Ştiţi sălile de sport amenajate la parterul unui bloc ori al unei clădiri de birouri? În Deva erau două, acum mai ştiu doar de Sport Class, care e în locul unui fost restaurant. Proprietarii au păstrat geamurile mari care dau în trotuar şi bulevard, probabil pentru că în felul ăsta intră lumină naturală în sală.
În Hunedoara ştiam două, ambele la etajul 1, ambele cu vedere la bulevard. Ai putea crede că toţi proprietarii de săli de sport vor să profite de lumina naturală şi să facă economie la curent.
Pe naiba! Eu cred că scopul amplasării acestor săli în văzul lumii este de a-i umili pe trecători, de a-i face să se simtă prost şi, poate să se gândească să-şi facă şi ei abonament.
Din interior, oamenii care pedalează din greu sau aleargă pe bandă îşi spun: „Uite-l pe umflăţelul ăla, de-abia se mută de pe un picior pe altul, dar rupe cu poftă din napolitană, în loc să transpire aşa cum fac eu!”. Sau pur și simplu, ca să nu se plictisească și să nu fie nevoiți să se uite la un perete colorat, oamenii care fac mișcare – pe bandă, pe stepper, pe bicicletă etc. – pot urmări spectacolul străzii.
Din exterior, oamenii care își găsesc mereu scuze ca să nu meargă la sală se simt prost și își mai găsesc o scuză: „La naiba, dacă aș avea timp/bani/voință, și eu aș putea pedala în vitrină, ca uscatele astea. La ce dracu mai vin ele la sală, dacă tot îs așa de slabe?”.
Am sentimente amestecate față de sălile de sport cu geamuri mari, care dau în trotuare. Pe de o parte, îmi place că par deschise, pare foarte ușor să intri pe ușă și să fii și tu unul dintre cei care transpiră pentru o viață mai sănătoasă. Pe de altă parte, parcă mi-aș dori să pot transpira într-o oarecare intimitate, fără să se holbeze la mine copiii din vecini.
Foto: People running on treadmills, de la Shutterstock şi Sport Class
Cu siguranță nu toți cei care merg la aceste săli sunt încântați de lipsa de intimitate ….
Cand lucram peste „balta” si mergeam la sala firmei, aveam sentimentul ca sunt pus in vitrina. Trei pereti erau de sticla (ma rog, erau „termopane” cu usi, ferestre) si ma gandeam ca aia care au pus sala acolo erau dusi cu pluta.
Dupa ceva timp mi-am dat seama: sala era in incinta firmei, care se intindea pe vreo 2-3 hectare, cu cateva corpuri de cladiri, iar sala au facut-o in asa fel incat cei care mergeau spre birouri sa vada ca mai trebuie sa faci si miscare. Oricum, la numai 10$/luna era pacat sa nu ma duc, chiar daca m-am simtit mereu in vitrina.
Nu cred ca mi-ar placea sa merg la o astfel de sala. Inteleg faza cu lumina dar …
In cautarea unei sali mai ieftine am intrat o data intr-un subsol de casa, underground. Fara geamuri, lumina de neon ieftin, ce-i drept intima dar foarte dubioasa. Am plecat instant de acolo :-) Asa ca eu unul prefer ceva cu geamuri si lumina naturala, nu-mi pasa de traficul din zona.
Din spatiu razele soarelui cad pe peretele de sticla, facand atmosfera in sala, vara, insuportabila, mai ales in combinatie cu un sistem nefericit de aer conditionat.
True story, am fost la o astfel de sala o luna si apoi am revenit la vechiul meu obicei de a face „sala” acasa.
Cele mai tampite sunt salile de sport de la mall`uri, amplasate langa food court. Numa` bine fugi pe banda si vine un miros de prajeala de la Crispy House.
Mda,daca esti una bucata pitzi careia iti place sa iti etalezi patratele si silicoanele sarind in sus si in jos in timp ce alergi pe banda,cu pantalonasii bagati in… cu fata la strada,atunci e numa’ buna o sala din asta.Idem pentru cei care casca ochii de afara in timp ce asteapta autobuzul :))) E o situatie win-win pentru ambele parti,mai :) (Ps: n-am nimic cu situatia in sine,cui nu ii place sa fie admirat,daca arata bine? Oricum,ideal e sa fii admirat cand esti in forma ta buna,nu in timp ce te schimonosesti rosu la fata,sa ridici o haltera).
Eu am tot fost adepta (de nevoie ) a facutului de sala,acasa.Acum,cand tocmai vroiam sa imi fac si eu abonament la sala,iaca al meu s-a trezit ca nu mai vrea sa ne cumparam apartament in Bucuresti,vrea casa la curte,la tara.
Deci vreau,nu vreau…tot acasa am sa fac sala,ca acolo e cam o singura „sala” plina de cocalari colorati plus,aparatura invechita.Muieri nu-s,ca am inspectat zona,deci nu mersi..Cel putin acum o sa am loc sa imi cumpar si eu una-doua aparate :d Si da,mi-as dori sa pun un perete de sticla la camera aia,sa casc si eu gura la gardul din curte :))))) Vise,taica,vise!
Să ştii că al tău a ales foarte bine. Iar cum la casă este mereu câte ceva de făcut, o să fii în formă fără să mai ai nevoie de sală. :)