Detractorilor mei

Văd că nu încăpeți pe Internet de mine. Vi se pare că atât timp cât blogul ăsta există și este actualizat, aveți mai puțin aer de respirat. Sau vă merge netul mai greu. Sau vă taxează furnizorul cu câte un GB în plus în fiecare lună, doar pentru că pe World Wide Web există Denisuca.com, scris de Denisa Bârgău. 

Serios, putem exista și independent. Eu pot scrie și dacă nu mă citește Gigi de la sculărie, așa cum și-a semnat comentariile cel mai recent hater al meu, așa cum și el poate continua să existe bine-merci dacă va înceta să mai intre pe blogul meu.

Dar se pare că unii oameni – care nu știu cum reușesc să nu moară asfixiați – pur și simplu nu pricep treaba asta. Ei ar vrea să nu mai existe blogul meu, să nu mai scriu eu, să nu mai am opinii, să nu mai scriu despre branduri, că asta e durerea lor cea mai mare.

Ei bine, dragilor, surpriză: este loc pentru toți pe Internet. Nu este loc pentru voi și mizeriile voastre pe acest blog, comentariile fiind aprobate după bunul meu plac – și e logic să nu vi le aprob dacă mă înjurați, nu credeți? Sunteți liberi să încercați să înjurați prin alte părți, dar nu și aici.

Iată doar două mostre de comentarii pe care nu le aprob, dar fac acum o excepție, ca să înțelegeți de ce nu au unii loc de mine pe Internet:

esti de neam prost. nici macar nu ai cititi regulamentul si te plangi ca nu ti-au dat sticle de/cu cola adevarate. Asemenea oameni nu merita nici un scuipat, dar pai un cadou. Mi-e scarba de voi, si de tine si de barba’tu. Niste scartari ofuscati. Gata v-am calcat presurile pt ultima data.

si acum asteptam firma F… sa se sesizeze si sa iti trimita un pachetel cu ceva de testat la doamna.
cred ca nu exista postare in care sa nu se specifice un brandulet, cat de mic, poate-poate pica ceva. In rest, blogul acesta a devenit unul de nisa, exclusiv pt locuitorii orasului Hunedoara.

Omul a intrat, a citit două articole și a avut opinii: o dată că sunt de căcat că nu am citit regulamentul și mă așteptam să primesc sticle de Cola și nu machete, deci nu merit nici un scuipat, dar păi un cadou. Nu e cadou, boule, e un premiu câștigat în urma participării la un concurs care a implicat cumpărarea de produse Coca-Cola. Ah, și neapărat trebuie menționat și bărbatu-meu, că suntem de nesuportat împreună, doar de-aia ne-am luat. Hihihi.

A doua opinie e că nu există articol în care să nu specific un branduleț, cât de mic, poate-poate pică ceva.

Bă, ești prost?

Tu când te-ai trezit azi dimineață, te-ai spălat pe dinți cu pasta de dinți CENZURAT, te-ai bărbierit cu spuma CENZURAT, ai făcut duș cu gelul de duș CENZURAT și cu șamponul CENZURAT, te-ai parfumat cu CENZURAT, apoi ai mâncat cereale CENZURAT cu lapte CENZURAT, ai băut cafea CENZURAT și ai fumat o țigară CENZURAT, te-ai urcat în mașina ta marca CENZURAT și te-ai dus la serviciu, la firma CENZURAT, la prânz ai comandat masa de la firma de catering CENZURAT, ai băut un suc CENZURAT, ți-ai folosit smartphone-ul CENZURAT ca să intri pe rețeaua de socializare CENZURAT, te-ai uitat la ceasul CENZURAT și ai constatat că s-a terminat pauza de prânz, te-ai dus înapoi în birou, ai deschis laptopul CENZURAT și ai lucrat până la sfârșitul programului, când te-ai dus în mall-ul CENZURAT și ți-ai cumpărat ceva haine de la CENZURAT, apoi te-ai dus acasă și ai pornit televizorul CENZURAT la care ai urmărit știrile de la postul de televiziune CENZURAT, adormind înainte să termini sticla de vin CENZURAT?

De unde atâta frică de reclamă, frățiware? Cu ce te afectează pe tine dacă eu scriu că folosesc un produs și că îl recomand? Crezi că mă umpli de bani dacă vei cumpăra și tu produsul respectiv? Află că nu așa funcționează lucrurile pe lumea asta. Și, nu știu cum să-ți zic, dar încă nu mi-am cumpărat nici o insulă din banii făcuți cu blogul.

Realitatea este că viața noastră e plină de branduri și brandulețe. Dacă nu îți place și vrei să vezi autocenzură pe bloguri, ia-ți o casă la țară, izolează-te de lume și trăiește fericit. ȘI nu mai intra pe blogul meu, că e posibil să vezi alte și alte branduri în care am încredere, pe care le folosesc și le recomand. The horror!

Negative emotion

Foto: Negative emotion, de la Shutterstock

P.S.: M-am luat cu vorba și am uitat ce voiam să spun, de fapt.

Într-o zi, eu cu Sebi, în parcarea Kaufland din Hunedoara, cu coșul de cumpărături după noi. Ajungem lângă portbagajul mașinii când văd că se apropie de mine o doamnă. Am crezut că vrea să îmi ceară ceva, așa că am făcut o jumătate de pas în spate, defensiv.

Scrieți minunat, mi-a zis – sau ne-a zis? Nu am reușit să-mi dau seama dacă vorbea doar cu mine sau cu amândoi. A mai zis doar că a văzut ciocolata Reese’s în coșul meu și și-a amintit că datorită mie a descoperit această ciocolată care-i place tare mult. Continuați ceea ce faceți, a mai zis, și a plecat. Nu am apuct să zic decât „Mulțumesc!”, cu jumate de gură.

P.P.S.: Sculerule, să știi că „detractor” nu are treabă cu tractoarele.

23 thoughts on “Detractorilor mei”

  1. mie imi place ca mentionezi branduri, ca sunt lucruri pe care le folosesc si eu si in mare avem gusturi cam la fel (in afara de incaltaminte si imbracaminte) si aflu si eu de cate o noutate prin intermediul tau :)

  2. Si eu citesc acest blog de multi ani. De fapt e primul blog pe care l-am deschis candva de mult pe cand cautam blogeri din hunedoara iar de acolo nu a mai fost decat un pas pana la visurat, arhi, zoso si tot asa. Cu toate ca acum citesc frecvent alte bloguri care scriu mai des tot il deschid si pe acesta o data la cateva zile. So keep up the good work.

  3. Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii, spunea Caragiale.
    Nu cred că ai motive de supărare. Scrie pentru cei care țin la tine și te respectă.
    Oamenii te vor înjura oricum. Mergi înainte.
    Te pup.

  4. Denisa, te consumi prea mult pentru oameni care nu merita nici macar un raspuns, daca ar fi sa-i parafrazam, intr-un mod mai galant, pe detractorii tai. Ai cititori fideli carora le place ce si cum scrii. Cu sau fara reclama… cine ce treaba are?! Cui nu-i place sa-si ia jucariile si sa se mute altundeva, ca, vorba ta, e loc pe Internet pentru toti. Lasa supararea si mai bine mai baga o recomandare, sa stim si noi ce mai cumparam nou, unde mai mergem etc. :D

  5. Imi pare rau, este doar vina ta ca ii bagi in seama. Este blogul tau, esti la tine acasa. Am o prietena in Hunedoara care mi-a spus ca a capatat curaj sa faca diverse lucruri artizanale dupa ce te-a citit. Continua, ceea ce faci faci pentru tine. Succes

  6. Bravo, Denisa! Tine-o tot asa! Este loc sub soare pentru toti.
    Imi plac articolele tale si te citesc cu drag de aici, din Bucuresti :)

  7. As putea scrie si eu ce a scris Fernet, numai ca n-am nici o legatura cu Hunedoara. Mai precis stii cam de cand te citesc? Dinainte de a vedea filmuletul cu cererea in casatorie, stii despre care filmiulet zic! Iar cu textele tale uneori am fost de acord, alteori nu….iar periuta de dinti recomandata de tine o am si eu si-mi place, dar de balsam (pe care l-am cautat mult…adica vreau sa spun ca a contat parerea ta) am fost dezamagita…ca no, n-avem toti aceleasi pareri..asa ca atata timp cat gasesc ceva util pe aici o sa intru chiar daca nu spun nimic, iar despre
    „detractori”…apa trece, pietrele raman!

    1. Care balsam nu ți-a plăcut? Cel în cutie mare, rotundă, de la Farmec? Nu îmi dau seama ce alt balsam oi fi recomandat.

      Și să știi că foarte multe recomandări le fac pentru că și eu folosesc și-mi plac produsele recomandate, deci fără să mă plătească pentru asta cineva. Și atunci când sunt plătită ca să scriu despre ceva, nu o fac fără să fi testat produsul respectiv.

      1. @Denisa Bârgău: Cred ca faci sincer recomandarile, o recomandare nu strica niciodata, mai ales in inflatia asta de reclame unde INTOTDEAUNA apre NOUL colgate/ pampers/ always/ mop/ lenor/persil…ACUM muuuult mai bun decat ala de dinainte! Am pomenit de ceva ce nu mi-a placut tocmai pt a sublinia ca daca nu mi-a placut ceva anume, tot am intrat si am mai testat cate una-alta de pe aici. Si inca nu e blog de nisa cu specific hunedorean:). Era vorba de balsamul de rufe Malitia alb, miroase prea soapy :)

      2. Na, las’, că între timp s-au închis ambele magazine din Hunedoara care-l aduceau, dar am descoperit unul care-i seamănă, parcă Silan alb, dar nu-s sigură că e Silan și nu Coccolino. În fine, dacă oricum nu-ți plăcea… :)

        Și da, și mie îmi vine să îmi pun mâinile în cap când caut o pastă de dinți și dau peste cinșpe feluri. Și culmea e că eu chiar am căutat ceva nou lansat, o pastă căreia i se făcea reclamă în draci la tv și radio. La raft… nimic.

  8. Denisuca ,citesc cu drag tot ce postezi !De asemenea si pe Sebi il citesc cu placere !Nu uit Hunedoara unde am stat din 1966 pana in 1969!!In 69 am fost la Orastie unde am facut armata!Numai bine si success !!

  9. Stai linistita, dupa cum spune un clasic in viata, pe numele lui Guta Nicolae: „omul fara dusmani / e ca banca fara bani” :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.