Sâmbătă m-am trezit indecent de dimineaţă, la 9, ca să ajung la Deva la ora 11. Drăguţa de Anca mi-a adus ciocolată cu chilli – pe care încă n-am desfăcut-o, că pic de somn şi vreau s-o savurez aşa cum se cuvine. Numa’ bine, ne-am mai întâlnit cu o fostă colegă de la zear şi-am fost la o cafea.
Am văzut cel puţin trei feţe cunoscute prin Deva, iar oraşul, deşi nu foarte aglomerat, mi-a părut plin de viaţă. Dacă n-aş fi fost mahmură şi dacă nu m-ar fi durut capul, mi-ar fi plăcut să stau pe o terasă toaaată ziua. Am pozat şi iepuroiul, arată la fel de urât în realitate ca şi în poze. Şi e cu atât mai urât cu cât am aflat că a costat nu mai puţin de 7.180 de euro. Dacă nu mă credeţi, vedeţi în EvZ. Revin cu poze…
O altă treabă interesantă: în centrul oraşului, în faţa Casei de cultură, erau aşezate câteva tarabe la care se vindeau tot felul de zorzoane şi obiecte de artă populară… chineză. De obicei, oamenii care vând astfel de chestii apăreau în Deva doar când era vreo sărbătoare, acum văd că îşi instalează „corturile” aproape săptămânal. Şi asta îmi place.
Ca o concluzie, lăsând la o parte piaţa centrală mutată în mijlocul drumului, iepuroiul urâţel şi ouăle oribile, mi-a plăcut Deva de dimineaţă. Poate că ar trebui să repet „experienţa”, să mă trezesc devreme şi să explorez şi oraşul meu, Hunedoara. Cine ştie ce minunăţii o să descopăr!
EDIT 1: Între timp am gustat şi ciocolata cu chilli. Hmmm… pişcă! Altfel, trebuie să mai mănânc vreo două „pătrăţele” ca să mă lămuresc.
Săru’mâna, Anca! ;)
EDIT 2: Ea este Anca. Dacă eram mai „trează”, poate o fotografiam şi cu ochii deschişi…
1. Hristos a inviat!
2. Ma bucur ca ti-a placut ciocolata :)
3. O sa iei bataie pentru nota de la Venetia… pai se poate, domne? :-w
Adevarat a inviat!
Tu o sa iei bataie pentru ca nu mi-ai luat banii pe ciucalata…
Domne, eu sunt scutita de bataie prin lege ;)) Iar ciocolata era de la Iepurasu’, asa ca nu aveai ce bani sa-mi dai.