Nu vă spune prea multe numele ăsta? Înseamnă că ați plecat din Deva de mai mulți ani decât mine și nu sunteți siguri dacă Arras e piața aia de lângă Bachus sau cea de la Casa de cultură. Surpriză: Arras este numele pe care îl are acum zona Lido, sau „între craci”, cum îi spuneau devenii glumeți.
În urma unui proiect ambițios, în valoare de 1,46 milioane de euro, dintre care aproximativ 1,42 milioane de euro a reprezintat finanțarea europeană nerambursabilă, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, fața acestei zone a fost schimbată total. Oricum zona Lido nu mai arăta la fel ca în trecut de când s-a mutat acolo Casa Județeană de Pensii și mai ales de când a fost construit sensul ăla giratoriu uriaș din apropiere de turnurile verzi M1, M2 și M3 și Hotelul Deva.
Acum, în schimb, e chiar de nerecunoscut! Am pășit ieri pe pavajul nou montat și m-am simțit ca într-o țară din vestul Europei. Am văzut curățenie, mobilier urban modern și de calitate, design futurist, adică exact ce-i trebuie unui oraș modern ca să arate și mai bine.
Sunt multe elemente pe care nu am apucat să le fotografiez, era frig și nu îmi ardea de călcat gazonul, așa că nici nu am observat că statuile gimnastelor au rămas acolo, că este un infochioșc etc. În schimb, am văzut gazonul impecabil, copacii cu frunze ruginii, acoperișurile curbate montate deasupra unor bănci, băncuțele simple montate pe scări, câteva fântâni arteziene și multe țâșnitori. O să am timp s-o studiez mai în amănunt, deocamdată mă bucur că am reușit să fac câteva poze tare faine cu noua piață.
Sper să vă placă și vouă și să vă convingă că județul Hunedoara merită vizitat.
Civilizat si aspectuos. Presupun ca un astfel de proiect finalizat e cea mai buna metoda de a-i face pe locuitori sa aiba sentimentul de apartenenta la spatiul in care traiesc.
Sa mai treci prin zona dupa venirea primaverii, sa observi trainicia minunatelor lucrari.Cat despre nota de plata …
Nota de plată o achită Europa, știai? Doar o mică parte din sumă i-a revenit bugetului local, ceea ce mi se pare foarte tare, spre deosebire de alte localități, să zicem Hunedoara, unde primarii iau credite ca să facă spoieli pe bani grei. O să vedem, da, trăinicia minunatelor lucrări, și o să comparăm, poate anul viitor pe vremea asta, piața Arras cu ștrandul Corvina sau pietonala (dacă apucă Arion să o facă) cu ce piețe vor mai fi gata în Deva.
Ce zici?
Zic ca te inseli cumplit.Nota de plata o achiti tu si Sebi si toti ceilalti care mai platesc taxe, si multi altii care vor veni dupa noi.Orase ca Deva si Hunedoara au nevoie de locuri de munca, scoli, spitale, de ceva care sa produca; nu de banci si umbrare la suprapret unde sa pocnim seminte si sa biberonam berule la pet.In perioada domniei lui Mircia (I–ul Corvus i-ar fi placut sa-si zica, dar nu i-a iesit galusca cu conurbatia) orasul Deva s-a inglodat in datorii si credite.Pariez cu tine pe-un tub de wasabi ca peste un an vor fi destule urme de carpeli si sparturi prin minunata piata ;) Inca ceva – mi-ar placea sa vad toate printurile alea mari, bannerele si alte panouri publicitar(d)e inlaturate din ambele orase.SI pe leprele de la casa de pensii zburatacite de pe acolo si redeschis „Lido”.
Nu, serios, dacă acest proiect punctual e făcut pe bani europeni, cum îl plătim noi? Da, chestiile făcute pe credit sunt plătite de noi până ne vine rău. Dar când ai la dispoziție fonduri europene și le folosești, unde e nota de plată pentru noi?