Aşa se numeşte concursul pe care Praktiker l-a lansat zilele trecute şi despre care aş fi vrut să scriu mai repede, dar fiind tot pe drumuri, n-am apucat.
Pe mine mă aşteaptă o redecorare a bucătăriei de ceva timp, pentru că mobila pe care o am e încăpătoare şi rezistentă, dar cam învechită. Unde mai pui că a fost făcută la comandă de un nene şi gândită pentru o altă bucătărie, una mai înghesuită, pe care am avut-o în apartamentul din Deva. Bucătăria actuală e mai mare, i s-au adăugat cuptorul şi plita electrică, un frigider uriaş şi pur şi simplu tot ansamblul pare „din alt film”.
Problema e că am tot amânat redecorarea din lipsă de bani, timp şi mai ales răbdare – cine are nervi să stea cu ruleta şi să măsoare fiecare corp de mobilier, să calculeze unde ar sta cel mai bine masa şi aşa mai departe? Cum cine? Sebi, dar degeaba se apucă el de măsurat dacă eu mă răzgândesc o dată pe zi când vine vorba de modelul mobilierului?! Aşa se face că bucătăria noastră nu a suferit încă schimbări majore, deşi aici petrecem cel mai mult timp şi chiar se simte nevoia unei schimbări.
Concursul celor de la Praktiker a venit la fix: eu mi-am „configurat” bucătăria aşa cum mi-ar plăcea azi să arate, voi puteţi să-mi acordaţi un vot [nu e nevoie să vă faceţi cont pentru asta, trebuie doar să completaţi un mic captcha din patru litere] şi la sfârşitul concursului pot câştiga [dacă am cele mai multe voturi] unul dintre cele trei premii constând în vouchere de câte 800 de lei sau marele premiu de 2.000 de lei, prin tragere la sorţi.
Dacă nu vreţi să mă votaţi, nu-i bai, vă puteţi înscrie şi voi cu o încăpere pe care vreţi să o redecoraţi: sufragerie, dormitor sau bucătărie, ori chiar cu toate trei, după care vă rugaţi prietenii să vă voteze. N-aveţi mulţi prieteni? Nu-i nimic, tot puteţi câştiga premiul cel mare, pentru că se acordă prin tragere la sorţi.
Ca să vă înscrieţi la concurs, trebuie să parcurgeţi următorii paşi:
- intraţi pe www.catalog-praktiker.ro şi vă faceţi un cont
- vă alegeţi una dintre cele trei categorii: Dormitor, Sufragerie, Bucătărie. În fiecare
categorie vă puteţi configura camera alegând câte un produs din cele patru subcategorii. - salvaţi configuraţia şi trimiteţi link-ul prietenilor, pentru a vă vota. Puteţi primi un singur vot de la un IP în 24 de ore.
- până în 23 octombrie, vă rugaţi să aveţi cei mai buni prieteni, care să acorde câte un vot zilnic.
Succes!
Votul nr. 5 e de la mine :)
3 voturi de la mine
Din cand in cand mai aminteste-mi de concurs, pentru ca s-ar putea sa uit.
Bafta!
votat.
dar cum naiba au strans unii 670 de voturi? :|