Dinner in the sky, sau cum am luat masa la 50 de metri deasupra solului

Atunci când am primit invitaţia, nu ştiam exact despre ce-i vorba. Auzisem eu că sunt unii excentrici pentru care s-a inventat o masă specială, prinsă alături de scaune pe o platformă transparentă, care este cumva suspendată şi oamenii iau masa la înălţime. Nici prin gând nu-mi trecea că voi ajunge vreodată să fiu una dintre persoanele „excentrice” care au parte de o astfel de experienţă.

Şi totuşi… să nu spui niciodată „niciodată”! Eu am învăţat asta pe propria-mi piele. Viaţa mi-a adus până acum o mulţime de experienţe interesante şi am învăţat să nu mai zic „eu niciodată nu o să…”, pentru că nu ştiu ce mă aşteaptă around the corner. Şi ştiu sigur că voi spune „Da!” la orice experienţă, oricât de trăsnită ar părea!

Dintotdeauna mi-am dorit să fac bungee jumping. E pe bucket lista mea încă de la 15 ani, doar că încă nu s-a ivit ocazia. Am crezut că o să am emoţii când mă voi vedea suspendată la cincizeci de metri deasupra Centrului vechi al Bucureştiului. Am crezut că o să simt un mare gol în stomac. M-am înşelat.

Dinner in the sky a fost o experienţă atât de faină, încât după ce am coborât am zis: „Mai vreau!”. Şi nu am fost singura.

Pentru început, am fost invitaţi la un pahar de prosecco în cortul ridicat în apropierea macaralei. Tura anterioară era încă sus, servea masa în aer. Când am auzit de prosecco m-am gândit la Mazilique, pe ea o ştiu fană a acestei băuturi. Culmea e că era şi Mazi acolo, dar mi s-a părut nu-ştiu-cum să mă duc la ea şi să mă prezint. Poate data viitoare. Nu mai băusem niciodată prosecco, v-am mai spus că am renunţat la orice băutură alcoolică de când am descoperit că după whiskey nu mă doare capul, dar înainte de a lua cina în cer simţeam eu că e nevoie de un picuţ de alcool. Cert este că mi-a făcut bine. 

Nu am avut nici o emoţie în momentul în care masa şi cele 18 scaune au început să se ridice încetişor deasupra Centrului vechi. Nimic, nici un gol în stomac, nici un tremur, nici un gând negru. La urma urmei, eram cu toţii legaţi bine de scaune cu nişte centuri de siguranţă care abia dacă ne permiteau să ne aplecăm deasupra farfuriilor.

Am avut un meniu extraordinar: turn de legume caprese, rulou din piept de raţă afumat cu pate de iepure pe frunze de rucola, mini tartă cu cremă de praz, somon afumat şi ou de prepeliţă, frigărui de pui cu lemongrass, file de doradă cu infuzie de mentă şi ghimbir, cotlete de berbecuţ, baby carrots, cartofi mediteraneeni, iar ca desert, pana cotta cu sirop de fructe de pădure.

Mâncarea a fost însoţită de nişte vinuri senzaţionale – am avut şi somelier, nu puteam, la un asemenea festin, să avem chef şi să bem vinul de capul nostru!

E clar, o astfel de experienţă o trăieşti o dată-n viaţă. Dinner in the sky a devenit, pentru mine, o amintire de neuitat, unul dintre momentele de referinţă ale anului 2013. Aş repeta experienţa? Da, dar niciodată nu va mai fi la fel ca prima dată. :)

Aşa cum vinurile bune se „întâmplă” doar dacă natura este binevoitoare şi le dă oamenilor condiţiile ideale pentru diferitele soiuri de struguri, şi tutunul are o soartă asemănătoare. În cazul Dunhill, experţii caută în toată lumea locurile care promit recolte de tutun de cea mai bună calitate. Anul 2010 a fost unul excepţional pentru tutun în Uganda – Valea Nilului, iar recolta din această zonă a fost „rezervată”. Tutunurile selectate au fost lăsate la maturat timp de 18 luni, ca să-şi îmbogăţească savoarea, apoi amestecate de Master Blenderi pentru a crea Dunhill Fine Cut Special Reserve 2010, cele mai bune ţigări Dunhill de până acum.

Şi vă spun sincer: ţigările astea sunt diferite de tot ce aţi fumat până acum. Au o aromă deosebită; merită încercate, în ciuda preţului aproape prohibitiv: 35 de lei pentru un pachet. Le puteţi cumpăra, pentru o perioadă limitată [pentru că tutunul din care s-a făcut Dunhill Fine Cut Special Reserve este şi el limitat], de pe site-ul D-experience.co.uk.

Câteva poze găsiţi la Sebi. Eu vreau să le mulţumesc celor de la Dunhill pentru o experienţă cu adevărat unică!