Dorel este muncitorul român.
E mereu obosit, chinuit de o lene ancestrală, iar principala lui „trăsătură” este lehamitea. Dorel s-a născut obosit şi trăieşte pentru a se odihni. La servici merge pentru că altfel ar muri de foame, dar de obicei îşi caută un loc de muncă unde să lucreze cât mai puţin.
Cel mai important, atunci când se angajează, este patronul. Cu cât e mai indiferent, cu atât mai bine. Criteriul de bază este să „nu-ţi aibă treaba”; adică să te lase în pace atunci când tu nu ai chef de muncă, să te înţeleagă, că doar şi tu eşti om.
Dorel e peste tot. E încărcător-descărcător la depozitul cu materiale de construcţii, „consultant vânzări” la supermarket, dar mai ales e meşterul care-ţi drege una-alta prin casă. Şi aşa de bine le drege încât… eu am rămas, aproape o săptămână, cu o gaură în loc de geamul de la sufragerie. Pentru că lui Dorel i-au greşit alţii ca el comanda şi au trimis un geam cu alte dimensiuni.
Norocul meu a fost că ploaia n-a venit până când am avut eu geamul montat. Hunedorenii ştiu acum pe cine să înjure pentru căldura de săptămâna trecută. :D
„Dorel s-a născut obosit şi trăieşte pentru a se odihni”
asta e cea mai tare faza pe care am citit-o in ultima vreme! :)
aveam o veste pentru tine: ieri pe o canicula groaznica am iesit cu fetele in oras sa ma intalnesc cu o prietena. in geam la Effectul de la iasmine (sau cum i-o fi zicand), ce vad? VERDE! zice fica-mea: uite, mami, au schimbat astia vitrina, ca saptamana trecuta era galbena si negru. m-am amuzat si mi-am amintit de tine. am zis ca azi iti scriu sa te intreb : verdele iti place?! pupici
Place verdele, place. E noua culoare preferată, de când m-am supărat pe portocaliu. Şi galbenul e OK, dar „Deep Yellow”, adică un galben care bate în portocaliu, nu ăla intens care se poartă anul ăsta.
Frumoasa „caracterizare” ia-i facut lui Dorel al „nostru” :p
si eu vreau sa devin un dorel mai mic:))))