Două aplicaţii care-mi mănâncă viaţa

OKEY PRO. De când mi-a zis Sebi de ea, joc remi [rummy] în fiecare zi. Atât de mult am jucat, că am ajuns la nivelul 47 şi am „acumulat” peste 100 de milioane de bănuţi virtuali. OKEY este numele jocului de remi turcesc, cu jokerul schimbat. Astfel, după aşezarea pieselor, una este întoarsă cu faţa în sus şi devine „indicator tile”, adică piesa care indică jokerul. Dacă piesa este 7 de galben, să zicem, vei şti că jokerul este 8 de galben. Pe lângă piesele obişnuite, mai sunt două, cărora eu le zic stele verzi, pentru că pe fiecare e desenată câte o stea verde. Alea ţin locul piesei care joacă rol de joker, în exemplul de mai sus, 8 de galben. Dacă „indicatoarea” este 7 de galben, tu poţi să ai pe tablă un 8 de galben şi o stea verde – steaua verde ţine loc numai de 8 de galben, pe când optul de galben este joker.

În rest, regulile sunt aceleaşi ca la remi-ul clasic, şi partea faină – uneori – este că joci cu alţi oameni, nu de unul singur. Zic „uneori” pentru că pe lângă cei câţiva clasici turci libidinoşi, au descoperit şi românii manelişti jocul. Ca să joci, nu trebuie să îţi faci cont, dar ai posibilitatea să te loghezi cu contul de Facebook, ca să-ţi apară prenumele, poza de profil şi ca să nu te „cheme” g#205465, adică „guest” şi un număr alocat automat. Dacă eşti femeie şi ai poză cu tine la profil, inevitabil vor apărea şi animale bipede cum este Nelu, „prietenul” meu cu care mă înjur de câte ori ne întâlnim într-un joc.

La începutul jocului, adică atunci când îl joci pentru prima dată, primeşti 5.000 de bănuţi pe care îi poţi înmulţi sau pierde. După ce ai adunat câteva zeci de mii de puncte, poţi alege să pariezi, suma minimă fiind de 200 de bănuţi, iar cea maximă, de 500.000. Dacă pariezi, nu îţi poţi alege adversarii, iar dacă nu sunt suficienţi jucători online, joci cu trei roboţi – care-s de multe ori neatenţi sau pur şi simplu nu le pasă, aşa că mai poţi primi chiar şi câte un joker de la ei. Dezavantajul este, atunci când joci cu roboţii, că dacă câştigi primeşti doar jumătate din suma pe care ai fi primit-o dacă jucai cu oameni. Avantajul este că jocul se desfăşoară mult mai rapid, nu mai trebuie să stai câte 5-10 secunde după fiecare jucător. Oricum, ai doar 10 secunde la dispoziţie ca să iei piesa şi să dai alta jos, iar dacă de două ori îţi depăşeşti timpul alocat, eşti zburat din joc.

Poţi să şi alegi cu cine să joci, dar numai cât timp nu pariezi. Dacă te conectezi cu contul de Facebook, îi vezi pe toţi prietenii tăi care joacă OKEY PRO; nu ai cum să-i ştergi şi ei vor vedea tot timpul când eşti online sau offline şi cu câte ore în urmă ai intrat. Periculos dacă nevasta ştie că tu eşti la serviciu şi ai mult de lucru, iar tu apari ca online în ultima jumătate de oră, de exemplu. Numa’ zic. Aşa, ziceam că poţi alege cu cine să joci. Noi nu mai jucăm remi clasic, când mergem în vizită la prietenii noştri Mirela şi Călin nu mai stăm să întindem piesele, să le adunăm, să le împrăştiem etc. Scoatem telefoanele, unul dintre noi deschide un joc şi cu codul pe care ni-l spune el, intrăm toţi şi jucăm la aceeaşi „masă”. Curat şi frumos… până când ni se termină bateriile, dar nu se întâmplă prea des, pentru că Samsung. 

WALKING MATE. Drăcovenia asta e parte din S-Health, care e parte din sistemul de operare al telefoanelor Samsung Galaxy Note 3 [nu ştiu despre altele, sigur Galaxy S4 şi S5 au şi ele, eu vă spun despre al meu, că pe ăsta îl ştiu şi-l folosesc]. Nu am folosit-o de la bun început, dar la un moment dat, am văzut că am posibilitatea de a pune pe ecranul principal un widget care-mi numără paşii. Când l-am deschis prima dată, mi-a cerut câteva date despre mine – vârstă, greutate, înălţime, câtă mişcare fac etc. I le-am dat şi m-a întrebat la câte kilograme vreau să ajung, aşa că mi-a stabilit un obiectiv de 10.000 de paşi pe zi. În fiecare zi.

Nu am reuşit să-mi ating obiectivul până în ziua în care m-am plimbat pe la fermele AVIS şi am văzut ouă, găini, pui, abator, toate nebuniile. Atunci am făcut 11.000 de paşi şi a doua zi n-am mai fost bună de nimic. Multă vreme am crezut că faptul că am depăşit o dată pragul de 10.000 de paşi o să rămână în istorie, numai că într-o altă zi, m-a avertizat că am ajuns la jumătate cu numărul de paşi: făcusem deja 5.000 şi nu mai era mult, încă o dată pe-atâţia paşi şi pac!, obiectivul! Aşa că m-am ambiţionat şi am început să merg mai mult pe jos. De atunci am depăşit de mai multe ori numărul „magic” de 10.000 de paşi, am început să calculez câţi paşi sunt de la mine până la fabrica de pâine, unde nu concepeam să merg pe jos, câţi paşi sunt până la barul cutare, câţi paşi sunt până la teatru şi aşa mai departe.

Sigur că nu reuşesc în fiecare zi „să-mi fac paşii”, dar mă bucur că, în zilele când vreau să ies la plimbare, Sebi e dispus să se plimbe cu mine. Şi el are Walking Mate pe telefon, şi el e aproape obsedat să-şi facă paşii, atât de obsedat, încât acum se chinuie să-şi bată recordul. Până ieri, avea 13.000 de paşi, ieri am reuşit amândoi să facem 16.000, ceea ce nu-i chiar nimic!

Faza e că dacă reuşeşti să ajungi până şa 5.000 de paşi până la o oră rezonabilă, aplicaţia te avertizează că eşti deja la jumătatea drumului. Şi te gândeşti: dacă am făcut cinci de paşi până acum, mai pot face încă cinci mii. Şi ajungi să te simţi vinovat în zilele în care nu ţi-ai făcut paşii. Sunt curioasă câţi paşi fac în realitate zi de zi, pentru că la curăţenie şi alte treburi casnice nu-i simplu să umblu cu telefonul după mine.