Dubai este o minune făcută de mâna omului, fără îndoială. În câteva zeci de ani, niște oameni cu viziune (și cu bani și cu mână de lucru ieftină) au transformat un oraș din deșert într-o destinație turistică de top. Nu ai cum să nu apreciezi oamenii care au inițiativa de a face din rahat, bici, iar istoria recentă a Dubaiului începe în 1966, când aici s-a descoperit petrolul.
Rashid bin Saeed Al Maktoum, șeicul care a condus Dubaiul din 1958 și până la moartea sa, în 1990, este cel căruia i se datorează dezvoltarea spectaculoasă a acestei zone. Cred că numai cine a trăit deconectat de la știri în ultimii ani nu știe despre realizările tehnologice, arhitecturale și în general de orice fel pe care Dubai le are. Oamenilor le place să aibă chestii care încep cu primul/prima sau cel mai/cea mai: prima insulă locuibilă construită de om, prima pârtie de ski acoperită din deșert, primul hotel de șapte stele din lume, primul teren de tenis situat pe o „terasă” a acestui hotel, cea mai mare grădină de flori din lume, cea mai înaltă clădire din lume, cel mai mare aeroport și câte or mai fi.
Dar evident că nu poți avea cele mai mari și mai scumpe clădiri dacă nu construiești pe o fundație solidă – liderii acestui emirat au avut și au viziune, nu s-au bazat numai pe resursele petroliere, care sunt limitate, ci s-au gândit și la ce vor face după ce se termină petrolul. Astăzi, trăiesc bine-merci din turism.
Un fel de Rai pe pământ
Mie îmi plac florile, dar nu în buchete. Nu tăiate, nu pe punctul de a muri, ci aranjate frumos în grădini, chiar și în ghivece, nu contează unde își au rădăcinile, câtă vreme au rădăcini și sunt îngrijite. O minunăție ca Dubai Miracle Garden nu are cum să te lase rece, chiar dacă nu îți plac florile. Miracle Garden se întinde pe o suprafață de 72 de mii de metri pătrați, în cadrul complexului Duabailand.
Dubai Miracle Garden, în cifre:
- cea mai mare grădină naturală de flori din lume – 72.000 m²
- s-a deschis în 14 februarie 2013
- 45 de milioane de flori se găsesc aici
- 40 de milioane de AED (dirhami) a costat realizarea proiectului, adică 11 milioane de dolari americani
- biletul de intrare costă 45 de dirhami (35 pentru copiii <12 ani)
- 7 luni pe an se poate vizita: între octombrie și aprilie, în rest, temperaturile sunt prea ridicate (peste 40 de grade Celsius) și vizitatorilor nu le arde (get it?) de admirat flori pe caniculă
- peste 200.000 de turiști au vizitat parcul în prima lună de la deschidere
- 45.000 de turiști este media pe weekend
- cam 30.000 de turiști vizitează grădina în fiecare vineri (!)
- 757.082 de litri de apă sunt utilizați zilnic pentru udarea imensei grădini, iar apa este reciclată
- 15.000 de fluturi din 26 de specii viețuiesc în Dubai Butterfly Garden, care s-a deschis în 2015 în cadrul Dubai Miracle Garden
- la 9 dimineața se deschide pentru vizitatori și, de duminică până joi, se închide la ora 21, iar vineri și sâmbătă este deschisă până la ora 23
Cred că video-ul de mai jos vorbește de la sine. Pun și câteva poze, pentru cine nu poate vedea video-ul.
Surse: Wikipedia, The National, Wikipedia: The history of Dubai
Din ce am inteles, tot procesul asta de purificare al apei (pentru ca se stie, Dubai este in desert, deci nema apa portabila) este extrem de poluant. Parca citisem undeva ca folosesc tehnologie nucleara.
Este frumos, n-am ce zice, dar nu pot sa nu ma gandesc la cifrele astea enorme, de apa „produsa”, cu niste rezultate devastatoare pentru mediu.
Pacat. S-ar fi putut face asa ceva in alte zone de pe Terra, cu acces la apa si mai eco- friendly.
Oricum Dubai a incalcat multe chestii. De la poluarea excesiva, pana la felul in care a fost construit orasul.
nu am nici o atractie fata de Dubai si nici nu m`as duce niciodata acolo de bunavoie. nu am stiut despre poluare, ce a spus Georgi mai sus, dar acum e un motiv in plus sa nu`mi placa locul ala artificial si in ciuda naturii.
Sa vedeti numa ce poluanta este industria de cosmetice si alete chestii artificiale ce la puneti pe fata…