După bloguri suntem noi

Editorialul pe care cu nesimţire îl voi copia mai jos este scris de colegul meu Adrian Sălăgean. Foarte frumos. Adi, scuze că nu l-am lăudat până acum; e doar din cauză că nu l-am citit până azi. Felicitările mele!

Nu poţi standardiza opinia. Nu poţi reglementa bârfa. Şi nu ai cum să faci matriţe cu care să formatezi fluviul de informaţie ce curge liber pe NET prin valvele blogurilor. Cu riscul de a fi şi portavoce a escrocilor, nebunilor şi „figuranţilor”, blogul îşi adjudecă tot mai mare influenţă în sfera mijloacelor de informare în masă. Fără prejudecăţi, fără jumătăţi de măsură, liberă de orice cenzură, la costuri vecine cu gratuitatea, informaţia promovată prin bloguri îşi lărgeşte zilnic audienţa în cercuri concentrice de rază tot mai mare. Credibilitatea blogurilor face ca parte din ele să ajungă să fie sursă de informare chiar şi pentru jurnaliştii profesionişti. Farmecul blogului stă în libertatea totală de exprimare pe care el o poartă în infrastructura sa informatică; libertate a opiniei, a criticilor, a sictirului, a polemicii on-line, a râsu’-plânsului, a spiritualităţii dezlegate de ultimele convenienţe sociale. Blogul este o formă de anarhie până la urmă care, paradoxal, se mulează perfect pe spiritul unei democraţii.

„Vina” lui cea mai mare este că nu poate fi controlat. De aici apare şi iniţiativa care la Bruxelles, nu la Bucureşti, a născut un raport ce se vrea un preludiu la înregimentarea blogurilor prin controlul lor de către anumite organisme. Iniţiativa aparţine unui europarlamentar socialist, Marianne Mikko, care în raportul înaintat Comisiei pentru Cultură a Parlamentului European cere să se intervină pentru a preveni „poluarea spaţiului virtual”. Cum? Prin crearea unei baze de date despre cine scrie şi de ce pe bloguri. Adică ceva de genul: „Sergentul Garcea! Prezentaţi vă rog buletinul şi tastatura pentru a fi înregistraţi la secţie! Bloguri v-au trebuit, bă!”.

Succesul blogurilor constă în alternativa credibilă pe care acestea o reprezintă în lume la presa corporatistă. Blogurile sunt o adevărată „presă independentă”, unde jumătăţile de adevăr sau chiar minciunile comandate în presa clasică sunt demontate, ridiculizate sau puse la zid după caz.
Cenzura blogului, în numele partizanatului şi riscurilor pe care acesta le-ar avea, e un şah-mat dat ideii de libertate de exprimare şi opinie.

Dacă vorbim de imparţialitate şi dezinformare, până la blog, oficialităţile europene ar avea de lucru din greu cu mass-media oficială şi trusturile de presă. De ce să dăm în blog? Că nu-l putem face să tacă când toată presa tace?

Oficialii de la Bruxelles trebuie să înţeleagă că după bloguri suntem noi. Majoritatea. Iar societatea nu este o turmă de idioţi pentru care cei mari să aleagă meniul informaţional cel mai „sănătos”…

Copiat de aici.