Nu ştiu de unde şi mai ales când s-a transformat Elena Băsescu în EBa. M-am mai uitat la ştiri, în trecere prin bucătărie, mai citesc un ziar [e drept că mai mult ziare locale, spre nenorocul meu], dar parcă treaba asta cu Elena Băsescu > EBa s-a întâmplat peste noapte. Singurul lucru care-mi vine în minte este transformarea „divei” Jennifer Lopez în JLo. Poate că şi Elena Băsescu se vede vreo divă mioritică ajunsă mult prea sus ca să i se mai spună pe numele întreg. Când ajungi destul de sus, îţi poţi spune cum vrei: Puff Daddy este şi el P.Diddy, Jennifer Lopez e JLo etc.
Ce mă surprinde pe mine cel mai tare este rapiditatea cu care toată lumea a adoptat noua poreclă [sau ce naiba o fi] a micuţei Băsescu. Deschid un ziar local, pac! Editorial cu titlul „EBa, de ce nu?”. Măi, să fie. O fi greşit editorialistul, mi-am zis. Nu, cele trei litere se repetă şi-n articol, deci o fi vrând el să spună ceva. Deschid televizorul, dau pe Realitatea. Se dezbate dacă „E da sau EBa”. Extraordinar! Când dracu a adoptat toată ţara numele celei dintâi fiice a poporului? Şi mie de ce nu mi-a spus nimeni?
Dacă m-ar fi întrebat pe mine, aş fi sfătuit-o pe Elena Băsescu să-şi spună Elba. Este numele unei fabrici din Timişoara care produce corpuri de iluminat. Şi-ar fi asociat chipul angelic – de Angelină autohtonă – şi luminos cu un producător de becuri, Elba sună mai frumos decât EBa şi poate mai primea şi bani de-un Cico. Sau nu ar fi putut să facă asta, pentru că Luxten e concurentul Elba?
:-)
E simplu, Denisa. Avea nevoie de ceva scurt, de un alias pe care să nu-l uite. Universul ei microscopic nu poate cuprinde nume sau parole complicate. (chiar, oare unde-şi ţine scrisă parola de la mail?) Mai mult, relaţionarea trebuia făcută la ceva ce-i este foarte familiar, de utilizare zilnică şi indispensabilă. Marele ei băftău e că n-a avut vreo altă combinaţie de litere pe plăcuţele de înmatriculare. Gen KUR, SUG, FUC, JEG şi aşa mai departe. Chiar şi aşa, fata lu’ tata ar putea avea mari probleme cu flexionarea intenţionată a abrevierii. Desigur, din partea unor răuvoitori care pot naşte aroganţe gen EBAndită, EBAragladină, EBAsinoasa, EBAloasa sau EBAgaboantă.
Credeam ca numai eu am problema asta. Initial am crezut ca e o ironie a presei, apoi am vazut ca EBa apare si pe site-ul oficial al Elenei Basescu. Strange…
noua? deloc, e EBA de multi ani dupa numarul de masina
Da,purceaua e moarta-n cotet si noi dezbatem la televizor daca e bine ca odrasla prezidentiala sa se numeasca sau nu Eba…Halal tara…
…vine de la numărul de la maşină…;))
taci mă, crezi că nouă ne-ar conveni să asocieze cineva Elba cu Elena Băsexcu? pe noi cine ne-a întrebat? :)))
auzi ce tupeu .. Elba produce lumină şi face multe chestii utile, printre care sponsorizează şi o echipă de baschet frumoasă … în schimb Elena …
las’ că e perfect EBa pentru tanti aia.
Azi am vrut sa fac pe interesanta si i-am comunicat viitorului meu sot (care imi reproseaza ca nu citesc presa romaneasca) numele de vedeta a frumoasei si desteptei mai sus mentionate…la care imi raspunde cu naturalete: ‘Dar asta este numarul ei de la masina…distinsa considera ca toata lumea o recunoaste dupa acest numar’…sunt in continuare in stare no coment!
Hai sa facem un business cu hartie igienica EBA? in asa fel toata lumea poate sa se exprime. Deal?:))
Eu nu as fi atat de drastic cu don’shoara in cauza… nu zic ca e o alegere inspirata (pana la urma poate era mai nimerit aleaga ca semn electoral si numarul de la papuci nu doar numarul de la masini) dar este alegerea ei si mi se pare ca facem cu totii prea multa tevatura pe tema asta… eu am ales pur si simplu sa o ignor complet, la fel cum ignor toti anonimii care apar pe diverse liste.
dar s-a gandit oare cineva ca nu ea a ales sa fie denumita asa?ca daca are nr de la masina asa asta nu inseamna ca asa prefera sa fie strigata pe strada si ca presa o denumeste asa independent de vointa ei?poate nu e nici cea mai frumoasa sau nici cea mai desteapta dar nici nu merita sa se vb de ea cum se vorbeste…ca pana la urma e mult mai plina tara asta de prosti mai mari decat ea care sunt in functii mult mai importante si de care nu isi bate nimeni joc.Dar daca e moda sa radem de Elena Basescu hai natiune sa o facem ca macar in asta sa fim solidari.
Lavi, poate că n-ai observat, dar „a fi la modă” sau „a face ceea ce este la modă” nu sunt lucruri compatibile cu mine. Chiar asta mă mira, faptul că alias-ul EBa a apărut peste noapte şi toată lumea l-a preluat…
S-a adoptat aceasta titulatura pe repede-nainte:))
Nu stiu daca ai citit prin presa, dar la bulgari, acest EBA = A F_t_ :D Adica ea ne anunta de pe acum ca ne va F*** pe toti ca si tacsu dupa ce castiga
Dianora, foarte tare! :)) Nu ştiam.
e o ratata. Ma enerveaza la culme … VOCEA EIIIIIIII
Pacat ca va strange cele 100000 de semnaturi….. multi se vor vinde pe 10lei pentru datele personale
daca tot a ajuns asa macar sa „lumineze” corect
http://jambonulfurios.labrute.fr
Dianora poate chiar la asta s-a referit.. mai stii? =))
EBA – vine de la Elena Basescu si se pare ca va fi sigla/sloganul ei pentru alegerile europarlamentare.
madalina bagi mana in foc?
‘Va multumesc pentru prezenta, atat am avut de spus deocamdata, si v-as ruga frumos, daca sunteti draguti, sa incep stransul semnaturilor cu dumneavoastra, cine se acorda sa-mi ofere increderea. Insemnul meu electoral va fi EBA, de la Elena Basescu.’
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5501728-video-elena-basescu-demisionat-din-nu-tata-impus-candidatura.htm
eu am inteles ce vrei sa zici dar Dianora a zis ca EBA inseamna in bulgareasca altceva si de aia am facut o gluma pe tema asta dar vad ca nu va prindeti :P
@7: tu chiar peste tot pe unde mergi iti bagi linkul la jocul ala?
sustin propunerea de mai sus cu hartie igienica Eba. Mi se pare cea mai mare porcarie, „fata tatii” sa-si vada de siliconu ei din buze si sa ne mai lase…