Astăzi a apărut primul meu comentariu/un-fel-de-editorial pe site-ul ziare360.ro.
Am vizitat, în week-end-ul trecut, o păstrăvărie dintr-un sat de munte, în Ardeal. La un moment dat, angajatul ocolului silvic care deţine acea păstrăvărie s-a plâns că unii ziarişti care au scris despre păstrăvărie au mai pus şi „din burtă” detalii despre activitatea desfăşurată acolo. În articolele cu pricina apăreau informaţii neadevărate, lucru care i-a creat omului probleme.
De ce publică unii ziarişti şi informaţii false? Dacă un articol nu e destul de interesant, îl FACI să fie mai interesant cerând mai multe informaţii când te afli în documentare şi nu adăugând „detalii picante” după ce ai ajuns în redacţie.
Nu am date despre nivelul încrederii oamenilor în instituţiile mass-media, dar cred că sunt, totuşi, câteva milioane de români care au încredere că informaţiile publicate în ziarele naţionale sunt veridice. Expresii ca „am citit în ziar, deci aşa e” sau „e adevărat, doar au zis şi la televizor” le aud frecvent, la fel cum, la fel de frecvent, unii oameni refuză să stea de vorbă cu reprezentanţii presei, de teamă că vorbele le vor fi răstălmăcite, iar adevărul, prezentat trunchiat.
Teama acestora din urmă poate veni în urma unor experienţe precum cea trăită de angajatul păstrăvăriei despre care scriam mai sus. Dacă te-ai ars o dată, sufli şi-n iaurt. Principalii vinovaţi pentru această stare de fapt sunt, fără îndoială, ziariştii şi angajatorii acestora.
Ziariştii, pentru că, din dorinţa de a scrie un articol spumos, adaugă informaţii neadevărate, sau, din lipsă de informaţii – deci o documentare incompletă -, „umplu” spaţiile alocate articolelor cu baliverne.
Angajatorii au partea lor de vină, pentru că angajează, pe bani puţini, tineri fără experienţă, în ideea de a-i „creşte”, de a-i învăţa meserie pe parcurs, şi uită apoi de şcolirea acestora sau îi trimit pe teren fără nici un fel de pregătire.
Mai există, desigur, şi ziariştii unşi cu toate alifiile, care scriu despre „cine trebuie” – adică despre cine le-a oferit un mic cadou, le-a cumpărat un prânz sau le-a făcut un favor, mai mic sau mai mare. Ziariştii şantajişti intră şi ei în categoria celor unşi cu toate alifiile, doar că ei prima dată „lovesc” şi apoi cer favoruri ca să se oprească. Iar aceşti jurnalişti există, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
Şi totuşi, ziarele se cumpără, jurnalele de ştiri de la radio şi TV fac audienţă, pe site-urile ziarelor se comentează. Oamenii vor să ştie, dar trebuie să fie informaţi corect. Indiferent de orientarea politică a patronului unei publicaţii, ştirile ar trebui să informeze în loc să dezinformeze. Deşi am trecut de era „găinii care a născut pui vii” a Evenimentului Zilei, încă mai e mult până departe…
Articolul este publicat şi aici: 