Conform unui articol publicat, ieri, în ziarul Gândul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a demarat o campanie de sporire a siguranţei rutiere, prin amenajarea unor refugii la trecerile de pietoni, insule separatoare la intrarea şi ieşirea din localităţi şi aşezarea unor separatoare ale sensurilor de circulaţie. Suma cu care participă Guvernul României la această campanie este de 400 de milioane de euro.
Ziaristul de la Gândul a făcut nişte calcule şi a ajuns la concluzia că preţurile plătite pentru aceste elemente de sporire a siguranţei rutiere sunt exorbitante. E adevărat, România este o ţară prea săracă să-şi permită lucrări ieftine şi făcute de mântuială, dar parcă prea rar se şi întâmplă aşa. Nu conduc, dar ştiu destule drumuri din ţară care se asfaltează mai des decât ar fi necesar, pentru că materialele folosite nu sunt dintre cele mai bune, iar gropile apar imediat după terminarea lucrărilor.
Toate guvernările, de 17 ani încoace, s-au ocupat cu cheltuirea banului public în folosul propriu. Presa cât de cât independentă mai relatează despre „aleşi” ce favorizează investitorii care sunt dispuşi să plătească preţul corect – citeşte „comisionul” – pentru a primi un teren, o autorizaţie ş.a.m.d.. ÃŽnsă într-un sistem corupt până în măduva oaselor, presa absolut independentă e aproape inexistentă, iar atunci când strigă, o auzim doar noi, cei mici şi neînsemnaţi (procentele din statistici, electoratul), şi oricum nu putem face nimic.
Nu putem sau nu vrem? Chiar dacă am vrea, ne lipseşte un lider adevărat, pentru că noi nu avem conştiinţa valorii individuale, ne place să ştim că există cineva care ia decizii pentru noi, ca să nu ne batem capul prea mult.
Şi, uite-aşa, România capitalistă se apropie de majorat. ÃŽn decembrie se împlinesc 18 ani de când am scăpat de „iubitul conducător”, dar noi ne considerăm încă prea mici pentru a putea schimba ceva.
Nu vreau să fiu lupul moralist, pentru că nici eu nu mă pot lăuda că am făcut mare lucru pentru a determina adevărata schimbare de care România are atâta nevoie. Mă doare, însă, să văd cum copilul România este batjocorit de toţi părinţii vitregi pe care i-a avut până acum. Poate, după majorat, o să-şi ia soarta în propriile mâini şi n-o să mai permită nimănui s-o chinuie. Poate.
Articolul este publicat şi aici: 