Tocmai am realizat că abia prin anii ’90 am început să am preferințe muzicale. MAMA asculta hiturile momentului, ABBA, BeeGees, TATA era cu Queen și Scorpions (hăhăhă, oare de unde mi se trage?), dar în anii ’80 nu era ușor să ai preferințe muzicale.
Nu am crescut chiar fără muzică. Am crescut fără să am posibilitatea de a asculta orice melodie, la orice oră. Aveam câteva discuri de vinil, câteva casete (pe care MAMA își înregistra, de obicei, de la radio, melodiile preferate) și radioul, dar eu nu țin minte să fi căutat să ascult ceva până la vârsta de 12 ani.
Era deja 1994, existau posturi de radio private, lucrurile se schimbaseră. Atunci au început să îmi placă anumiți artiști, mă bucuram când la radio se difuza o melodie care-mi plăcea, vânam melodiile preferate ca să le înregistrez pe casete. Muzica nu ți-o alegeai, ci îți era servită, iar tu alegeai ce-ți plăcea. Țin minte când stăteam cu televizorul deschis numai pe Atomic, în așteptarea vreunei melodii faine. Și mai țin minte că nu erau atâtea melodii enervante, ca azi. Nu știu să fi oprit vreodată televizorul din cauza unei melodii. Azi… mi se întâmplă cam des.
Îmi dau seama că în zilele noastre, copiii nu mai sunt privați de muzică. Bine, pe de altă parte, nici părinții nu au viață ușoară, cu atâtea show-uri pentru copii și desene animate și Disney care scoate Frozen-uri pe bandă rulantă… Noi aveam o oră de desene animate pe săptămână, am auzit. Nu știu, că nici la desene nu țin minte să mă fi uitat până la o vârstă. Trebuie s-o întreb pe MAMA ce făceam eu toată ziua, în afară de a umbla prin casă cu pixuri și creioane în ambele mâini și de a scrie, colora și desena. Nici jocuri nu aveam prea multe, iar când îmi cumpărau păpuși, le mâzgăleam cu creion chimic și ojă. Noroc că nu erau psihologi de copii pe vremea aia, sigur m-ar fi diagnosticat cu ceva grav și m-ar fi îndopat cu pastile!
Ce vreau să spun este că azi, suntem niște fericiți. Nu mai avem Winamp (s-a „închis” de vreo câțiva ani, deși mai poate fi încă descărcat de pe unele site-uri, cum ar fi OldVersion.com, dacă vrei s-o arzi oldschool), dar avem YouTube la îndemână, telefoane cu acces la Internet, net rapid pe toate gardurile și în toate cafenelele, astfel că dacă avem poftă să ascultăm o anumită melodie, este incredibil de simplu să o ascultăm chiar în următoarele secunde.
Melodia ruptă în bucăți
În perioada când mă pregăteam pentru admiterea la facultate, aveam un prieten virtual cu care mă conversam pe nu-mai-știu ce fel de messenger. Nu se puteau trimite fișiere mari nici pe mail, nici altfel, așa că omul, care avea o melodie care mie-mi plăcea mult, a „rupt” fișierul în mai multe bucăți și mi-a trimis pe mail acele arhive, iar eu le-am lipit cumva (nu mai știu cum, tot el mi-a explicat cum să procedez) și, într-un final glorios, am avut melodia. Încă îmi place.
Mi-a luat sub 10 secunde să o caut pe Google, s-o embeduiesc aici și să încep să o ascult. Secunde, nepoților, nu zile!!! Îmi pare rău că nu mai țin minte cum îl chema pe amic, să-l caut pe Facebook și să-i mai mulțumesc o dată.
Bonus, tot de la Parlament:
(Moa, încă mai știu versurile pe de rost! Oare de câte mii de ori am ascultat-o, dacă încă o știu?!)
Ce mai vremuri…
Inainte de ’89:
– cateva casete existente in comertul socialist, cu Savoy, Gheorghe Zamfir, Grupul Express, Mihai Constantinescu, Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer
– cateva casete din comertul socialist, reimprimate cu Modern Talking, Elvis Presley, Abba. Abia mai tarziu (catre 1999-2000) am putut sa-mi dau seama ce melodii sunt si cine le canta, titlul casetelor fiind pur si simplu „Muzica Disco”, inregistrate la mana a zecea probabil.
Dupa ’89:
– multa muzica piratata, cumparata din piete, inregistrata la foc automat cu deck-uri second-hand dupa casete originale probabil, in cel mai rau caz dupa prima copie.
– aparitia CD-urilor, dupa care iar s-a piratat muzica
– aparitia internetului
– aparitia mp3-urilor.
Putem spune ca am avut noroc ca s-a piratat muzica la greu si a intrat in tara ca o avalansa. In felul asta aveai de unde alege. Mai aparusera si diverse reviste „de muzica”, unele importate pur si simplu, altele editate in tara, de unde aflai diverse noutati, cu intarziere, evident. Inainte de ’89 nici muzica nu prea gaseai.
Nici eu nu am ascultat muzica pana tarziu si asta pentru ca ai mei nu aveau acest obicei, nu aveau preferinte si d-abia o rupeau pe engleza. Asa ca nu mi-a fost la indemana. Am trecut si prin etapa in care inregistram ca si tine muzica de la radio. Dupa care am incercat sa recuperez – am reusit intr-o oarecare masura.
Eu în anii 90 eram înnebunită cu MTV-ul, Atomicul nu mi-a plăcut deloc. Aveam mereu o casetă goală pregătită în casetofon, gata să înregistrez melodiile care îmi plăceau. Uneori „pândeam” melodiile pentru că ştiam că le dau într-un anumit interval :)) Îmi lipseşte puţin farmecul celor vremuri când trebuia să depui eforturi să găseşti melodia preferată.
Și când mă gândesc că acum nici o oră nu trece fără să-mi încânt timpanele cu muzică !