O farmacie cum toate ar trebui să fie: aglomerată

Am fost la DONA în seara asta, îmi trebuia un medicament şi dacă tot urma să-l cumpăr, mi-am zis să-l iau de la farmacia care îşi face reclamă în perioada asta că oferă un fotoliu de masaj pe săptămână. Sunt concursomană, vreau fotoliul ăla, iar dacă pot să particip la o promoţie, de ce să n-o fac?

Ei bine, am stat mai bine de-un sfert de oră în farmacia din Hunedoara doar la coadă. Zici că s-a spart ţeava cu bătrânei care îşi ridicau reţetele gratuite şi compensate. Trei farmaciste abia făceau faţă numărului mare de clienţi, dar mai ales completării tuturor formularelor care vin odată cu eliberarea gratuită de medicamente. 

…Că statul îţi dă, dar nu-ţi bagă în sertarul cu medicamente. Trebuie să te duci cu hârtia printată de medicul de familie, pe care nu sunt trecute medicamentele, ci substanţele active, apoi trebuie să spui de câteva ori seria şi numărul cărţii de identitate, să semnezi în cinşpe locuri, să le dai şi mărimea de la chiloţi etc.

Degeaba avem carduri de sănătate, degeaba îmi spune mie ING că salvez pădurea netipărind o amărâtă de chitanţă la bancomat, când totul în ţara asta trebuie să fie negru pe alb, pe foaie, ca să aibă vreo valoare. Şi cu cât sunt mai multe hârtii, cu atât e mai importantă treaba. Aţi văzut cum arată un DOSAR de credit? Trebuie să duci copii după tot. La fel şi declaraţiile la Finanţe, şi pe suport electronic, dar şi pe hârtie, că doar avem pădure, suntem o ţară bogată [mă rog, aş oune pariu că şi hârtia A4 pentru imprimantă e produsă în China sau Polonia, dar asta-i altă discuţie].

Revenind la DONA, farmacistele s-au purtat frumos, dar nu pot să trec peste fapul că e o farmacie aglomerată. Şi când am mult mai aproape de casă alternative mai lejere, probabil că n-o să mai merg foarte des pe acolo. Totuşi, mi-am făcut un card de fidelitate, să fie. :)

Când au gândit sloganul „O farmacie cum toate ar trebui să fie”, sunt convinsă că s-au gândit la cuvântul pe care şi eu l-am folosit în titlu: AGLOMERATĂ. Căci aglomeraţia înseamnă profit!

Foto: Pharmacist, de la Shutterstock

4 thoughts on “O farmacie cum toate ar trebui să fie: aglomerată”

  1. Scuze de off topic dar ai idee de ce cand incerc sa intru de pe mobil pe blogul tau mi se deschide numai la o postare din iulie 2014? Ma enerveaza maxim

    Merci

  2. Intr-un fel, ii apreciez pe cei de la DONA. Au succes fara sa faca reclame cu Stela si Arsinel sau sa deschida cate o farmacie la fiecare colt de strada. Sunt sigur ca exista destui care au ceva rau de zis si despre ei, dar totusi par sa faca un lucru bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.