Farmacii sau supermarket-uri?

Îmi amintesc că, înainte de Revoluţie, farmaciile aveau program „scurt”, la fel ca toate magazinele, iar la sfârşitul săptămânii, era o singură farmacie „de serviciu”, care deservea un oraş întreg. Asta, în cazul oraşelor mai mari, pentru că oraşele mici nici pe aia n-o aveau. Acum avem lanţuri de farmacii, farmacii deschise non-stop aproape în fiecare cartier, câte una în fiecare supermarket şi aşa mai departe.

Să fim, oare, mai bolnavi acum decât în urmă cu douăzeci de ani? Gama de produse farmaceutice s-a diversificat, dar mi se pare doar mie că s-a prea diversificat? Găsim în farmacii şi produse cosmetice şi medicamente care, în esenţă, conţin aceleaşi substanţe active, dar au ambalaje şi denumiri diferite. Există farmacii în care, la intrare, trebuie să iei un coş de cumpărături, de parcă ai face cumpărăturile acolo de plăcere, nu de durere.

Unele lanţurii de farmacii oferă chiar şi carduri de fidelitate! Cum să-ţi doreşti să revii într-o farmacie? De ce să vrei să cumperi cât mai multe medicamente, ca să acumulezi puncte pe care să le preschimbi, apoi, tot pe medicamente? Bineînţeles că totul ţine de marketing. Farmaciile au fost transformate în adevărate magazine, pentru ca experienţa de cumpărare să fie una plăcută, iar cumpărătorii să îşi dorească să revină.

Nu mai găseşti soluţii preparate de farmacişti, unguente şi alifii, pentru că acum toate sunt frumos ambalate şi costă de zece ori mai mult. Nu mai găseşti nici măcar farmacişti – rareori mi s-a întâmplat să întreb despre un medicament şi să primesc răspunsul înainte ca farmacistul, pardon, vânzătorul să consulte prospectul aflat în cutie. Şi acum, scuzaţi-mă, dar mă duc până la farmacia de vizavi, ca să-mi cumpăr nişte gumă de mestecat.

Publicat în Iaşi Plus. Sursa foto

22 thoughts on “Farmacii sau supermarket-uri?”

  1. Multe si bune.
    Dar in felul in care progresam, cred ca ne afecteaza sanatatea… nu numai farmaciile sa fie multe.Ci si centrele de examinare, ca doar acum sa dat legea aia cu analize nationale(sa se faca corect si sa fie date tratamente ptr diabetici si hepatici,ca ce este mai grav asta e).
    Sa numai aduc vorba de Cancer sau H.I.V…

  2. Din pacate asa este, spun din pacate pentru ca astazi in farmacia romaneasca gasesti si aspirina, dar gasesti si fete dragute care vin si-ti prezinta crema extraordinara, din plante, care desigur costa cat jumatate din salariul tau.
    Farmacia a devenit un fel de alimentara, un loc in care intri sa-ti cumperi o guma de mestecat si elastic de par la fetita.
    Asta se intampla datorita faptului ca farmaciile sunt private acum. Cum spui tu Denisa, sunt o gramada de medicamente care au la baza acelasi proprietati si caracteristici, dar cu denumiri si preturi diferite.
    Farmacistul, sau dupa caz o ea, iti va recomanda intodeauna aspirina Bayer ca este mai buna, desigur pentru ca profitul lor este mai mare.
    Daca incerci sa te duci cu o reteta compensata, intodeauna fondurile sunt epuizate si te indruma binevoitori la mama naibii, unde desigur ai acolo s-au epuizat fondurile. Patesc asta mereu, lunar trebuie sa ridic reteta pentru mama lui Remus. Sunt scarbit uneori. In zona in care locuiesc exista o farmacie care nu te intreaba daca ai reteta, ci cate cutii vrei.
    In Romania este foarte greu sa fii bolnav. Pentru ca daca nu gasesti medicamentele de care ai nevoie, le gasesti alternative, dar cu preturi foarte ridicate iar in cazul asta nu mai beneficiezi de nici o compensatie. Sistemul lor este construit astfel. „Mai bine iau banul de la client, acum si mai mult, decat sa astept sa-mi intre banii de la stat pe compensatii.”
    Uitam sa fim umani din momentul in care banul este cel mai important.
    Exista medici corupti si lasi, de ce sa nu existe si farmacii de care practic nu avem nevoie?

  3. Voi de ce credeţi că e aşa numai în Romania? Corect ar fi să spunem că acum e aşa şi în Romania, fiindcă au venit tot felul de lanţuri de supe şi hiper şi hiper-hiper marketuri şi astea au venit să vândă. Presiunea de a vinde / cumpăra e tot mai mare şi asa ne aliniem la „lumea civilizată”. În America de exemplu, unde am (ne)şansa să fiu acum, nu există farmacie, aşa cum o ştim noi. Există numai raioane farmaceutice imense în magazine uriaşe, unde, între anumite ore, găseşti şi farmacişti. Aşa că am intrat în Europa şi unde mai vreţi voi, cu toate porcăriile preluate cu mare succes.

  4. „Exista medici corupti si lasi, de ce sa nu existe si farmacii de care practic nu avem nevoie?”

    Există farmacii de care nu avem nevoie pentru că ele au nevoie de banii noştri şi ni-i mulg cum se pricep mai bine, în orice moment de neatenţie din partea noastră.

  5. Farmaciile ca si multe alte magazine sunt deschise de cine trebuie, pentru cine trebuie. Anul trecut am racit si am incept sa tusesc. Am fost la medic si mi-a recomandat un sirop de tuse. Am cumparat sticluta respctiva cu 12 lei. Am baut-o toata, dar tusea parca se intetea. Medicul mi-a recomandat alt sirop si ceva pastile. De data asta si mai scumpe. Tot nimic. M-am inervat si am luat sirop de patlagina ca pe vremea cand eram copil. Binenteles ca asta este ieftin. Dupa o jumatate de sticluta tusea s-a ameliorat. Nu ai auzit ca farmacistii merg de doua- trei ori pe an in concedii super, in locatii de vis? Binenteles sponsorizati de firmele distribuitoare si producatoare. Cu cat cumparam mai multe astfel de produse scumpe, cu atat ei sunt mai bine recompensati. Economie de piata, nu ?

  6. nu stiu daca in general suntem mai bolnavi sau nu.io personal sunt mai bolnav decat acu 20 de ani.acu subiectu nu mi se pare de comentat dar daca am fost invitat de sis sa-mi dau cu parerea,o sa o fac.nu faptul ca ar fi prea multe medicamente si farmacii e o problema ci lipsa lor ar fi fost.mai multe medicamente de acelasi fel inseamna concurenta.mai multe farmacii deschise inseamna concurenta,rezultatul..preturi mai mici,gama diversificata de produse,servire mai buna a clientilor,etc.acu ptr aia care nu sunt bolnavi,sa le explic pe intelesu lor,lipsa unei farmacii la momentu oportun,ar fi echivalenta cu inexistenta(reala de regula)a unui wc in centrul orasului cand pe tine tocmai te-a pocnit”fericirea” si locuiesti si la periferie.acu vorbind mai serios,am citit ieri ca bolnavii de sida traiesc 40 de ani de la dobandirea virusului iar cei din occident daca au contactat virusul la 20 de ani,ar apuca 80 de ani.acu 15 ani bolnavu de hiv dadea ortu popii si nu ne mai inghesuia si nici nu ne afecta cu obturarea razei..vizuale.ar trebui sa vedem dincolo de lungu nasului,ptr ca am citit acu vreo doua zile faptul,ca de la 20 de ani incepem sa imbatranim.apropo,speranta de viata a crescut si pe seama medicamentelor si noilor aparate de analiza,control,diagnostricare.de acum incolo s-ar putea ca pe frontispiciul facultatii de medicina sa scrie ..politehnica.s-auzim de bine!

  7. Si lantul de farmacii e totusi o afacere, si eu unul as prefera sa traversez strada sa-mi cumpar aspirina decat sa merg la 2km distanta.

  8. Mai bolnavi suntem cu siguranta. Nasol este ca trebuie sa ne asiguram asistenta medicala pe speze proprii, chiar daca platim asigurari de sanatate!

  9. Mafia farmaceutica este f bine cunoscuta. Nu degeaba e comparata cu mafia armelor. Normal ca tine de marketing, dar e mult mai mult decat atat, din moment ce e o piata discretionara, deci mafiota.
    In fine, pe mine unul nu m-ar interesa daca as stii ca ajungepe raft un medicament bun, dar sigur nu se intampla asa in multe cazuri. Este clar ca diabeticii, cardiacii sau alte clase de grav bolnavi s-ar putea bucura de tratamente mai adecvate… numai ca banul joaca si aici cel mai mare rol… din pacate. O alta similitudine apare aici: piata softurilor. Se stie ca in domeniul computerelor lucrurile evolueaza mult mai rpd decat stim noi, doar ca tin („pe stoc”) tehnologia mai buna pana o vand pe cea mai putin performanta. Mereu se afla cu cel putin trei pasi inainte. Altfel NASA nu ar avea rezultate, ar ramane la domeniul de desktop. Si noi am putea avea pc-uri muuuult mai performante, dar atunci s-ar pierde bani f multi (pt ca s-ar sari peste etape tehnologice care s-ar vinde mai usor, caci daca am primi ACUM un performer gen NASA… cati l-am putea plati?). Marketing, dar mai presus de toate mafie. Eu nu pot numi altfel o piata discretionara, in care concurenta loiala este grav incalcata

  10. Pfoai, dar farmaciile sunt printre cele mai profitabile afaceri! Nu vezi ca oriunde te duci vezi 2 farmacii, 3 banci, 2 farmacii, 3 banci?
    Si oricum, traiasca medicamentele. Da, exista aceeasi substanta activa inglobata sub mai multe nume, ca daca esti Pfizer sau Antibiotice, iti permiti sa ceri mai mult pe ea. E ca si cum ti-ai lua o aspirina marca Adidas in loc sa-ti iei una Adibas. E cu jmen si snobismu’ asta „bolnavicios”.

    Eu mi-as face cimitire. Un imens lant de cimitire. Ca si farmaciile, nu pot da gres. Si nici nu trebuie sa-ti faci probleme ca ai concurenta. Ca oricata ai avea, o ingropi tu. Si as baga si card de fidelitate.

  11. Eu deja de multa vreme imi fac cumparaturile de cosmetice si alte cele ce tin de igiena in farmacii. Am card Sensiblu, Helpnet, le si flosesc destul de des pt ca intr-adevar sunt reduceri substantiale, dar la preturile din farmaciile lor ;). Pt ca sunt convinsa ca daca m-as duce la vreun supermarket, as gasi aceleasi produse cu reducere cu tot, insa la mine e o chestie din creierasul mic, am senzatia ca produsele sunt mai sigure daca le iau dintr-o farmacie.
    Vreun alt contact nu am cu farmaciile, eventual imi mai cumpar cate un nurofen cand si cand…

  12. Hmm.. Inseamna ca orasul meu e iesit partial din „trend”… Avem multe farmacii… care mai de care din lanturi mai fitoase… Insa nu mai exista una deschisa dupa ora 10… Nici macar una…. E foarte nasol….
    Orasul se cheama Onesti (repere: Nadia/Rafo – dupa scandalurile din jurul rafinariei, ajunsese la un moment dat mai cunoscuta decat gimnasta) si cu „cartierele” (aka satele) adiacente, care, vezi Doamne, sunt ale orasului, cica ar avea vreo 70000 locuitori….

  13. Au nume diferite si sunt de la companii diferite ptr ca unele sunt mai bune, altele mai proaste, unele contin mai multa substanta activa, altele iti protejeaza ficatul sau nu, that’s why we have variety. [i know, mom pharmaceutist).

  14. in farmacia de azi, nu cumperi numai medicamente, ai o gama larga de produse, de la parfumuri, ceaiuri, pampers (si aduni multe puncte daca esti mamica), tot felu de chestii pentru copii mici etc + ca la carduri ai si o reducere de 10% sau ceva de genu.

    dupa parerea mea zic ca prea dramatizam, vaaaiii ce se intampla in farmacii.
    partea cu cosul de cumparaturi e exagerata, dar nu specifica faptu ca daca iei cosul ala trebuie sa il umplii sau te duci de placere acolo(mentalitate de roman).

  15. Daca erau 10 farmacii la 1 milioan de locuitori nu era bine, daca sint 100 iara nu e bine, daca sint frumoase nu e bine, daca sint urate de ce sint urate, draku sa va inteleaga pe voi romanii, aveti o gandire de evul mediu. Asta e…

  16. Duceti-va numai la lanturi,ca o sa dispara toate farmaciile care exista de acu 20 de ani si care nu mai sunt la moda,toti care lucreaza in farmacii stiu ca la lanturi se pune acel 5% in plus la pret si dupa-aia va face reducere.Restul dau faliment din cauza ca astia se pun langa tine,si dupa-aia te cumpara cu zambetul pe buze ,cand nu mai ai ce face.A da,am uitat sa va zic cum e cu medicii care primesc lunar banii ca sa trimita numai la lantul X sau Y,nu la farmaciile independente,si le mai si zic ca medicamentele pe retete sunt mai ieftine acolo.Romanii is foarte usor influentabili.pretul pentru medicamentele compensate ,daca iei exact sub aceeasi denumire,nu are cum sa difere.pretul e fix in TOATA TARA,se schimba o data la cateva luni,si totul se face din program,retetele sunt listate la sfarsit de luna,acolo jos unde e chenarul ala mare cu tot,si daca nu corespund ti le trimite inapoi sa platesti din buzunar.Nu va mai lasati pacaliti!!! Puteti merge unde vreti,ca nu va urmareste nimeni asa cum sunt unii speriati ca daca nu mergi acolo nu-ti mai scriu retete. O farmacista

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.