Prima dată am văzut-o când o lălăiam aiurea pe YouTube și nici prin gând nu-mi trecea că aș putea să urmăresc cu regularitate vreun vlogger, fie el român sau străin. Căutam idei de făcut bagajul cât mai eficient și am dat, printre altele, peste filmulețe de tipul What’s in my bag. Vorbea tare și avea gura mare și țin minte că atunci am share-uit filmulețul ei pe Facebook și am scris o răutate. O regret și acum.
Între timp, tipa a continuat să mă fascineze. Așa, gălăgioasă cum este, are cele mai sincere vloguri. E drept că de când a ajuns un milion de abonați, a început să facă tot felul de „seriale” de umplutură, că nu poți să vorbești de cinci ori pe săptămână doar despre tine, mai ales dacă nu ai nimic interesant de zis. Astăzi are peste șase milioane de abonați și eu încă îi urmăresc cu fascinație aproape fiecare video. Sunt multe aiureli, gadgeturi care la noi nu se găsesc, jucării, make-up… dar per total, Grav3yardgirl e o ființă ciudată pe care o simt ca pe o prietenă, așa cum probabil că o simt și alți șase milioane de oameni care s-au abonat la canalul ei de YouTube.
Și ce-i dacă-i ciudată? Fiecare om e frumos în felul lui și fiecare om are câte o ciudățenie care-l face unic.
Acum… am descoperit-o pe Lumy Nitsa. Wow… deci wow!
YouTube mi-a sugerat să îi urmăresc video-ul intitulat O sâmbătă cu mine și după nici un minut am decretat: e o țoapă scăpătată. Nici românește nu mai știe să vorbească, se dă mare cu pantofii scumpi cumpărați la mâna a doua de pe eBay, bleac.
Dar am continuat să o urmăresc. Am făcut-o timp de trei ore, fără întrerupere, și așa am aflat că are 40 de ani, că de 30 locuiește în SUA și e normal să nu prea știe româna dacă a locuit aici doar 10 ani, primii 10 din viață.
Poate fi greu să te uiți la video-urile unor femei care zbiară la cameră. Pe mine mă fascinează, nu îmi dau seama de ce. La Grav3yardgirl mă uit pentru că deja o „știu” de aproape trei ani și nu îi ratez tea vlog-urile (datorită ei am prins curaj să încep și eu să mă filmez, so I owe her that much), mai aflu ce e nou în lumea tinerilor americani de 20 și ceva de ani, plus că îmi place să urmăresc oameni care vorbesc în engleză.
Pe Lumy Nitsa o urmăresc, deocamdată, în ciuda faptului că pocește limba română și că are multe vloguri în care vorbește despre biblie, Isus, religie etc. Eu sunt atee, dar asta nu mă împiedică să accept sfaturile (bune) ale unei femei care ține o casă și care a făcut nu mai puțin de cinci copii, reușind să rămână cât de cât normală la cap. Știu că nu pare, dar a recunoscut și ea într-un video că vlogging-ul o ajută să nu o ia razna acasă – are de țipat, se urcă în mașină și o face în fața camerei. Tu poți alege să te uiți sau să nu te uiți la ce spune ea. :)
Mi-ar plăcea să nu o mai aud spunând „Fi-mi-ar scârbă”, e o expresie aparent nevinovată, dar de-a dreptul grețoasă. În fine. Fiecare cu alegerile lui. Eu vă spun doar că sunt fascinată de oamenii ăștia și nu știu de ce.
Voi ce video-plăceri vinovate aveți?
Foto: VLOG, de la Shutterstock
Eu il urmaresc pe Casey Neistat. :) Chiar imi place, plus ca vezi multe locuri frumoase din New York.
Verific acuș. Merci!
Sunt curioasa ce parere ai. :D
Da, păi deja îi știu povestea vieții :)) Fain. El e tipul care a făcut anti-campania cu bateriile de la Apple care țin doar 18 luni. Îl știam. Faină viață are, sort of. M-am abonat!
Haha, mail de la Mashable azi:
YouTube star Casey Neistat snowboards on the streets of New York
YouTube star Casey Neistat used the blizzard as an opportunity to do some snowboarding.
Da da, e super tare! L-au dat si la tv in Romania pt isprava cu snowboardul. :D Are un stil de viata interesant, mereu face ceva nou. :)
https://www.youtube.com/watch?v=BOSazzgk7Es
Poate am făcut și alți cititori curioși. Poate. :)
@Amy: One more thing. De când îl urmăresc (cred că nu mă las până nu termin toate vlogurile, și sunt multe!), am constatat că sunt cel puțin doi bloggeri care îl imită în detaliu: Ariel și Ilie din Rep. Moldova. ÎN DETALIU!
Nu pot să îți mulțumesc suficient!
Și Mariciu. Or mai fi mulți?
Ultima „isprava” marca Casey Neistat: „Snowboarding with The NYPD” On You Tube :)
Ce m-am enervat cu Lumi Nitsa asta :((( Adică ea îmi vorbeşte despre adulți care trebe să îşi dea seama bla bla etc în timp ce conduce FĂRĂ CENTURĂ pe o şosea ce oare autostradă sau ceva cu mai mult benzi pe sens şi se uită la cameră mai des decât în față la drum.
Na, m-am uitat şi la celălalt: O zi din viața ei. Ăla mi-a plăcut maxim :)))
:)) Și-a pus centura la un moment dat, i s-a atras atenția.
Vezi? :) nu poți să te oprești. Sunt deja la a doua descoperire de genul ăsta: Casey Neistat. E foarte tare omul.