Festivalul Medieval de la Sighişoara se întâmplă în perioada 24-26 iulie 2009

Nu ştiu de ce eram convinsă că Festivalul Medieval de la Sighişoara se ţine în luna august, poate pentru că în fiecare an a fost foarte cald, iar eu asociez luna august cu temperaturile cele mai ridicate. Anul ăsta, aşa cum reiese şi din titlu, festivalul are loc în zilele de 24, 25 şi 26 iulie, iar programul complet se găseşte pe site-ul sighisoara-medievala.ro.

Dacă nu intervine altceva, e foarte probabil să mergem şi anul ăsta la festival, aşa că ne-om vedea acolo; să-mi spuneţi şi mie dacă mergeţi, ca să nu mai păţim ca anul trecut, când ne-au bătut oamenii pe umăr şi noi nu ştiam de unde să-i luăm.

12 thoughts on “Festivalul Medieval de la Sighişoara se întâmplă în perioada 24-26 iulie 2009”

  1. Vai ce ma oftic, eu plec in perioada aia in Anglia, cand am aflat s-a daramat cerul pe mine, am asteptat un an sa merg.
    Sa faceti multe multe poze pentru astia de ratam!!!

  2. Pacat ca-l suprapun cu Peninsula.Pe de o parte au de castigat, ca o gramada de personaje care nu-si au locul acolo se duc la Peninsula.Pe de alta parte au de pierdut, ca-s destui cei intregi la cap care s-ar fi dus la ambele festivaluri, dar cand sunt pusi sa aleaga prefera Peninsula.
    „Povestea continua” – nu e sloganul dintr-una din campaniile pentru Timisoreana?Sa vedem in cat timp il vor scoate de pe site…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.