Plasată într-o lume similară cu a noastră, dar populată de animale, noua producție a studiourior Illuminations Entertainment, Sing, îl are în centru pe Buster Moon, un koala aflat la cârma unui teatru ale cărui zile glorioase au cam trecut. Optimist incorigibil – dar și un mic afurisit – își iubește teatrul mai mult decât orice și este gata să facă tot ce îi stă în puteri ca să îl readucă la succesul de odinioară. (Cinemagia)
Cum nu reușește să o convingă pe bunica bogată a prietenului său să-i sponsorizeze un concurs de talente, Buster anunță (mai mult din greșeală) că premiul cel mare este de 100.000 de dolari și începe audițiile. Animale talentate încep să apară din toate colțurile orașului, iar pentru reprezentația finală, directorul teatrului anunță prima scenă din lume luminată de calamari. Arată senzațional, chiar dacă-i doar un desen animat. :)
Toată povestea asta e presărată cu multă acțiune, unul dintre concurenți fiind, în paralel, antrenat de tatăl său să devină un hoț priceput, un șoricel cu talent muzical dar caracter infect este urmărit de niște șmecheri (cocalari), o scroafă are probleme cu cei 25 de copii pe care i-a lăsat singuri acasă etc.
Per total, filmul m-a făcut să zâmbesc și chiar să râd de câteva ori, animațiile care ies din studiourile Illumination sunt senzaționale și merită văzute chiar și numai pentru grafică. Doar că de data asta, și povestea e faină.
Nota 7,5 din 10.
Da, da si eu vreau sa-l vad, bine ca mi-ai amintit.
Cine a castigat concursul de cantat din film?? Am ratat finalul :(
Elefănțica a fost vedeta de final, până și șoricelul arogant a recunoscut că ea a fost mai bună. Dar nu a mai fost concurs, ci un fel de All Stars, de colaborare :)