Film: The Walk (2015)

Am vrut să evit filmul ăsta, zău că am vrut.

De când s-a deschis cinematograful, am fost la majoritatea filmelor, pentru că am un mare cinefil în familie și… câteodată sunt doar șofer, iar în timp ce el merge la filme cu „super acțiune, super bătăi”, eu mai văd câte o dramă sau o comedie. Doar n-o să stau în mașină cât se uită Sebi la film. Problema cu mersul la cinema este că odată intrat în sală, ești captiv acolo, iar cei de la cinema profită de ocazie ca să-ți difuzeze o cârcă de trailere la filmele care rulează în paralel, dar mai ales la cele care urmează să fie difuzate.

Și reclame, că nu se poate fără reclame. Cu reclamele nu am o problemă, dar când mă duc de trei ori într-o săptămână la film și văd de trei ori trailerul la un film pe care nu vreau să-l văd, știți ce fac a patra oară? Nu mă mai duc la un alt film, riscând să mai văd o dată blestematul de trailer, ci mă duc la filmul detestat, măcar așa nu mai văd trailerul!

Da, atât de tare m-am săturat de trailer și de accentul franțuzesc al actorului Joseph Gordon-Levitt. Deja mi se făcea pielea de găină când îl auzeam forțându-se. Eram si-gu-ră că o să fie un film prost, căruia o să-i fac pe blog o recenzie negativă. Ce poate fi fain când actorul e născut în Los Angeles și joacă rolul unui francez? Grrr!

Ei bine, am avut plăcuta surpriză de a mi se da, din nou, peste nas. Mi-am dat singură, de fapt; aș fi putut să spun că nu mi-a plăcut filmul, dar aș fi mințit. Mi-a plăcut, chiar neașteptat de mult.

Acțiunea se desfășoară în New York-ul anilor ’70, când circarul-funambul (new word alert!) Philippe Petit își propune să facă o chestie care nu se mai făcuse până atunci: să întindă o frânghie (sau mai multe, nah, detalii tehnice) între cele două turnuri gemene World Trade Center și să traverseze distanța dintre ele pe frânghie, fără să fie ancorat.

Tânărul e însoțit de iubita care crede în el și l-a sprijinit câțiva ani de zile cât s-a tot antrenat pentru marele moment și câțiva prieteni. Cu toții călătoresc la New York (normal că acțiunea are loc în secolul trecut, acum trebuie să fii foarte bogat ca să îți permiți să stai câteva săptămâni sau chiar luni la un hotel în The Big City!), unde se pregătesc, măsoară, calculează.

Turnurile gemene abia se construiau și probabil că pentru americani acest subiect încă sensibil, al turnurilor care acum nu mai sunt, e unul aducător de bani în box office. Eu am aflat de existența turnurilor în ziua când au fost dărâmate, deci am doar nostalgia lucrului pe care l-am văzut distrus și atât. Totuși, personajul principal e construit destul de bine, iar rolul lui Gordon-Levitt m-a făcut să trec ușor peste accentul franțuzesc.

Filmul încă rulează la Cinema City, iar dacă aveți chef de o comedramă, mergeți cu încredere, nu o să vă pară rău de banii dați pe bilete. Deși eu sunt de părere că dacă vrei să vezi un film, cel mai bine e să îl vezi fără review-uri, fără trailere și păreri și critici. Mie așa îmi place să văd un film: fără să știu dinainte la ce o să mă uit, ca să nu îmi creez așteptări.

Probabil că am văzut prea multe filme ale căror singure faze memorabile erau deja conținute de trailer. Și dacă tot ce-i fain ai văzut deja, la ce să te mai duci și la film?