„First times” pentru Denisa

„Excursia” la Bucureşti de zilele trecute a adus cu ea trei premiere pentru mine. Una culinară – bat of cors, alta bahică şi cea de-a treia, cinematografică. Premiera bahică se referă la primul mojito băut de mine, care în cele din urmă s-a transformat în primele trei mojito băute de mine. Claudia, de la Ogilvy PR, a fost cu ideea să încerc un cocktail de-ăsta verdeee, poate şi pentru că blogul meu are cam aceleaşi culori. Aşa am aflat că mojito este un cocktail tradiţional cubanez, care se prepară din cinci ingrediente: rom, zahăr, limetă [lămâie verde, lime], sifon şi mentă. Pentru a prepara un mojito, sucul de la o limetă este adăugat peste zahăr şi mentă, într-un pahar înalt. Amestecul este zdrobit repede. Se adaugă gheaţă fărâmiţată, apoi romul şi sifonul. [Wikipedia] Nu m-a interesat până acum pentru că am preferat întotdeauna vinul dulce oricărei alte băuturi, da’ mojito sigur o să mai beau. :D

Premiera cinematografică este „compusă” din două mici premiere: primul film văzut la cinematograf cu Sebi şi primul film în 3D pe care-am reuşit să-l văd vreodată. Norocul a făcut ca la Liberty Center, în Light Cinema, ochelarii 3D să nu fie în două culori, ci altfel. Nu ştiu cum sunt construiţi, dar am fost foarte fericită să văd animalele apropiindu-se de mine, bila de ping-pong aproape lovindu-mă în ochi etc [filmul pe care l-am văzut: Monsters vs. Aliens]. Şi cică de la 1 iunie vor exista filme în 6D: vezi, simţi, auzi, miroşi… sună interesant şi vreau să văd neapărat un film de-ăsta, cu condiţia să nu fie vreo poveste despre studenţi care participă la un campionat de flatulenţe ori despre cartierele sărace din Mumbay.

Am lăsat ce-a fost mai bun la urmă. Cristian ne-a mai arătat un secret al Bucureştiului: restaurantul La Papi. Nu intenţionam să mâncăm, dar m-a tentat o salată Cesar, că tot văzusem prin filme că e populară şi în Hunedoara sau Deva nu cred că se serveşte la vreun restaurant. Nu ştiu dacă toate salatele Cesar sunt la fel de bune cum a fost cea de la Papi, aşa că trebuie neapărat să aflu cum stă treaba. Totuşi, cum ingredientele nu sunt neobişnuite, înclin să cred că „vinovat” pentru gustul salatei cu pricina a fost bucătarul de la restaurantul La Papi. Şi dacă tot am amintit de restaurantul ăsta, cafeaua de aici este şi ea corespunzătoare, cum îi place lui Cristian să spună.

Ăsta a fost doar primul articol dintr-o [mică] serie dedicată drumului la Bucureşti pe care sper s-o termin până luni.