Eu & frigiderul meu

Poate vi se pare ciudat că scriu despre un obiect atât de banal cum e frigiderul. O fac pentru că pe blogul ăsta am mai scris (oho!) despre lucrurile care îmi fac viața mai frumoasă. Da, eu sunt omul care se atașează de obiecte.

Nu mai sunt omul care dă nume obiectelor; am devenit superstițioasă de când mașina care n-a mai fost să fie a mea s-a stricat fix după ce am botezat-o Zamfir. Dar chiar și fără nume, mă atașez foarte mult de obiectele din viața mea. Îmi iubesc mașina, nu suport să văd pe altcineva la calculatorul sau laptopul meu, port mereu telefonul după mine, bijuteriile mele sunt ieftine, dar au o foarte ridicată valoare sentimentală etc. 

Așa că e normal să scriu despre frigiderul meu, pentru că deși nu se poate spune că îl iubesc, am o relație foarte „intensă” cu el. Nu există zi în care să nu ne atingem. El îmi păstrează laptele pentru cafea și chiar dacă mai sunt zile în care nu apelez la el pentru mâncare, pentru cafeaua de dimineață sigur ne întâlnim.

Frigiderul meu este unul greu încercat. A aterizat în casa și familia mea în urmă cu aproape nouă ani, după ce fratele lui s-a stricat și chiar țin minte că am scris atunci despre asta pe blog, pentru că nu mi-a venit să cred că mi-a fost imediat înlocuit cu unul nou, fără discuții, fără „dar nu mai aveți cutia originală!”. Deci e important de luat în calcul și garanția extinsă atunci când vă cumpărați electrocasnice noi.

Până să-l cunosc pe Sebi și să locuim împreună, nu aveam obiceiul de a deschide ușa frigiderului ca să mă uit înăuntru, cum nu aveam nici obiceiul de a mânca noaptea. El m-a „învățat” (nu cu bună știință, adică nu a vrut să facă asta, am preluat eu din obiceiurile lui) să ciugulesc câte ceva noaptea – problema e că el ciugulește un pic de salam, eu nu pot să mănânc salam gol, mai tai și niște pită, lângă care merge un pic de roșie și niște brânză și… uite așa s-a făcut de un meal.

Nici acum nu mă surprind prea des holbându-mă în frigider în căutare de ceva. E un obicei de care iubitul meu soț nu reușește să scape – de multe ori îl întreb dacă are impresia că de la ultima lui „vizită” la frigider a crescut ceva nou.

– Nu, dar aș mânca ceva.
– Ce?
– Nu știu, că de-aia mă uit!

Și uite așa, zilnic (dar mai ales noptic, adică în fiecare noapte), Sebi se duce la frigider și se uită în el, doar-doar o mai fi apărut ceva nou și interesant față de ultima dată când s-a uitat în el.

Pentru a ilustra o zi din viața frigiderului meu, am făcut acest mic filmuleț. Sper să vă placă:

Pe canicula din ultimele zile chiar îți vine să te muți în frigider!

Știți că am avut ocazia de a admira de aproape un frigider antic, care funcționa fără energie electrică? S-a întâmplat în vizita mea la Horezu, când am vizitat Culele de la Măldărești, adică acele case în care locuiau boierii și familiile lor, evident, boierești. Cine s-ar fi gândit că în vremurile când nu exista curent (sau WC-uri în case…), câțiva privilegiați aveau frigidere?

Frigiderul era de fapt un dulap din lemn bine izolat, în care erau păstrate la rece alimentele („grosul” era în beciuri, în frigidere păstrau doar ce consumau peste zi). Asta cu „la rece” este partea complicată: neavând curent, aveau nevoie de gheață. De unde gheață, mai ales vara, fără curent? Păi… de pe munte. Și cum o coborau de pe munte, vara, când era foarte cald? Repede! Evident că am și o poză cu el.

Revenind la frigiderele din zilele noastre, rețineți că e foarte importantă garanția extinsă la aparatele electrocasnice. Convinși fiind de calitatea produselor lor, cei de la Liebherr oferă o garanție de șase ani pentru frigiderele lor. ȘASE ANI de „CASCO” pentru clienții care cumpără produsele Liebherr în perioada 15 mai – 31 august 2016.

Foto featured (cea cu becul economic): Francisc.org