Eram în acceleratul Iaşi – Timişoara, cunoscut mai ales ca Trenul foamei, într-un compartiment de clasa „1a” – aşa scria pe uşa compartimentului, pe cuvânt! Fritzi şi Oma au urcat la câteva staţii după Vatra Dornei – niciodată nu ştiu exact unde mă aflu, atunci când merg cu trenul. El, neamţul clasic, 28-29 de ani, blonduţ, cu ochi albaştri, cercel în ureche, atitudine de macho-wannabe; ea, între 70 şi 80 de ani, blondă – evident! -, cu faţa zbârcită şi cu o mutră destul de acră.
După ce-au urcat, am ieşit la ţigară, ca să-i las să se aşeze şi ca să-mi revin, că tocmai mă treziseră dintr-un somn dulce de tren. Somnul dulce de tren este, pentru mine, somnul de fiecare dată când merg cu trenul. :D Oma a venit după mine, în căutarea „toilette”-i. M-a întrebat de două ori dacă aia-i toaleta, i-am spus că „ja, ja”, a intrat şi a ieşit la fel de repede, încercând să-mi explice că vrea „andere” toaletă. Io i-am zis că andere se găseşte în celălalt capăt al vagonului, dacă asta nu-i place. Eram deja ruşinată de ce-ar fi putut face românaşii mei din biata „toilette”, din Iaşi până la Cuca Măcăii, sau unde ne-aflam noi atunci. Oma insista să folosească toaleta de vizavi, adică de la clasa a doua. Un grup de vreo 10 băieţi foarte veseli i-au spus, scurt, că toaleta cu pricina e „busy”, aşa că Oma mi-a urmat sfatul şi a plecat spre capătul celălalt al vagonului. Am intrat, de curiozitate, în WC-ul care păruse s-o oripileze pe Oma. Era cea mai curată toaletă de tren pe care am văzut-o in a long time. Ce-a găsit Oma atât de greţos la ea n-o să ştiu niciodată, la fel cum n-o să ştiu nici cum arăta cealaltă şi de ce era mai bună, pentru că mi-a fost prea lene să merg până acolo.
Reîntoarse în compartimentul nostru de clasa „una”, eu mi-am pus căştile în urechi, iar Oma s-a pus pe dormit. Eu pe scaunul meu, Oma pe două locuri. Tot pe două scaune şedea şi Gogul de lângă mine, care aşa a dormit până am coborât eu din tren, şi-o mai fi dormind şi-acum, la cât somn avea în el.
Nu trec nici trei melodii şi-l văd pe Fritzi dând din mâini şi agitându-se în direcţia mea. Scot căştile şi observ că deja îmi cerea, prin rotirea unui buton imaginar de volum, să las muzica mai încet. „Not so loud”, zice el. „Not so loud, please„, îi răspund eu în gând, dar nu protestez, şi-aşa mai aveam puţin şi adormeam şi iar visam cine ştie ce din cauza muzicii date prea tare.
În cele din urmă, adorm, cu gândul la duşul şi mai ales patul de-acasă. N-apuc să şi visez la ele, că mă trezeşte o lumină puternică. E controlorul, care-mi cere, pentru a treia oară, biletul. Îi dau biletul, adorm iarăşi, din nou lumina. Dacă aşa or fi de puternice spoturile şi-n rai, nu vreau. În total, am prezentat „beletu'” de fix cinci ori în treisprezece ore. Control, supracontrol, iar control, plictiseală, „hai să-i trezim pe fraierii ăia” etc. Controlorul care-a preluat „tura” de la Cluj a trebuit să mă zgâlţâie binişor până să mă trezesc; s-a uitat lung la bilet, s-a uitat la mine, aşa cum se uită poliţiştii la infractori în filmele americane, sau cum se uită vameşii când le dai buletinu’, şi-a zis: „Deevaaa! Da’ ştiu că dormi bine!”. Mda, prea bine, trebuia să mă trezeşti tu ca să-mi spui asta.
După ultima trezire în stil securist, n-am mai adormit. Era deja 5 jumate, iar peste trei ore jumate trebuia să ajung la Deva. Oma s-a trezit şi ea, iar Fritzi îi luase deja locul; acum dormea el pe două scaune. M-am mirat că a cedat oboselii şi a renunţat la poziţia de soldat în gardă. Ochii care se deschideau la fiecare uşă trântită erau acum acoperiţi cu o bluză. Afară se luminase, iar eu mi-am reluat cititul la cartea începută înainte de apariţia celor doi. După ce s-a foit vreme de vreo jumătate de oră, nemţoaica Oma a îndrăznit să mi se adreseze într-o engleză perfectă: „Excuse me, could you help us with something?”. Vroia să ştie cât mai au până la Teiuş. Da’ cine ştia cât mai aveau până la Teiuş? În cele din urmă, am întrebat în stânga şi-n dreapta şi am aflat că Teiuşul era la trei staţii distanţă.
Oma s-a liniştit, dar la fiecare oprire a trenului sărea la geam, ca să se asigure că nu ratează Teiuşul. Fritzi îmi arunca priviri jenate, încercând, cu un zâmbet care nu-l prindea aproape deloc, s-o scuze pe bătrâna care se agita prea mult pentru un lucru atât de mărunt.
Încă o oră şi a venit timpul să coboare. Fritzi şi-a văzut de ale lui, dar Oma mi-a zâmbit sincer, cu toată faţa ei acră, mi-a mulţumit pentru ajutor, într-o engleză fără cusur, şi mi-a urat o zi bună.
Povestea n-are final, n-are nici un deznodământ interesant, e doar o relatare a ceea ce am trăit eu în noaptea trecută, în loc să dorm frumos şi să-mi văd de visele mele. Dar nu-mi pare rău. Îmi place să studiez oamenii. :D
Iată-i şi pe cei doi, în gara din Teiuş:
te credeam si fara sa ne arati poza :P
Putea, la fel de bine, să fie o poveste născocită de mine. :P Dar nu e.
am trecut si eu prin gara asta frate:))
apropo e lege data sa nu se mai fumeze in trenuri ;) sa stii:P
@ si parca zisasi ca is imaginari preteni astea ai tai:))
Nu, doar numele sunt inventate. :) Era culmea să-i întreb cum îi cheamă, la cât de paranoici păreau!
Şi da, ştiu că nu se fumează în tren, de-aia fumam lângă uşă… să pot sări, la o adică! :D
arunc`o pe denisa din tren..ar fi urmat apoi un film de succes:D
Frumoasă povestirea. Dacă erau români nu se comportau aşa. Ba cărau miei congelaţi, pui de gaină vii sau congelaţi, ba aveau 3 paporniţe cu care dormeau in braţe ocupând 2-3 locuri. Aşa păţesc eu când mă duc acasă. De fiecare dată e compartimentul full, toţi cu bagaje multe, stăm înghesuiţi, nu se pune problema să poţi moţăii mai mult de 10 min/încercare. Dar accept de fiecare dată, că ştiu că la destinaţie e acasă.
astia care desi nu au voie sa fumeze in tren si totusi fumeaza sunt niste nesimtiti! si ar trebui sa aiba ciocu’ mic sa comenteze la adresa altora cand nici ei nu respecta legile.
Aş putea spune la fel despre „ăştia care nu s-au dus la vot”. Sau despre orice altă categorie în care te „încadrezi” şi totuşi, n-o fac.
De ce simţi tu nevoia, o dată la câteva luni, să mă jigneşti?
Votatul NU este obligatoriu (este optional) si este optiunea mea daca votez sau nu votez. Cat despre fumatul in tren este INTERZIS sau nu, stai asa, este STRICT INTERZIS. Nu m-am luat de tine, ci de cei care fumeaza in tren. A, ca din aceeas categorie faci si tu…sorry Denisa, dar de ce nu respecti pe cei din jurul tau si de faptul ca NU ai voie sa fumezi in tren. beside this, aratati cu degetu’ la tiganii sau taranii care distrug trenurile, fac mizerie si galagie. DE CE NU INCETEPTI VOI SA FITI UN EXEMPLU si sa NU mai fumati?
N-am zis că votul e obligatoriu, am dat doar un exemplu aleator.
Dacă ai fi fumător, ai striga că fumătorii n-au nici un drept, dar cum nu eşti, nu-ţi rămâne decât să foloseşti chestia asta împotriva mea.
Spune-mi, eu, ca fumător – şi nu doar eu, ci jumătate din populaţia ţării, ce ar trebui să fac? Nu e suficient că aştept să oprească trenul ca să fumez în gară, pe scările vagonului? Sau vrei să mă abţin, pur şi simplu, pentru că aşa zice legea?
Legile zic multe, asta nu înseamnă că le zic şi bine. De acord?
25% din Romania fumeaza, nu o mai baga pe asta cu jumatate din Romania. Si da. cat timp mergi cu trenul, cu avionul TE ABTII DE LA FUMAT. si ce s-ar intampla daca ai fi surprinsa ca fumezi! ai plati amenda sau ai da spaga? sau te-ai face mica, te-ai fofila si ai incepe sa te faci ca ploua, sa te milogesti de conductor sa te ierte etc. daca nu e voie sa fumezi nu e voie! de ce mai comentezi daca asa stau lucrurile? ca fumatul in tren estr strict interzis? de ce trebuie atatea persoane sa va inghita voua fumul pe care-l lasati in urma voastra? va doare fix in pix! dar stai! las-o ba ca merge, ii dam ceva spaga la nas, ala inchide ochii si putem fuma si noi mai departe. bleah, si mai comentati de ce fac altii in tara asta, dar la voi nu va uitati! RUSINE!
Bine, Mihăiţă, uite, acum o să-mi fie ruşine cinci minute.
Apropo, dacă îţi e silă de noi, fumătorii, de ce ne mai citeşti blogurile?
Întreb şi eu, ca omu’…
mai esti si ironica.trist… subiect incheiat.
NUe nimic mai frumos ca plimbarea cu trenul in ROmania. Mai ales la clasa a 2-a unde navetisti de ora 3 se urca pentru BUcuresti. Toate bune si frumoase, insa atunci cand se urca cu purcel, cu gaini, oale, strachini, nu mai e frumos. M-am simtit ca-n India. Asta e o plimbare cu un personal Braila – Bucuresti de orele 24.
Abia aştept să mă urc în tren cu ferma de animale… aici călătoresc numai cu cetăţeni cu laptoape şi, crede-mă, după cinci ani nu mai are nici un pic de haz… iar necazul fără haz nu mai e nici el necaz…
Da’ nenea asta, Mihai adica, pare inteligent rau!!! Ati sesizat ce observatii la obiect stie el sa observe? Esti tare frate!!!
Nu ma gandeam ca o sa apara si Teiusul subict la tine pe blog. Frumoasa relatare a clor intamplate, sa stii ca imi lipseau postarile de pe blog… si multumesc pentru poza, asa am avut si eu ocazia sa mai vad gara din Teius….aici am copilarit nu de alta .
Tare povestioara, nasoala disputa pe baza fumatului interzis/ strict interzis / probabil interzis. Eu, ca fumatoare , ma simt FOARTE discriminata. In bar nu ai voie [cica…] , in tren nu ai voie [cica…] , pe strada nu ai voie [cica…] etc. Atunci unde bre? Bine.. in casa… imi imput casa.. nicio problema ca toata familia e fumatoare. Dar ce se intampla cand stau 20 din 24h afara… la scoala, la fac, la munca, pe tren, in barul unde beau de sting si atunci fumez si mai mult. In cazul asta ce fac ? Am impresia eu …sau fumatorii sunt mai discriminati decat gay ,tigani , handicapati ??? Astept atat parerea Domnului Mihai Voiculescu , cat si aprobarea Denisei.
tu si cu trenu tau perfect plin de nemti si d’astia! bude curate…ha!?!!
Deeana, şi eu mă consider discriminată, ca fumătoare. Ar trebui – şi cred că n-ar fi nici foarte greu – să avem un vagon al nostru, în care să fumăm liniştiţi, dar când CFR a hotărât că nu se mai fumează în tren, gata, noi trebuie să ne supunem. Legea-i lege, nu-i tocmeală. Bla bla bla.
Nu o dată am fumat cot la cot cu naşu’, pentru că şi controlorii se mai întâmplă să fie fumători şi să-şi bage picioarele în reguli. De cele mai multe ori, îşi găsesc un compartiment gol şi fumează acolo. Dar pentru Mihai asta nu contează, sunt detalii, tot ce contează e că, din toată povestea de mai sus, el a reţinut că eu fumez în tren, sunt o nesimţită şi ar trebui să-mi fie ruşine. Mi-a fost ruşine cinci minute, now what? :D
Asta-i buna….Deeana vorbesti asa usor de niste lucruri atat de periculoase. Eu cred ca exact asta ar trebui sa faca toti fumatorii, sa fumeze numai acasa, sau pe strada (unde putem sa respiram uneori…) stii ca fumatorii pasivi sunt cei mai afectati si au fost atatea cazuri de oameni care au murit, nefumatori fiind… (chiar si la mine in familie) dar fumatorilor nu le pasa, si tot ei se simt discriminati! Nu imi place sa jignesc pe nimeni, dar eu cred ca fumatorii inflacarati si cei care nu se pot lasa nu au personalitate; cum sa te „controleze” un obiect cancerigen (cand aud hai la o tigara ca nu mai pot mi se face rau!) si nu sunt exagerata, de exemplu cum a expus Denisa fumatul, intre statii, mi se pare ok. Si o sa continui sa iti citesc blog-ul, chiar daca urasc tutunul etc, pentru ca imi place cum scrii!
mai dati=o ma incolo de lege cu fumat, sunt atatea legi tampite in tara asta :-j asta e doar una din ele:) Denisa ca sa-i impaci pe toti iti sugerez sa te apuci sa mesteci frunze de tutun :))) fratilor, mai sus aveti o povestire super amuzanta si un post lung cum n-a mai aparut demult la Denisa pe blog si voi aveti probleme legat de FUMAT? :rollingeyes: romanu’ niciodata multumit.
la prima amenda o sa se calmeze fiecare fumator ;)
btw… din. 2012 se anunta ( pe toata zona euro ) ca se va fuma doar in custi, pardon..zone amenajate …
asa ca inca e timp sa va lasati ;)
nu pot decat sa ma bucur si sa-mi exprim total acordul pentru aceste demersuri. bravo!
ce nebuna esti:))))Tu q fritzi si oma=))))))
@Deeana,eu ca si persona cu handicap,consider termenul „handicapatii” drept o jugnire,corect ar fi persoana cu dizabilitati/handicap.termenii handicapat/handicapatii sunt o jugnire,este ca si cum ai numi o peroana de culoare „negru”
dragi fumatori,daca nu va convine lasati-va de fumat!