Gânduri de duminică

Ah, concediu, dulce concediu! Până acum, am făcut abuz de filme, recuperez tot ce n-am văzut vara asta care tocmai a trecut şi pe care simt că am am pierdut-o. Am urmărit Boss şi Scandal, ambele fiind seriale despre politica la nivel înalt, respectiv foarte înalt. Şi am câteva cugetări. 

Există persoane foarte puternice, care ocupă funcţii foarte înalte, dar care nu au putere de decizie. Asta cred că-i la fel peste tot, cineva din umbră conduce oraşe, ţări, lumea întreagă, iar preşedinţii, vicepreşedinţii, miniştrii, primarii sunt nişte biete marionete, puse în funcţiile alea fără să aibă de fapt vreo brumă de putere. Persoanele din umbră nu apar niciodată în faţa publicului. „Marionetele” sunt alese după anumite criterii, să dea bine pe sticlă şi să ştie să vorbească frumos fiind două dintre ele.

Nu cred că Ponta este capabil să conducă o ţară. Ponta a fost scos la înaintare pentru că are papagal şi îi place la nebunie să apară la televizor. Eu îmi amintesc cum insista el că nu va fi niciodată prim ministru „sub” Traian Băsescu, iar Băsescu trebuie să fi avut o datorie foarte mare faţă de cineva din umbră dacă a fost nevoit să-l numească pe păcăliciul de Victor Ponta prim ministru. Stimată persoană din umbră, zău că nu cred că Ponta a fost cel mai frumos şi mai deştept dintre „candidaţii”-marionete la funcţia de premier. Nu pot să cred.

Asta aşa, ca o paranteză. Tot în paranteză mai merită amintit cum în 2008-2009, Călin Popescu Tăriceanu, prim ministru al României în prag de criză, sublinia că suntem cea de-a şaptea putere economică a Europei, iar economia duduie.

A duduit  ea ce-a duduit, a venit şi criza, drept e că nu la fel de grav ca în America, unde mulţi au rămas, literalmente, pe drumuri, între timp Tăriceanu s-a retras din viaţa publică, doar ca să reapară acum, înainte de alegeri, cu alte declaraţii, una mai tâmpită decât alta. Şi cu o candidatură la preşedinţie. Tăriceanu vrea să fie preşedintele meu. Mă uit la el şi nu înţeleg cine i-a dat voie să intre în politică şi de ce.

Crin Antonescu, frumoasa din pădurea adormită [nu ştiu de ce tot râd de el, că nici mie nu-mi place să mă trezesc devreme, dar eu nu am pretenţia că sunt mai bună decât Băsescu şi nici nu vreau să-i iau locul, ever], s-a cam dat la fund. O fi făcut şi el vreo prostieşi i-a fost interzis accesul la tribune şi mai ales la TV. Bravo, well done, persoană din umbră!

Şi acum, gata cu parantezele, încă una şi mă duc. Oamenii ăştia cu mai multă sau mai puţină putere, cu funcţii mai mari sau mai mici, au tot felul de sfătuitori. Fie că sunt consilieri oficiali, fie prieteni de cafea sau de luat prânzul, oamenii ăştia – sfătuitori sau surse de informare – există şi le spun persoanelor importante cum să se îmbrace, cum să vorbească, cum să se poarte, ce să nu spună, cine ce a mai făcut, unde şi cu cine. Ştiu şi eu câţiva, sunt oameni unşi cu toate alifiile, care cunosc mai toate dedesubturile afacerilor şi politicii, care se salută cu miniştri cum mă salut eu cu vecinul de la patru.

Problema cu sfătuitorii ăştia e că sfătuiţii îi ascultă, fără să se gândească neapărat că poate nu sunt sfătuiţi bine sau că sunt minţiţi. Şi nu se învaţă minte, se ard cu ciorbă, dar nu suflă nici măcar în următoarea ciorbă, darămite în iaurt.

Poate credeţi că vorbesc „din filme”, că sunt influenţată de poveştile văzute pe ecran. Aşa o fi, dar nu uitaţi că viaţa bate filmul, că toate poveştile alea sunt, probabil, inspirate de realităţi mult mai crude.

Altfel, voi ce mai ziceţi? V-a plăcut lansarea candidaturii lui Ponta? Mergeţi la vot în noiembrie?

sursa foto: Facebookul lui Ponta, fără link, că am închis tab-ul şi mi-e lene să-l mai deschid