- Nu s-a gândit nimeni să inventeze un automat de cafea cu forma unei ceşti de cafea. Drept urmare, vă dau eu ideea, gratis. Numai să puneţi unul şi în Deva, la CEPROMIN, dacă le faceţi. Să să bucură şi ochiu’ meu.
- În judeţele Mureş şi Harghita am ocolit sute sau chiar mii de gropi în şosele, gropi mai mari sau mai mici, dar care erau acolo. Culmea e că existau şi o mulţime de avertismente pe marginea drumului. „Atenţie, gropi căcălău!”. Oare nu era mai bine ca, decât să fi dat banii pe acele panouri de avertizare, oamenii de la Drumuri şi Poduri să chiar repare drumurile?
- Nu-mi place că produsele „de sezon”, cum ar fi chips cu arome „de primăvară”, Milka de iarnă, pate de post, vopsea de ouă etc, se găsesc doar în sezon. Da’ dacă eu vreau să-mi fac iarna car şi vara sanie, care-i problema comerciantului? Şi BadPitzi vroia să vopsească ouăle-n ianuarie, dar n-a găsit vopsea. Păi se poate?
- Beyonce cânta în [primă]vara anului trecut o melodie al cărei refren suna cam aşa „Let me upgrade you”. Acum sunt convinsă că Beyonce n-a văzut filmul Idiocracy şi deci nu ştie de personajul Upgrayyedd. Păcat, dacă ar fi ştiut, poate că nu mai cânta porcăria aia.
Asta am găsit într-o agendă de anul trecut; erau „Drafts” care n-au mai văzut „lumina tiparului”. :)
la noi în raionul mureş gropile încă sunt la modă, ăsta-i tot necazul.
beyonce ca tot ai adus vorba de ea le da peste bot unor critici de-ai dansei cantandu-le piesa diva,crezandu-se diva!
Nu-i asa? In sfarsit cineva imi da dreptate, pai cum se poate sa fim umilii sclavi ai sezonului? Parca vad ca n-o sa gasesc brad la vara…
Nici brad, nici sanie… poate vreo Săniuţă. :P Da’ aia nu ne-ajută cu nimic. Cred.
si ce`ai mai vrea tu sa ma gasesti si n`ai gasit?:D
Păi de exemplu mâncare „de post”, cum ar fi pateul vegetal, în afara postului.
Nostalgia vremurilor bune. Dar cu siguranta si 2009 va arata la fel.
O zi minunata iti doresc