- Mereu îmi iau notițe mentale când sunt în trafic, dar le uit („se șterg”) până ajung să le scriu pe undeva. Aș putea să mi le înregistrez pe telefon, dar nu mi-e la îndemână. Așa că mă bazez pe memoria mea – și rău fac! Ce am ținut minte, totuși, a fost o Toyota Hilux, o camionetă cum vedem în filmele americane (și în poza de mai sus, luată de pe Shutterstock, bună dacă stai pe dealuri sau în general dacă locuiești în România cea plină de gropi, condusă cu mare grijă pe șoselele din Hunedoara. Sunt multe străzi cu gropi în orașul meu, dar arterele principale chiar sunt OK, singurele „bube” fiind capacele de canal, mai jaose decât asfaltul. Acolo trebuie să ai grijă să nu dai în gropi… dar nu mă așteptam să văd o Toyota Hilux încetinind până aproape de oprire, ca să nu „calce” un capac de canal. Dă-o în aia mă-sii, păi după ce ți-ai mai luat camionetă, dacă ți-i frică să nu o zgârii?! Or fi scumpe cauciucurile, dar de-aia au treizeci de centimetri lățime, ca să poți „călca” pe oriunde.
- Apoi, mai sunt specialii care parchează (adică pun mașinile pe locurile de parcare special amenajate), dar pornesc avariile. Sau cei care opresc unde au ei treabă, fără să le pese de ceilalți participanți la trafic. Cred că România e singura țară unde se ard becurile de la avarii – deși probabil că sunt gândite să țină 10-20-30 de ani!
- Ați observat vreodată picioarele de femei care au degetele parcă retezate cu toporul, într-o scară crescătoare perfectă? Unghiile sunt deformate și ele, totul pentru ca laba piciorului să formeze un V aproape perfect? Exact… V-ul e format de pantofii ascuțiți, nu de papuci de casă comozi sau de la pantofi concepuți pentru oameni, nu pentru căprioare. Da, pantofii cu toc fac picioarele să arate bine, ridică fundul, dar chinuie degetele și pe cine îi poartă. Merită?
- În altă ordine de idei, cred că dacă asculți zi de zi câte un calup de reclame de la posturile noastre de radio, riști să te tâmpești! Nu doar reclamele de la redio sunt așa. Nu mai știu de unde am cules sloganul „Anti-Aging Serum elimină BĂTRÂNEȚEA DE PE FAȚĂ!”, dar mi se pare elocvent pentru ce vreau eu să subliniez aici. La radio am auzit „PAROSAN împotriva căderii părului”. Sunt un mare parosan, parosan de parosan? Cine naiba dă nume medicamentelor/suplimentelor alimentare și de ce nu există cenzură, poți să le zici chiar oricum? Hemoroeasy face bine?
- Nu în ultimul rând, Ficat fortificat cu fortificat forte. Serios – ăsta e un slogan pe care îl poți auzi la aproape toate posturile de radio, aproape tot timpul. Am reținut mesajul, dar de-a dracu’ aș căuta altceva, dacă aș avea probleme cu ficatul. Așa… ca și cu coana Chiva și lactatele ei prea bune pentru proștii ăia de la oraș.
Goosfraba, e weekend.
Parusan. In rest, da ai mare dreptate, unele denumiri de medicamente ar trebui interzise…Te ia capul când le auzi.
La faza cu 4×4-le care incetinește la capacul de canal, poate o fi crezut că e lipsă. Mi s-a intâmplat și mie, seara, am făcut o eschivă pentru că mi s-a părut că lipsește capacul și dacă era așa m-aș fi putut răsturna. Valabil și pentru un 4×4 cu roți mai late, că nici alea nu trec peste gaura de canal.