Gara din Deva.
Cu fiecare an, arată tot mai jalnic. Mizerie, ţigani, o singură casă de bilete deschisă [dacă prinzi două, eşti norocos], o sală de aşteptare pe care n-o mai foloseşte nimeni, mizerie [parcă am mai zis asta].
Pe două sau trei linii stau în paragină vagoane ruginite, băncile de pe peroane, şi ele mizerabile, te îndeamnă să rămâi în picioare până-ţi soseşte trenul. Din difuzoare se-aude o voce înfundată, care anunţă un tren. Dacă ştii exact ce tren aştepţi şi-ţi deschizi bine urechile, înţelegi. Dacă, însă, ai ghinionul să fii de prin alte părţi, atunci ai o problemă. Casiera nu-ţi oferă informaţii de nici un fel; pentru asta există serviciul de informaţii, pe care n-ai decât să-l găseşti singur. Descoperi, pe un perete, tabelul cu plecări şi sosiri, şi-ţi identifici trenul. Pleacă de la linia 4. Şi te duci la linia 4, să-l aştepţi. E deja ora plecării şi nimeni n-a anunţat nimic. Descoperi, într-un târziu [dacă ai noroc, nu prea târziu], un tren „suspect” [suspect în sensul că e acolo; în gara din Deva, trenurile – excepţie făcând cele aflate în paragină – nu stau; sunt anunţate – vin – pleacă. Ăsta e mersul] pe linia 2. Te apropii şi te uiţi pe una din plăcuţele de pe vagoane. Ah, ăsta era trenul tău!
Fluierul conductorului [or whatever] anunţă plecarea trenului. Trenul tău, pe care-l aşteptai cuminte la linia 4, pleacă de la linia 2. Ai plătit biletul, o jumătate de milion de lei vechi, dar riscai să mai rămâi câteva ore în Deva, pentru că trenul tău se afla pe altă linie.
Să fie asta o strategie de atragere [forţată] a turiştilor în municipiul Deva? Pentru că dacă asta e, atunci nu e bună.
Gara din Deva. Din municipiul Deva, reşedinţă a judeţului Hunedoara.
