Da, dragilor, Crăciunul se apropie. „Luna cadourilor” a început deja şi dacă nu suntem prea dezordonaţi, ar trebui să alegem de pe acum cadourile pentru familie şi prietenii apropiaţi.
Mi s-a întâmplat de prea multe ori să fiu nevoită să cumpăr „ceva” din benzinărie, pentru că la ora la care mă trezeam că nu am cadoul cumpărat, toate magazinele erau închise. Lanţurile de benzinării au speculat treaba asta şi acum, aproape orice benzinărie are un magazin „ataşat” de unde poţi să cumperi cafea, mâncare, sucuri, apă, băuturi alcoolice [ca pentru drum, aşa], o mulţime de accesorii auto, dar şi jucării de pluş, maşinuţe, CD-uri, seturi de produse cosmetice scumpe, bomboane fine, ciocolată scumpă. De fapt, cam toate-s mai scumpe decât dacă le-ai cumpăra din supermarket. O benzinărie situată aproape de mine are chiar şi casete pentru bijuterii, seturi de cafea şi eternele accesorii de birou: pix, suport pentru cărţile de vizită, agendă etc.
Cadourile astea sunt odioase, pentru că persoana care le primeşte va şti că te-ai gândit la ea sub 10 minute, cât ţi-a luat să alegi cadoul dintr-o ofertă nu foarte variată şi să-l plăteşti. Nu zic că-i rău că există de toate în benzinării. E bine să ai de unde cumpăra ceva atunci când chiar eşti în criză de timp, când TREBUIE să cumperi ceva la ora 3 noaptea şi nu ai alternativă. Dar…
Alternative există – inclusiv să comanzi online cadouri de Crăciun – şi cred că ar fi bine să ne gândim cu toţii din timp la cadourile pe care le vom oferi de Crăciun. Ca să-şi îndeplinească scopul, cadoul trebuie să genereze o amintire, un moment plăcut, o emoţie, altfel nu are nici o valoare. De asemenea, un cadou ales la întâmplare şi oferit din obligaţie este la fel de inutil ca o pereche de şlapi iarna, în zăpadă.
Consumerismul ne-a transformat în roboţei pentru care primirea şi oferirea de cadouri nu mai înseamnă momente încărcate de emoţie. Am văzut o grămadă de filme şi filmuleţe [multe dintre ele reale, din păcate] în care copiii erau dezamăgiţi de cadourile primite de la părinţi, dezamăgiţi că nu au primit cel mai nou telefon sau cea mai nouă consolă de jocuri… Bucuria de a primi apare doar la primirea celui mai scump gadget?
Mai ţineţi minte cât de mult ne bucuram, când eram mici, de câteva portocale şi o ciocolată „străină”? Dar împodobirea bradului împreună cu părinţii, dar surpriza pe care o reprezentau cadourile ascunse de Moşu’ sub brad? Eu ţin minte că trebuia să-i spun de fiecare dată o poezie Moşului ca să-mi primesc cadoul. După ce-l primeam, până târziu în ianuarie trebuia să fiu în continuare cuminte, pentru că Moş Crăciun pândea pe la geamuri şi dacă nu aş fi fost cuminte, urma să-mi ia cadourile înapoi. :) Nu s-a întâmplat, însă, niciodată. Am fost un copil foarte cuminte.
Ca să fii sigur că persoana căreia urmează să-i faci un cadou de Crăciun va ţine minte momentul şi va aprecia cadoul, oferă-i în dar acel „ceva” pe care ştii că şi-l doreşte foarte mult [deschide ochii şi ciuleşte urechile, vei afla cu siguranţă câteva indicii luna asta], fie s-o surprinzi prin modul în care îi oferi cadoul. Cum ar fi să i-l ascunzi într-un colţ al casei unde nu se aşteaptă să găsească un cadou frumos ambalat? Dar să „angajezi” un Moş Crăciun care să i-l ofere pe stradă atunci când se aşteaptă mai puţin? Eu, de exemplu, nu m-aş aştepta niciodată să găsesc un cadou în cămară sau în cuva maşinii de spălat. Sunt doar două idei.
Oferă un cadou pe care destinatarul nu şi l-ar fi cumpărat singur. Ziua de naştere şi Crăciunul sunt, pentru noi, românii, cele mai importante momente din an atunci când vine vorba despre primit cadouri. Nu te aştepţi să primeşti ceva frumos şi scump în nici o altă zi, dar ştii că de Crăciun cei dragi vor face un efort pentru ca tu să fii fericit. Ştii, pentru că şi tu te pregăteşti să oferi cadouri speciale, altfel n-ai fi citit acest articol.
Bucuria dată de oferirea şi primirea unui cadou inspirat sunt cele mai preţioase. Cum generezi o bucurie sau un zâmbet larg? Oferă un cadou care să ţină cont de dorinţele destinatarului, de gusturile şi visele sale, doar astae ideea Crăciunului, că Moşul îţi îndeplineşte un vis în funcţie de ce i-ai cerut în scrisoare. Crăciunul ne aminteşte de copilul din noi, ideea primirii unei „jucării” la care ai visat tot anul este cea care te îndeamnă acum, la rândul tău, să le faci bucurii celor dragi.
Pe iLux.ro găsiţi o mulţime de idei de cadouri de Crăciun pentru femei, pentru bărbaţi şi cadouri business pentru Crăciun. Un aspect interesant este că acestea pot fi personalizate prin gravare. Succes la cumpărături şi nu uitaţi: decât să oferiţi un cadou impersonal, cumpărat în grabă, mai bine nu o faceţi deloc.
Cadourile inspirate şi oferite din suflet sunt susţinute şi de iLUX prin intermediul campaniei „Trăieşte spiritul Crăciunului”.
scumpe cu spume. si nu i vorba ca nu as da multi bani pe un cadou. doar ca nu pt un cadou asa generic.
E o mare problema cu aceste cadouri, din lipsa de imaginatie va trebui sa gasesc ceva pe unul din site-urile de cadouri :)
Da, sunt putin cam scumpe dar eu cred ca merita pentru persoana iubita
Cel putin la capitolul dulciuri, unele benzinarii au chestii super faine, pe care nu ai nici o sansa sa le gasesti in alta parte. Da, sunt scumpe, am dat chiar si peste 50 de lei pe o cutie de ciocolate de 125 de grame, dar unele chiar sunt ceva special.
Altfel, nu sunt deloc de acord cu a oferi ceva ce persoana respectiva nu si-ar fi cumparat singura. Pentru ca stiu ca mie imi pica foarte prost sa primesc chestii pe care nu mi le-as fi cumparat eu oricum daca n-as fi primit. Si inevitabil de zbor la gunoi in secunda doi, pentru ca asta inseamna ca nu-mi trebuie sa le adun si pe alea in casa.
La fel cum nu sunt de acord cu „cadourile incarcate de emotie”. Chestiile practice sunt cele mai bune. And wishlists save lives! :)
@brontozaurel: bronto, stai calma. denisa se refera la chestiile alea pe care ti le doresti de nu mai poti, dar pe care tot amani sa le cumperi pentru ca sunt scumpe de-ti pun bugetu’ pe butuci minim juma’ de an.
da’ ce naiba faci cand bugetu’ e maxim 200 lei pentru 4 persoane? vreau, va rog, idei pt cadouri pt 1 mama, 1 tata, 1 frate si 1 cumnata. (cum ziceam, maxim-maximorum 200 total).
Sunt dragute unele, dar cam scumpe.
Daca nici de sarbatori nu mai facem cadouri.. isi pierd orice insemnatate !
Mai strangi si anul acesta jucarii pentru a le dona unor oameni care chiar au nevoie de ele asa cum ai facut anul trecut?
@0lister: Am vrut să organizez, împreună cu nişte colegi, un garage sale caritabil pentru o fată de 16 ani. Cu câteva zile înainte de a ne aduna noi, fata a murit. Ne-a cam demoralizat chestia asta.
Dar dacă ai ceva de donat, îţi pot da o adresă la care să le trimiţi fetelor de la Bârcea jucării, haine, alimente, orice.