Azi noapte s-a întâmplat o minune: după mai bine de doi ani în care curtea blocului meu a fost luminată doar de un amărât de stâlp cu un singur bec, începând de noaptea trecută avem patru [!!!] stâlpi, deci patru becuri puternice!
Asociaţia de proprietari a depus o sesizare la Primăria Hunedoara atunci când primul bec s-a „ars”, dar răspunsul a fost unul evaziv. După ce trei becuri din patru au încetat să mai ardă, ne-am luat gândul că vom mai avea vreodată lumină în cartier aşa cum a fost ea odată. Până azi noapte…
Puţin după miezul nopţii, aud nişte zgomote ciudate afară, aşa că ies pe balcon. Să-mi cadă ochelarii de pe nas, nu alta! O maşină de la Luxten şi doi sau trei muncitori care meştereau ceva la stâlpul din faţa scării mele. Două minute mai târziu, s-a aprins lumina. Miracol!!!
Cred că a fost un miracol pentru că deşi maşina avea un lift de o persoană în spate, acesta nu a fost folosit pentru niciunul dintre stâlpii de iluminat. Muncitorii au meşterit ceva în partea de jos a stâlpilor, iar luminile s-au aprins imediat. Deci nu erau becurile arse, luminile erau stinse dintr-un întrerupător situat la baza stâlpilor. Ca să facem economie, că doar suntem săraci, nu?
Care-i logica aprinderii becurilor tocmai acum? Păi mai sunt fix 10 zile până la alegeri, aşa că hunedorenii trebuie să vadă că se lucrează: se asfaltează, se toaletează copacii de pe marginea străzilor, SE REPARĂ ILUMINATUL STRADAL etc. Se vede treaba că primarului îi pasă de „Hunedoara noastră”, deci hai să-l mai votăm o dată?!
Ei bine, nu. Nu l-am votat nici în 2008, nu o să-l votez nici acum, pentru că nu m-a convins cu nimic că ar merita votul meu. Hunedoara a fost un oraş lăsat în paragină până în urmă cu o lună, când a început „marea asfaltare”, ostentativ, chiar înainte de alegeri.
Poate că sunt proşti cărora primarul le ia ochii cu asfaltarea târzie şi „repararea” iluminatului stradal; pe mine Ovidiu Hada nu m-a convins nici în 2008, nici acum, CU NIMIC.
Ce a făcut primarul Ovidiu Hada pentru mine, locuitor al Hunedoarei, de când a venit la primărie? În curtea blocului sunt gropi uriaşe, pe străzile din apropierea blocului trebuie să le spun întotdeauna taximetriştilor să aibă grijă, că sunt câteva gropi în care îşi pot rupe maşinile, timp de doi sau trei ani am stat cu un singur bec într-o curte imensă, pentru că becurile celelalte „erau arse”, câinii vagabonzi din jurul blocului meu s-au înmulţit fără probleme, chefurile cu manele s-au desfăşurat fără ca maneliştii să fie deranjaţi de cineva şi lista poate continua.
Mă simt de parcă în ultimii patru ani aş fi locuit într-un sat uitat de lume, iar acum, înainte de „vizita oficială”, muncitorii care îl „toaletează” mişună ca furnicile peste tot. Praf în ochi! De asta votul meu va merge către un om care a dovedit că poate să facă din rahat bici, medicul Bende Barna, în prezent director al spitalului din oraş.
Asta se intampla si n Bucuresti acum..se repara strazi de zor…desi dupa ploaia de zilele trecute au iesit niste cratere in asfalt …asta asa de bun ce era…
@Usi interior: Merci pentru comentarii. Am o rugăminte la tine: ştiu că eşti o fiinţă umană, te rog semnează-ţi comentariile folosind un nume/prenume, nu numele site-ului, altfel nu le mai aprob.
Merci.
Si eu credeam ca doar in Ploiesti se intampla…
Unde stau eu, de aproape 6 ani, sunt doua alei infundate, cap in cap :D. De cand m-am mutat eu aici s-a tot zvonit ca se vor uni aceste doua alei ca sa fie o strada normala, cap-coada, insa a ramas la nivel de zvon.
Nici un taxi nu avrut vreodata sa intre pana in capatul aleii sa ma lase in fata blocului (ca doar de aia platesc cursa, nu?) pe motiv ca trebuie sa dea cu spatele. Si chiar aveau dreptate. Ca aleea se termina sub forma de palnie :) si daca ai venit mai devreme, ai parcat in fata scarii si vrei sa pleci peste 5 ore, de ex., no way!! Cand iesi din bloc, supriza! Mai sunt inca vreo 3 masini parcate in asa fel incat nici sa urci in masina nu mai poti, nici atat sa poti pleca!
De trei saptamani insa, au inceput lucrarile si, ghici ce!, mai au ceva finisaje de facut si pana la alegeri va fi gata: aleea mea s-a unit cu cealalta si unde mai pui ca au facut si niste parcari in spatele blocurilor.
Asa ca eu propun altceva: hai sa fie alegeri locale in fiecare an, ca asa mai misca si astia ceva, macar in luna aceea dinainte de alegeri.
Poate ca primarul Ovidiu Hada a facut (si) pentru tine:
– parcul central
– strazile si parcarile din zona Dunarea
– gradina zoologica
– a finantat spitalul municipal, ca sa poata face din rahat bici mediuc Bende Barna.
Cat despre „ostentatia” cu care s-a inceput marea asfaltare, activand in media hunedoreana imi vine greu sa cred ca nu stiai de contestarile licitatiilor de incepere a lucrarilor de catre dl. Arion prin intermediul lui Janin Antonescu in toamna anului trecut, cand ar fi trbuit de fapt sa inceapa aceste lucrari.
@Ariel Viorion: Anonimule, de ce nu-ţi asumi ceea ce scrii? De ce trebuie să te ascunzi după un pseudonim – dacă-mi permiţi – prost ales?
Ţi se pare că articolul de mai sus este scris în favoarea lui Viorel Arion? Dacă da, îţi recomand să-l citeşti şi pe următorul.
Parcul central este pentru mame cu copii şi pensionari.
Am auzit că Arion i-ar fi pus beţe în roate, dar ce l-a oprit pe Hada să repare drumurile în ceilalţi trei ani de mandat? N-a avut bani? N-a avut chef?
Străzile din zona Dunărea arată jalnic, când ai fost ultima dată pe acolo?
Grădina zoologică? Mai e deschisă? Nu ştiam, nu am citit pe nicăieri vreo informare în sensul ăsta.
Pe cuvântul tău că Hada a finanţat spitalul? Mie-mi vine greu să cred, da’ poate aşa o fi.
@Denisa:
La cat timp liber ai, cu siguranta vei apuca sa citesti aceste doua articole:
http://www.servuspress.ro/servus/2012/03/aparatura-de-4-milioane-de-euro-pentru-spitalul-din-hunedoara/
http://www.pesurse.ro/#/2011/7/10/pdl-blocheaz-fonduri-europene-de-10-milioane-de-eu.html
Vei afla ca proiectul pentru asfaltare a fost depus in 2009, iar „Toate sectiile unitãtii medicale si-au îmbunãtãtit gama de investigatii printr-o investitie masivã sustinutã exclusiv de municipalitatea de pe Cerna”.
Zona Dunarea este zona cuprinsa intre b-dul Mihai Viteazu si strada Bucegi (de o parte si de alta a strazii Cerbului) si crede-ma ca am fost pe acolo.
se lucreaza si in cartierul din zona garii, pe strada Transilvaniei si Munteniei, lucrarile au inceput de anul trecut din toamna si in scurt timp se vor finaliza, s-au facut strazi noi, s-au asfaltat, s-au facut multe locuri de parcare etc,.. nu e bun hada dar nici bende nu cred ca va face ceva, l-am urmarit foarte atent in toate iesirile dansului la televizor si in presa si nu am auzit ce vrea sa faca pentru Hunedoara, nu a vorbit absolut deloc de lipsa locurilor de munca din oras,… si daca ar fi un altfel de om nu s-ar fi amestecat in mocirla asta de politica,.. nu s-ar fi aliat cu batranu ala penibil de molotz care a avut 2 mandate si in acest timp nu a facut absolut nimic pentru judet ci doar pentru el, a cumparat sate intregi,…
@Denisa: @Ariel Viorion: ma bufneste rasul cand va vad pe toti candidatii cum va umflati in pene cand e sa fiti realesi. C-ati facut aia, si aia, si aialalta in timpul mandatului vostru…
Ma faceti sa rad cu „aparatura de 4 milioane de euro”, care cel mai probabil zace intr-un subsol al spitalului (deh, medicii cu cabinete private trebuie sa isi scoata banii pe aparatura lor).
Daca vreunul dintre candidatii „care este” (si nu ma refer la Hunedoara ci in general) ar avea sange-n instalatie si coloana vertebrala, ar prezenta promisiunile de la inceputul celuilalt mandat si realizarile de pana acum, cand solicita din nou votul fraie… alegatorilor.
Pana nu faceti ceva vizibil pentru electorat (si nu ma refer la pomeni electorale si spoieli care sa ia ochiul fraie… cetateanului), meritati fix ce dati poporului. Pana la urma o sa ramaneti cu electoratul pe care-l cultivati, ala iubitor de manele si mizerie, ca restul emigreaza mai ceva ca pe vremea lui Ceausescu, scarbit de hotia fara masura si de mizeria idem din tara. Sa traiti bine!
Domnule Virion,
Reabilitarea parcului central e un proiect vechi încă de pe vremea domnului Mariş (singurul primar cu capul pe umeri pe care l-a avut Hunedoara de la Revoluţie încoace, şi spun asta pentru că şi-n 1998 sau în 2002 eram la fel de bine informat ca şi acum). Grădina Zoo e un proiect din perioada lui Schiau. E drept, străzile din zona Dunărea sunt făcute de Hada. (dar zona respectivă reprezintă nici 5 la sută din suprafaţa unui oraş întreg pe care a promis în 2008 că-l transformă într-unul cu adevărat „american”… Dacă vrei îţi aduc aminte de promisiunile umflate cu care Hada câştiga alegerile în 2008, gen „salariu minim de 500 de dolari în Hunedoara”, investitori cu duiumul etc. )
Cât despre chestiunea banilor pentru spital te înşeli (sau ştii adevărul dar spui doar sfertul care-ţi convine)
Pe când doctorul Bende începea să aducă bani la Hunedoara, Ovidiu Hada era electrician la firma lui din SUA, adică prin 2006. Abia în vara lui 2007, Mircia Muntean s-a dus la el, în vară, în concediu, şi i-a explicat cum îl va pune pe el primar la Hunedoara (Mircia sperând că va avea o paiaţă la Hunedoara, că nu mai avea ce terenuri să vândă prin Deva prietenilor săi dubioşi). Deci, primii bani au venit la Spitalul din Hunedoara datorită unei persoane, culmea, din PC: Ionica Constanţa Popescu – 3.5 miliarde de lei vechi. Între timp, la conducerea ministerului sănătăţii s-au perindat tot felul de miniştri, de la toate partidele (doar ultimii doi au fost de la UDMR). Doctorul Bende pentru că are diplomaţie, perseverenţă şi putere de convingere i-a convins pe fiecare că un spital dintr-un oraş care în Bucureşti nu mai înseamnă decât un punct oarecare pe hară merită bani.
Hada nu a venit decât să se bage şi el în seamă, cu banii pentru aparatură. ATÂT.
În ultimii 7 ani, la spitalul din Hunedoara, Bende a adus 18 milioane de euro. Dacă scădem cei 4 milioane pe care dumneata spui că Hada i-a adus, rămân 14 milioane de euro, dar suma tot e mai mare cu 2 milioane decât a reuşit primarul să aducă pentru un oraş întreg.