Cincizeci de telefoane Nokia Lumia 1020 au fost dispuse sub formă de semicerc, pentru a crea imagini de tipul celor din Matrix [de fapt, regizorii filmului, fraţii Wachowski, au creat „efectul-glonţ” special pentru filmul The Matrix]. Rezultatul este spectaculos, cu atât mai mult cu cât e vorba de Nokia, brandul meu de suflet atunci când vine vorba despre telefoane – chiar dacă acum „conduc” un Samsung Galaxy Note 3 de care sunt foarte mulţumită, rămân fană Nokia pe viaţă.
Eu când mă uit la imaginile de mai sus, îmi închipui că e o filmare din perspectiva personajului dintr-un film, care personaj se trezeşte, se ridică de la pământ, vede ce-i în jurul său şi se culcă la loc. Am ameţit un pic, recunosc.
Buna ziua!
Noi, Asociatia Parinti pentru Copii, credem ca un text scris de dumneavostra de 1 iunie sub titlul ” Scrisoare catre mine, copilul “, ar putea imbunatati viata multor copii din Romania. Regasirea emotiei copilariei retraita de fiecare dintre noi prin lectura textelor scrise de dumneavostra alaturi de alte personalitati din Romania la care am apelat, ar putea fi cheia unei noi abordari, atat la nivel personal, cat si institutional, a problemelor reale cu care copiii din societatea moderna se confrunta.
Ceea ce va rugam este sa acceptati provocarea si sa ne trimiteti pe adresa de e-mail : [email protected] un text semnat de dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul “
Textul dumneavastra, alaturi de alte texte scrise de nume respectabile din Romania, precum si de voluntari mai putin cunoscuti, dar la fel de dornici sa participe la cauza noastra, va fi publicat in revistele de nisa cu care vom colabora, pe blogurile colaboratorilor nostri care trateaza teme similare, iar, la final, vor face obiectul unui volum ce va fi publicat, pe baza unei colaborari cu una din editurile de profil, sub titlul ” Scrisori catre mine, copilul ” .
Va multumim pentru amabilitatea cu care ne acordati atentie , asteptam in timp util textul dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul ” pe adresa de e-mail :[email protected]
Cu stima, Asociatia Parinti Pentru Copii
https://scrisoricatreminecopilul.wordpress.com
La acest proiect pot participa atat persoanele invitate, cat si alte persoane care vor sa ni se alature fara o invitatie speciala in acest sens, dar care cred ca au puterea de a accepta provocarea de a scrie sincer catre cel care a fost odata, copilul.
Pe masura ce vom primi textele dumneavoastra pe adresa de e-mail:[email protected], odata cu publicarea in revistele si blogurile de specialitate vom adauga pe acest blog o parte din textele ce vor sta la baza volumului:” Scrisori catre mine, copilul “
Hmm! Stai extrem de bine cu echilibrul dacă ești doar ușor amețită după vizionare! Pentru că eu …nu! :)