Unii sărbătoresc ziua mamei, alții au zis ceva de ziua tatălui. Noi nu ne sărbătorim mama sau tatăl într-o anumită zi, dar ar trebui să le mulțumim în fiecare zi pentru tot ce au făcut și încă mai fac pentru noi.
O vorbă spune că nu mai ești copil abia atunci când nu mai ai părinți. Norocul meu: îi am pe amândoi. Dar acum un an, tatăl meu a rămas… orfan. Știu că pare exagerat, că bunica avea peste 80 de ani si era bolnavă, dar asta nu face pierderea mai ușoară. Niciodată nu suntem pregătiți pentru despărțirea definitivă.
Ieri a murit, tânăr (49 de ani), un om. Unul care mi-a fost prieten cândva, iar în ultimii ani, din cauza unor răutăți aruncate către familia mea, nici nu ne mai salutam. Nu știu ce să simt. Am citit cuvintele altora despre el. Încerc să îl iert, pentru că oricum nu o să ne mai certăm vreodată. În schimb, pentru soția lui și mai ales pentru fetița lui simt durere. Părere de rău. Nici nu îmi pot închipui cât de infinit de greu este să îți vezi tatăl murind și să rămâi orfană de tată la 7 sau 8 ani.
Bucurați-vă de părinți cât îi mai aveți. După despărțirea definitivă, pe care nu o putem programa și ne ia mereu prin surprindere, nu mai există a doua șansă. Spuneți-le celor dragi că vă sunt dragi. Deschideți-vă sufletele.
Odihnească-se în pace.
Condoleante familiei. Ai dreptate dar stii… ne dam seama de asta abia atunci cand nu mai sunt.