Am fost un pic prinsă zilele astea, dar am urmărit – mai de la distanţă, aşa – ce s-a întâmplat prin ţară. Şi citind ştirea asta, mi-am amintit de persoanele care sunt împotriva proiectului Roşia Montană pe motiv că nu are sens să distrugi un munte ca să le dai câtorva oameni locuri de muncă.
Nu e doar atât. Nu sunt doar câteva locuri de muncă, timp de câţiva ani, după care RMGC „ne pupă pa pa”. Acei „câţiva” ani sunt, de fapt, douăzeci, iar cele câteva locuri de muncă sunt, de fapt, câteva mii de locuri de muncă. Mare parte din bani vor merge la buget şi nu poate nimeni să spună că nu avem nevoie de bani, că nu suntem chiar cea mai bogată ţară din lume; nici măcar din UE.
Proiectul minier va crea peste 2.300 de locuri de muncă directe pe perioada etapei de construcţie a minei, 800 de locuri de muncă directe în timpul exploatării şi 3.600 de locuri de muncă în total pe perioada operării. Contribuţiile majore la bugetele locale şi la bugetul de stat oferă posibilitatea realizării unor investiţii de utilitate publică în zonă.
Mai precis, dacă nu aţi dat click pe ştire, banii – patru miliarde de euro, nu mărunţiş – vor merge în sănătate, transport şi educaţie. Vor fi modernizate 40 de spitale municipale din oraşele din Transilvania, iar alte şase spitale de urgenţă vor fi dotate cu 800 de paturi. Calculele estimează o investiţie de 2,2 miliarde de euro.
Peste un miliard de euro poate însemna 165 de kilometri din Autostrada Transilvania, iar Educaţia va primi 280 de milioane de euro: 400 de grădiniţe, 300 de şcoli şi 15 cămine studenţeşti din Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu şi Oradea vor fi construite sau modernizate. De asemenea, cu 220 de milioane de euro vor fi modernizate 110 aziluri de bătrâni. Poate că protestatarii care strigă că „salvează” Roşia Montană ar trebui să ia în calcul şi aceste cifre atunci când îi trimit acasă pe „canadieni”.
În plus, dacă ne purtăm aşa cu investitorii, ce părere credeţi că-şi fac despre noi alţi potenţiali investitori? Că suntem o ţară semi-bananieră, acceptată în Uniunea Europeană din greşeală sau de milă, care la nivel declarativ oferă o mulţime de facilităţi investitorilor, dar de fapt îi tratează cu proteste?
Ne place să ne plângem că nu avem drumuri bune, că autostrăzile se fac încet şi prost, strigăm că vrem şcoli şi spitale, nu biserici şi pomeni electorale, dar când vine vorba să trecem la fapte, sărim de fund în sus că nu ne vindem ţara şi apoi cerem să facă statul ceva şi să ni se dea şi nouă. Să ni se dea locuri de muncă, să ni se dea case, să ni se facă drumuri, să ni se doteze spitalele, să ni se ofere totul gratuit sau măcar subvenţionat, iar noi în schimb oferim… ce?
Uite că avem ocazia să primim o căruţă de bani, bani cu care guvernul spune că vrea să construiască drumuri, să doteze şcoli, spitale, grădiniţe şi aziluri de bătrâni. Cum ştim să valorificăm oportunitatea asta? Întrebare retorică.
Stai linistita ca are cine sa fie Gica contra.
Toti se trezesc acuma in salvatori, dar de 100 de ani nu a fost nimeni acolo sa vada cum curge sange pe vatra paraielor, n-a vazut nimeni cum traiesc oamenii de acolo.
Acuma gata, sa explodam pentru salvarea zonei.
Hai sa fim seriosi, sa vedem daca e chiar asa de „imperios” necesar sa salvam ce?
La noi nu se poate face nimic in consens pentru ca la toate capetele snurului trage cate un bogatas catre el iar partea snurului platita mai prost cedeaza.
Ce ne intereseaxza mai mult acum decat sa avem bani cu care sa ducem tara inainte?
Eu am avut odata nevoie de bani pentru o cauza de sanatate in familie si nu am stat o secunda sa ma gandesc ca daca vand aurul pe care-l am rezolv problema, l-am vandut si suntem toti sanatosi si fara aur iar acum daca as fi pasionat l-as putea cumpara inapoi acel aur, dar sanatatea celui in cauza niciodata.
Poate cineva gandeste in sensul asta.
Tot aud asta cu 4 miliarde, dar se omite frumusel cat o sa aiba profit RMGC si cat castiga alte state din proiecte similare. Ca sa imi fac o parere mai clara asupra oportunitatii proiectului, genul asta de cifre trebuie sa le vad, nu ca au 3000 de amarati locuri de munca.
Eu sunt unul care e „Gica-contra”. De ce sa distrugem mediul pentru 4 miliarde de euro cand fondurile europene care avem acces sunt de vreo 40 de miliarde de euro.
Merita riscul ecologic? (A se vedea dezastrul ecologic de la Baia Mare, cand s-a facut ditamai poluarea cu cianuri, de s-a schimbat legislatia europeana in privinta acestor moduri de exploatare iar noi am achitat o despagubire consistenta Ungariei, pentru ca le-am poluat apele).
Exploatarea se poate realiza si in sistemul clasic, cu galerii, prelucrarea se poate face si fara cianuri. Si pana la urma, cum spunea un fost miner in ziarul „Adevarul”: „exista viata si dupa minerit!
Ce vise frumoase!?.Asa am visat toti, dar cu ochii deschisi 23 de ani,ca v-om da tot la cei ce au bani si o vom duce ca’ basme,cei cu bani multi sunt,”milosi, respectosi” la punga grosi si uite asa avem salarii „bune”,benzina cu cat o avem,AZI? plata lor ptr. mana de lucru e cat sa-ti faci 2 plinuri la masina si cu investitorii, noi coboram in rapa si ei urca muntele dela Rosia.Esti tanara cucoana,si noi putem face astea cu imprumuturile luate ca toate realizarile in industrie ,metalurgie ,minerit,agricultura ,industrie usoara,sisteme energetice ,mai zic? etc ,cu mainile noastre le-am relizat si sa pus tara pe picioare,ca au fost si esecuri nimic de zis ,peste tot exista si totul se remediaza elimindu-i pe ceI ce au gresit proiectli, aducand prejudicii statului.NU INVESTESC BOGATII CA SARACII SA TRAISCA MAI BINE CA EI, EI I-SI IAU PARTEA „LEULUI” si noi ramanem tot cu fundul gol ,ei iau aurul si noi…..praf in ochi si boli incurabile.Nici un „investitur nu si bagat banii unde sa castige prostii in RO.si sa prospere tara.