Dacă se închide cotidianul Hunedoreanul, singurul din judeţul Hunedoara în care mai aveai ce citi, în ciuda faptului că unele articole erau luate/traduse de pe net, judeţul Hunedoara – exceptând, desigur, Valea Jiului, unde ziarele apar şi dispar după dispoziţia unora, şi având în vedere faptul că ziarele din Vale nu apar şi la Deva – rămâne cu următoarele publicaţii:
- Adevărul de Seară, cotidian gratuit editat de trustul Adevărul;
- Mesagerul Hunedorean [cotidian], publicaţie care se dă independentă, de fapt publicaţie galben-albastră [PNL];
- Servus Hunedoara, un cotidian care iroseşte hârtia publicând de obicei ştiri subţiri, rareori reporaje, niciodată anchete;
- Replica, săptămânal care apare joia – aici lucrez eu.
Nu ştiu care mai este soarta unor publicaţii ca:
- 7 Zile Hunedorene – ziarul cică încă mai apare, dar eu nu l-am mai văzut de vreo trei luni;
- ABC, săptămânal de anunţuri, fără nici o treabă cu jurnalismul;
- Accent Media – un ziar care nu spune mare lucru, era doar un suport pentru reclame ieftine, cu câteva pagini de umplutură.
Nu m-a bucurat deloc vestea închiderii singurului cotidian din judeţ, în primul rând pentru că la Hunedoreanul am avut primul loc de muncă. Era în 2001, tocmai renunţasem la prima facultate şi trebuia să-mi umplu timpul cu ceva. Tata a găsit anunţul de angajare în ziar, a doua zi am mers la un pseudo-interviu, iar a treia zi eram deja angajată. Aşa a început lunga mea călătorie în presa scrisă, în care am oprit prin aproximativ 10 staţii, adică 10 publicaţii locale. Nu am lucrat niciodată pentru un ziar mare, toţi cei opt ani „de presă” i-am petrecut prin redacţiile ziarelor locale sau acasă, în faţa monitorului proprietate personală.
Nu ştiu ce-o să se întâmple cu angajaţii PubliMedia după ce se închide Hunedoreanul, sunt mulţi şi majoritatea sunt competenţi, ziare pe la care să se împrăştie nu mai sunt, după cum bine reiese din scurta listă de mai sus. Mă întristează deciziile luate „sus” de către oameni pentru care toate publicaţiile astea nu au reprezentat altceva decât business-uri, afaceri care, dacă nu sunt profitabile – nu contează că unul sau două produc cât pentru toate celelalte -, se închid. Dar oamenii? Ce faceţi cu oamenii?
Foto: Sanja Gjenero, sxc.hu
cred ca oamenii cu adevarat competenti vor reusi in alte trusturi, alte ziare care sunt in zona noastra (Cluj, Hunedoara, Sibiu, poate si Alba). Oricum, Sarbu nu cred ca se gandeste la ce vor pune oamenii aia pe masa atunci cand isi vor termina si ultimul salariu luat de la ziar.
P.S. Ar fi bine ca unora sa nu li se para capat de lume daca vor ajunge sa vanda la Mall-ul din oras, ei considerandu-se ziaristi de prima mana.
E criza..Marile trusturi incep sa puna accentul mai mult pe partea de online, mai ieftina si poate cu o strategie buna si mult mai profitabila
M-ai făcut curios. Într-una din zilele următoare am să merg să văd ce ziare mai există prin Vale. :))
Oamenii vor merge in somaj.Asta daca au lucrat cu carte de munca.Poate par cinic, dar pot sa se bucure ca au avut de lucru cand multi altii se dadeau cu capul de pereti in tot judetul.Acum, cand criza a ajuns si in tagma ziaristilor parca altfel se vad lucrurile…
Cat despre criza, e de-abia inceputul.
E putin ciudata si as tinde sa zic si suspecta inchiderea ziarului Hunedoreanul…
De ce zic asta? Pentru ca in zonele rurale cred ca, doar unul din zece nu are abonament la Hunedoreanul… ceea ce ma face sa ma gandesc de doua ori inainte de a zice ca e criza si nu sunt bani :)
Si la ”Replica” cunosti pe cineva numit Cristina Bodo?
Normal, suntem colege.
Oamenii ? Daca au noroc isi vor gasi o meserie mai onesta. Daca nu, isi fac blog.
Crezi sincer ca cei de la conducere mai stau sa se gandeasca la „oameni”? Se merge pe principiul „Scapa cine poate” iar sefii vor in primul rand sa isi minimalizeze lor pierderile.
pe cei prosti cu sufletul,e deranjata maiestria si adevarul.doar jegul conteaza….adica bani.
Asa cum a spus cineva mai sus, profesionistii isi vor gasi de lucru in alta parte pe acelasi segment de piata… sau se pot gandi la infiintarea unei noi publicatii… intotdeauna e loc pentru un nou inceput dar mai ales in perioada de criza…
Profesionisti?Care profesionisti?
Transmite-i te rog salutari din partea mea,ca e verisoara mea,dar din pacate nu ne-am mai intalnit cam de mult,distanta,deh…Mersi si raman dator…
Cine a zis ca ii intereseaza ce fac cu oamenii ? :|
Edy, i-am transmis pe messenger, o să vadă comentariul tău. :)
Mersi,esti o dulce…
Nu mai pot ei de oameni, pe la noi in Romania.. oamenii nu conteaza, ci doar sa scape cat mai ok patronii.