O femeie din Galaţi a murit. Era însărcinată şi a vrut să nască cu acelaşi medic cu care a născut în urmă cu 18 ani. Deci nu era chiar la prima tinereţe şi se pare că ar fi avut nevoie de cezariană, dar cei de la spital au hotărât să nu-i facă operaţia. În schimb, i-au administrat un medicament interzis în România – Cytec, parcă -, medicament care poate fi cumpărat online, în ciuda faptului că este interzis. [Nu găsesc ştirea pe site-urile televiziunilor, parcă la Antena 3 am văzut-o.]
Deci te duci la spital cu gândul că vei da viaţă şi te întorci acasă într-o cutie de lemn. Frumos ne şade, ce să zic? În orice altă ţară civilizată, autorităţile ar fi făcut o anchetă, site-urile care vând medicamente ilegale ar fi fost închise puţin, oamenii care au omorât-o pe femeia însărcinată ar fi răspuns în faţa justiţiei – în faţa unei justiţii care funcţionează, nu a justiţiei româneşti, care funcţionează doar în zilele cu soţ.
Chiar sunt curioasă ce se va întâmpla în cazul ăsta, o să urmăresc ştirea şi dacă mai aflu ceva, vă ţin la curent. Până una, alta, când o fi să rămân însărcinată, cred că o să merg cât mai departe; prin Ungaria, aşa.
Iti recomand cel putin Ungaria, daca nu mai departe.
Mda, sau te poti opri in Timisoara. Mai nou s-a deschis o clinica privata condusa de un manager strain…
Scuza-ma Dekora dar nu inteleg ce te face sa crezi ca o clinica privata cu un patron strain este mai buna decat una neaosa; am lucrat intr-o clinica privata cu patron strain si mi s-a parut deplorabil; nu stiu de unde invatase, dar comportamentul lui era mai infect decat al unui medic care iti cere bani ca sa te opereze. Sunt multi straini care se strica in momentul in care incep sa lucreze in Rom. Iti dau un al exemplu mai concret – managerii de la Cora sau Auchan Bucuresti.
Nu o sa pateasca nimeni nimic! O sa se faca o ancheta din care o sa rezulte nimic, doctorii care au omorat-o vor avea redus salariul pe o luna (cu 10%), siteurile nu vor avea nici o problema!
@drel: e proaspat deschisa, 4 zile. Hai sa vedem ce se intampla. Eu cunosc fffff bine serviciile si doctori de la centrul universitar Szeged, dar sunt dispus sa dau o sansa. In plus e cu asigurari private si tot tacamul.
Ps: Nu au deschis pana nu a fost totul pus la punct, ceea ce zice ceva.
Asta este un caz mititel: aia care a ars bebelusul in incubator a primit o amenda si atat, Ciomu se intoarce la munca, eu am luat 4 ani un tratament total gresit din cauza medicului…sunt mult prea multe exemple de incompetenta in randul medicilor. Este si normal din moment ce la Galati se intra pe baza de dosar la facultatea de medicina…adica oricine putea face asta. Mai groaznic este cand mergi la vreo 3 medici si iti spun: habar nu am ce ai: cred ca este asta…sau asta…sau…
Din pacate nu ne putem numi o tara civilizata cu conditiile pe care le avem…parerea mea
Denisuca, stim cum se va termina totul .. cu ..nimic.
Cand vei pune de un bebe, Szeged scrie pe tine. Ca nu e chiar la capat de lume, desi ca servicii medicale sunt de pe alta planeta. O prietena si-a pierdut „bebeul” dupa ce sarcina i-a fost urmarita la o mare clinica privata in Timisoara de o mare scula de doctor. Atat de mari scule, incat nu au vazut ca ala micu are probleme cu inima si, chiar daca in alta parte se rezolva, a murit sarmanul la 2-3 zile de la nastere. Cu faze din alea sinistre de plimbat in ambulanta de la un spital la altul, ca refuza aia sa te interneze etc. Romania in plina splendoare. Deci, daca nu ai de gand sa ramai cu cine stie ce sechele pe viata dupa eveniment, sfatul multor prieteni de ai nostri si chiar al nostru pana la urma .. treci granita. Prefer sa dau 1000-2000 de euro achitati corect, decat sa ii dau ca spaga si sa dorm printre sobolani.
S-au mai intamplat si alte cazuri, identice, si…nimic.
Sunt totusi prea multe cazurile de incompetenta, de mal praxis… Desi exista si cazuri de morti inevitabile, pur si simplu ghinion :(
absolut oribil
Parca sunt prea basme… Cum adica, in spitalele DE STAT din Romania se administreaza medicamente neomologate? As zice ca e o facatura toata povestea… Ramane de vazut daca va reapare.
Trist rau! Medicii astia omoara in loc sa salveze. Si se musamalizeaza totul,rapid.
Unii mor pentru ca pur si simplu sunt prea bolnavi.
Cel mai bine e sa consulti mai multi medici.Eu am facut vreo doi ani de investigatii si analize ca sa aflu ca am spondiloza cervicala.Sa-i dea Dumnezeu sanatate O.R.L.-istului care mi-a recomandat radiografia!
Prin plata CAS-ului omul isi plateste ratele pentru moarte. Spitalele din Romania sunt niste lagare de exterminare a populatiei. Recomand ca de acum sa folosim termenul de lagar in loc de spital.
O zi buna!
Oamenii mor.
Se imbolnavesc si mor.
Medicii incearca sa impinga moartea mai departe.
Trebuie sa le pupati mana pentru fiecare zi in plus.
Banii nu conteaza.
Conteaza Viata.
O ai sau nu o ai.
Mai ganditi-va…
as contribui cu placere la o initiativa gen blog colectiv despre crimele medicilor de pe la noi :)
De ce nu priviti un pic mai sus de medici in special spre cei pe care noi i am ales sa se ingrijeasca de starea noastra de sanatate si nu fac nimic?Din spitalele romanesti au plecat foarte multi afara datorita cui?Cat despre asistenta si acel copil ars.ce vina are biata femeie ca spitalul a fost dotat cu un reseu in loc de incubator?
@denisuca Nu exista nici un medicament cu numele Cytec
Documenteaza-te un despre de complicatiile sarcinii la varste inaintate. Riscurile sunt majore
http://www.superbebe.ro/articol_789/ginecologul_raspunde__varsta_inaintata_si_sarcina.html
@Ciresica Culmea e ca e mare cerere de medici „incompetenti” in afara si tot mai multi pleaca. Medicina nu este o stiinta exacta si semiologia este una dintre cele mai grele specializari Ai idee cati medici radiologi au facut cancer din cauza expunerii indelungate la raze X ? Ai idee cati au cedat nervos si fizic in fata presiunii enorme ? A scris cineva despre aceste lucruri ? Te-ai gandit vreodata sa urmezi medicina ? Probabil ca nu pentru ca e greu prea greu nu-i asa ? Ciomu oare a salvat viata cuiva in cariera ? Cat cantaresc vietile oamenilor aceia ?
@DelphiPC Dap e o conspiratie. Oamenii sunt exterminati si decat tu ti-ai dat seama.
@Razvan Scriai pe blogul tau de aruncat cu noroi.E la moda sa se arunce pe medici. Hai sa iti dau o statistica destul de dura despre medici. Un rezident „omoara” in medie 5 pacienti pana la finalul rezidentiatului ca apoi pe parcursul carierei sa salveze cateva mii. Cat despre „crime” le poti raporta politiei sau terapeutului dupa caz….
kafka bine ai mai spus