Când spun că indecizia este o boală veche românească, nu mă gândesc la seara în care s-a născut expresia „Mihaela, dragostea mea”, ci în primul rând la cel de-al Doilea Război Mondial, când am întors armele împotriva Germaniei. Şi mă mai gândesc la felul în care guvernul tărăgănează luarea unei decizii în ce priveşte mineritul din Apuseni.
După 14 ani de aşteptare, cât se mai poate întinde răbdarea oamenilor din Apuseni? În primele luni ale anului, guvernul Ponta părea să înţeleagă, în sfârşit, consecinţele indeciziei şi încăpăţânării cu care proiecte industriale complexe au fost blocate cu bună ştiinţă în România.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale [ANRM] a anunţat că nu mai puţin de 429 de licenţe miniere aşteaptă aprobarea guvernului, informaţie care pare să fi speriat măcar puţin autorităţile. Aşa se explică, probabil, numeroasele declaraţii prin care s-a subliniat importanţa strategică a investitorilor şi necesitatea de a-i trata cu respect. Speranţa a încolţit în sufletul a mii de mineri şomeri, dar… cum indecizia este o boală grea şi cam românească, se pare că mai avem de aşteptat.
Premierul Ponta a menţionat luna mai ca termen pentru avizele de la Roşia Montană. Iată că suntem deja la mijlocul lunii august [parcă am fi o ţară de ardeleni, aşa de greu ne mişcăm când vine vorba să luăm decizii importante!], iar şomerii sunt pe punctul de a-şi pierde definitiv speranţa că se va mai schimba ceva vreodată în România.
Partea şi mai nasoală este că deşi ar vrea să ajute, autorităţile locale sunt legate de mâini. Primarul din Câmpeni, de exemplu, are mâinile legate – la figurat. Şi îmi închipui că nu-i uşor să conduci o localitate şi să nu poţi face mai nimic pentru locuitorii care te-au ales…
„Comunităţile din Apuseni au nevoie de investiţii care să creeze locuri de muncă. Nu trebuie să stăm nepăsători şi moţii să ia calea străinătăţii pentru a câştiga o bucată de pâine. […] Avem nevoie de locuri de muncă. În zona noastră şomajul este mare. […] Avem legislaţia necesară să le impunem investitorilor condiţiile necesare, să monitorizăm atent orice investiţie. Asta trebuie să facem, să nu mai aşteptăm, pentru că timpul nu este în favoarea românilor şi nici a ţării. Trebuie ca România să se dezvolte şi să fie cu adevărat o ţară europeană”. Asta spune Ioan-Călin Andreş, primarul din Câmpeni.
În timp ce moţii îşi caută de lucru prin străinătate, alţii organizează „festivaluri” prin care vor să salveze Roşia Montană de la… nu ştim de la ce, că în rimul ăsta va ajunge o zonă părăsită. Meanwhile, în Bucureşti, Guvernul Ponta se mai gândeşte.
RT @Denisuca: #peblog: Indecizia, boală veche românească: Când spun că indecizia este o boală veche… http://t.co/FDTBZaiqYi
Da, Rosi Montana ar trebui sa duduie si sa ne aduca in buget miliardele alea atat de necesare…
Noi nu ne vom hotari vreodata in privinta nici unui lucru. Sa luam ca ex. USL. Inainte sa ajunga la putere, critica exploatarea gazelor de sist, iar acum le sustine. Daca cei de sus fac aceste lucruri, ce exemplu mai au oamenii de rand?
Traim in Romania si nu trebuie sa uitam asta! Cel putin urmatoarea suta de ani!