După leapșa primită de la Miruna, căreia i-am răspuns pe larg [de fapt, pe lung] aici, am vrut să aflu mai multe despre inelul ăsta minune, așa că am apelat la prietenul meu cel mai bun, Google. Sau am efectuat o simplă căutare pe Google, dacă vreți.
Unele cititoare mi-au spus că au încercat deja inelul NuvaRing – căci așa se numește -, iar o alta s-a arătat interesată să-l încerce. Sinceră să fiu, la cât de ușor pare de folosit, și mie mi-ar plăcea să-l testez. Singura problemă este că nu se poate cumpăra fără rețetă, iar eu cu doctorii prefer să mă întâlnesc doar atunci când trebuie. Știu că nu-i o gândire sănătoasă și că prevenția e mama înțelepciunii, dar am oroare de mers la doctor și cu asta, basta.
Buun. Acum să vedem ce este NuvaRing și ce face el pentru noi. E un inel flexibil, cu diametrul de aproximativ 5 centimetri, care oferă protecţie pentru o lună împotriva sarcinilor nedorite. Inelul eliberează hormoni direct, prin peretele vaginului, fără să treacă prin tractul gastrointestinal. Asta permite ca doza hormonală eliberată de inel să fie mai mică decât cea conținută de pilulă. Prin urmare, orice problemă gastrointestinală nu va reduce eficacitatea metodei contraceptive.
NuvaRing eliberează continuu o doză scăzută de hormoni, estrogen și progestogen, care sunt absorbiți prin pereții vaginului și intră în fluxul sanguin. Inelul se introduce la fel de ușor ca un tampon – se ține cu degetul mare și cel arătător al unei mâini și se introduce ușor în vagin. Poziția sa exactă nu este importantă, pentru că se așează singur. După trei săptămâni, urmează o săptămână fără inel, timp în care are loc menstruația. Sângerările în alte momente ale ciclului sunt foarte rare. Folosit corect, inelul contraceptiv este la fel de eficient ca și pastiluța zilnică, adică peste 99%.
Atenție! Inelul vaginal [ca orice contraceptiv cu estrogeni] nu le este recomandat fumătoarelor cu vârsta de peste 35 de ani, femeilor cu tensiune arterială crescută sau cu risc de tromboză sau boli de ficat.
Inelul vaginal nu cade [mușchii părții inferioare și mai strâmte a vaginului îl susțin], nu-și face simțită prezența [pentru că a fost gândit în așa fel încât să stea în partea de sus, mai spațioasă a vaginului, care nu este sensibilă la atingere] și nici nu poate ajunge în alte părți ale corpului [cervixul – deschiderea uterului – are diametrul mai mic de un milimetru, deci e mult prea mic pentru a-i permite inelului să treacă]. Unde mai pui că folosind inelul vaginal, ai control total asupra ciclului menstrual: în săptămâna a patra, când trebuie scos inelul și făcută o pauză de o săptămână, pur și simplu inserezi alt inel. Astfel, se sare peste sângerarea din luna respectivă, dar nu este recomandat să repetați acest lucru prea des. Logic!
În încheiere, vă mai spun că am găsit un filmuleț în care se explică tot – din ce este fabricat inelul contraceptiv, ce hormoni eliberează zilnic și în ce cantitate, cum acționează, cum se folosește etc, doar că-i în spaniolă. Din fericire, mie spaniola mi se pare foarte apropiată de română, prin urmare, am înțeles 98% din ce se spune acolo. Și dacă v-ați uitat la o singură telenovelă, sigur o să înțelegeți și voi. Îl găsiți aici. Tot în spaniolă e și reclama asta. Una vez al mes!
Iar dacă nu vă place spaniola, iată, am și un filmuleț în engleză [veți observa, la un moment dat, cum dispare piciorul stâng al doamnei; același lucru îl regăsim și pe instrucțiunile de utilizare a tampoanelor interne. Da, eu citesc toate etichetele și instrucțiunile găsite în baie, când n-am reviste la îndemână]:
Buey, dar la doctori te pot duce diverse tipuri de motive: fie vreo durere, fie o preventie (cand ai bebe, de exemplu, sau cand vrei sa nu ai bebe :p si vrei inel) sau ca iti place cafeaua pe care o fac ei ;)
am si eu o intrebare: la cat de usor arata tanti din filmulet ca il scoate…nu estista riscul de a iesi in timpul actului? ma bate gandul sa il folosesc si eu si vreau cateva pareri in plus. multumesc frumos!
exsista*
m-am tampit de tot!!!! nu mai stiu sa scriu romaneste :((( exista!!!!
Pfff, suna asa simplu si frumos:))”Folosit corect, inelul contraceptiv este la fel de eficient ca și pastiluța zilnică, adică peste 99%” Hum, eu una am renuntat la pilule pt ca ma fac cat casa din cauza lor, ma gandesc numai la mancare:)) Asa ca imi surade:) Dar daca o folosesti incorect.,..cam aiurea:| Dar unde se gaseste minunea asta? In farmacii:))? Trebuie sa stai sa iei reteta lunar:O?
Hmm am sa incerc sa fac si eu rost si sal testez pare interesant NuvaRing dar toate lucruile frumoase au si un lucru urat .. sper sa nu dau de el cand il folosesc :P
Dupa inelul vibrator de la Durex, cred ca prietenul o sa-mi mai ia un inel! :P Al treilea poate-o fi pe bune! :))
Ma bate gandul sa-l incerc si eu, desi cand aud de hormoni, oricat de mica ar fi cantitatea, ma ia cu fiori.
@Madalush: LOL!
@ Alexxa – da, gasesti Nuvaring in farmacii si costa pana in 50 lei. Teoretic ar trebui sa ai reteta pentru el in fiecare luna, ca si la pilula, dar practic mie nu mi-au cerut niciodata reteta nici la pilule nici la inel. Merita sa incerci. N-o sa-ti mai faci griji ca te faci cat casa pentru ca inelul asta nu-ti mareste apetitul.
@ miki – inelul nu iese in timpul actului sexual. Este imposibil. Doar daca el are un carlig in loc de…ma scuzati!:) Nu, serios, inelul nu iese decat daca il agati cu ceva si il tragi de acolo.
@ Alina – eu n-am gasit lucrul acela urat pe care se spune ca il au toate lucrurile frumoase, si il folosesc de 7 luni deja. Eu chiar consider ca e cea mai buna metoda contraceptiva.
@sabina: inelul poate fi scos timp de 3 ore pentru actul sexual si il poti reinsera.. chiar daca este scos atata timp cat este sub 3 ore inca esti protejata. asta pentru a elimina discomfortul pe care unii parteneri ii au
Hai sa va zic ce mi-a zis mie DOCTORUL(ginecolog, nu dr. NET):
a)orice preparat hormonal trebuie prescris dupa niste analize, altfel poti avea probleme serioase (de ex. sa faci un cheag, care sa-ti provoace embolie pulmonara sau sa-ti ajunga in creier, etc)
b) sansele sa se intample ce am scris mai sus cresc cu fiecare tigara fumata in timpul tratamentului
c) hormonii de sinteza care dau efectul anticonceptional, sunt de ultima generatie, de-aia sunt in cantitate mai mica, probabil pt. ca sunt mai puternici…in acelasi timp, ai mai multe sanse sa faci cancer de la aceasta ultima generatie, decat de la cea precedenta…ginecoloaga a zis ca ea n-ar folosi astea noi, si ca sunt mai safe cele din generatia anterioara. Nu va ganditi ca nu va afecteaza pt. ca nu inghititi hormonii, ei se absorb prin mucoasa vaginala si ajung in sange, ficat, etc. Nu e o metoda locala, de bariera.
Bafta.
@ Mirunika – multumim pentru informatie. Promit ca o sa ma interesez si eu mai bine si o sa intreb si alti medici. Si eu l-am luat tot cu recomandare si nu mi s-au expus aceste probleme. E drept, eu nu sunt fumatoare. Acum, stiti cum e? Orice metoda noua e controversata. Pilulele sunt de zeci de ani pe piata si tot sunt controversate.
sa inteleg ca nu se da fara recomandare..? si eu am aceeasi oroare de doctori ..
@ cori – eu cred ca poti sa incerci sa-l ceri la farmacie. Nu cred ca nu ti-l vor da.
Inca o intrebare pana o sa`l cumpar ( in cate zile de la prima folosire , nuvaring are eficienta maxima ?) @dixie
@ cori – daca il folosesti corect, din prima zi a menstrei, Nuvaring incepe sa actioneze imediat. Nu ai nevoie de protectie suplimentara.
Mirunika – ai dreptate, nimeni nu ar trebui sa ia contraceptive hormonale fara un control medical riguros
efectuat in prealabil pentru ca nu toate femeile reactioneaza la fel la aceste medicamente. Dar daca ai luat
deja pilule, se presupune ca ai facut acest control si atunci inelul contraceptiv nu are cum sa iti dauneze, fiind microdozat. Si la punctulb ai dreptate. Riscurile de a dezvilta cheaguri de sange (daca esti fumatoare)sunt aceleasi ca la orice contraceptiv hormonal.La punctul c insa ai dreptate partial. Intr-adevar inelul vaginal nu este o metoda contraceptiva de bariera. Hormonii ajung in sange, evident, altfel nu ar avea cum sa actioneze, dar intr-o cantitate mult mai mica. Insa, faptul ca inelul contine mai putini hormoni nu inseamna ca acestia sunt mai puternici ci sunt mai bine sintetizati si astfel mai aproape de estrogenii naturali ca si formula chimica. Toate contraceptivele contin acelasi tip de estrogen. Ceea ce difera la acest produs este cantitatea. Cum ar putea o cantitate mai mica sa fie mai periculoasa pentru organism decat o cantitate mai mare?
@ sabina – foarte interesant comentariul tau. Iar explicatia este cat se poate de logica. O doza mai mica de hormoni nu trebuie sa fie neaparat mai puternica si nu poate fi mai nociva deccat o doza mai mare. Ma intreb la ce pilule din generatia anterioara s-o fi referit d-na doctor?
Eu folosesc de mult Nuvaring. N-am auzit pana acum ca ar putea fi mai periculos decat pilulele. Din contra, doctorul mi l-a recomandat tocmai pentru doza minima de hormoni.
Mie chiar medicul mi-a zis de inelul asta, tocmai pentru ca uit mereu sa iau pastila la timp.
Din fericire pentru mine, doza mai mica de hormoni m-a mai scapat si de cele 3-4 kg de care vroiam sa scap la sala.
M-am interesat si eu de el si suna chiar ok ceea ce promite: doza hormonala zilnica mai mica, evita tractul gastro intestinal-perfect pt cei ca mine care nu suporta pastilele..
Cat de mica e doza hormonala mai mica?
Nevasta-mea ia de ceva timp Diane pentru reglarea menstruatiei dar un prieten de familie care e medic i-a zis ca nu ar trebui sa le mai ia decat daca i s-au facut analize si astea i se potrivesc, ea luandu-le doar dupa un simplu consult.
Cea mai mica doza a estrogenului de pe piata.
Dianele sunt bune pentru chisturi ovariene. Spune-i sa consulte si alt medic ca nu e de bine daca i-a dat Diane pentru contraceptie si atat. Au doza foarte mare de estrogen.
Il folosesc de 2 luni si in sfarsit am o viata normala. Imi pare rau ca n-am fost mai devreme la medic si am stat cu durerile si menstrele alea neregulate si chinuitoare.
Mirunika, nu inseamna ca daca-s mai mici dozele atunci hormonii sunt mai puternici.
Si oricum, avantajul inelului e ca se absoarbe prin mucoasa vaginala, adica isi face efectul mai repede si mai usor decat daca s-ar absorbi prin tractul gastro intestinal.
CEA-MAI-BUNA-INVENTIE-EVER! Clar, fara discutii! Am folosit si patch si tot nu se compara! Nu cade, nu se deplaseaza, nu ingrasa, nu-ti da depresii! Pana apare implantul si la noi, asta e cel pe care-l voi folosi mereu pana la bebe!
Horea, inelul e perfect pentru contraceptie. Dianele 35 sunt bune daca ai ovare polichistice nu ca si contraceptive, nu inteleg ce medic mai da asa ceva pt altceva in afara de tratament..
Mirunika, cele care fumeaza n-ar trebui sa foloseasca deloc contraceptive hormonale si daca stii ca ai probleme de sanatate normal ca ceri si analize. Si cu cat e doza mai mica de hormoni, cu atat riscul scade, nu creste, sa faci embolie etc, desi, dupa cum am zis, orice fumatoare ar trebui sa renunte ori la contraceptia combinata ori la fumat. Asta este clar una din cele mai importante recomandari ale tuturor prospectelor contraceptivelor hormonale: nerecomandat fumatoarelor, persoanelor cu tromoboza bla bla bla
Dupa anumite probleme de femeie fertila am decis sa port si eu NuvaRing. L-am introdus in a 3-a zi de ciclu si a inceput sa-si faca efectul. Dupa o vreme am decis sa incerc un contact sexual si aici a inceput problema. Desi nu-mi dadusem seama pana atunci, am realizat in cele din urma: din cauza hormonilor, corpul meu a avut o reactie neplacuta, vaginul nu era „irigat” de secretii vaginale si mi-a iritat interiorul vaginului foarte tare, iar la contactul sexual imi venea sa plang de durere. Am scos inelul definitiv, mai ales dupa o experienta total neplacuta cu acest produs. Acuma, ma simt rau, am stari de ameteala, si ma simt dezamagita ca am dat 50 ron pe ceva ce am sperat ca o sa functioneze.
@Miruna-Lavinia:
eu l-am tinut o luna si a fost ok. l-am scos dupa 3 saptamani am stat 7 zile fara si am introdus un nou inel luni seara. marti dimineata m-am trezit cu ameteli grave pana aproape de lesin. stare de greata in continuu si l-am scos aseara dar in continuare imi este fff rau. ameteala si greata. ce sa fac ca doctorul meu nu este in tara momentan. astept sfaturile voastre.
@Florenta:
Eu recomand vitamine, calciu si magneziu efervescent (eu asta am folosit, si mi-am revenit), desi mi-a dat organismul total peste cap, mi-a venit si ciclu la 2 sau 3 zile dupa ce l-am scos. A fost ingrozitor ca am pierdut destul de mult sange si chiar simt si acuma, la 2 saptamani dupa ce l-am scos.
Nu stiu ce doctor e plecat in strainatate, banuiesc ca cel de familie, sfatul meu este sa mergi la un ginecolog, doar ca sa ceri cateva sfaturi, sau chiar sa faci o programane la un doctor oarecare in cazul in care starile de greata si ameteala nu trec. La mine au durat cam 2 zile starile, pana sa treaca efectul hormonilor.
Multumesc mult Miruna! In continuare am ameteli de se invarte totul cu mine. Am episoade de cate 10 -12 secunde in care ma chinui sa nu lesin. Este plecat din tara doctorul meu ginecolog care mi le-a recomandat. Precizez ca am facut si analize inainte. Am 24 ore de cand l-am scos sper sa imi treaca pana maine seara altfel trebuie sa ma prezint la orice doctor de urgenta
Salut! am si eu o nelamurire :) am introdus inelul cu trei zile inainte de ciclu (credeam ca e ciclu normal, dar mi-am dat seama mai tarziu ca era doar un spotting) am asteptat sa treaca 7 zile, perioada in care inca nu eram protejata! Ciclu normal asa si nu a fost, dupa ce am introdus inelul, am continau doar sa ma patez. Ar trebui sa-mi fac griji?
Buna, am si eu aceeasi problema. Comentariul tau de din 2014. Cum ai rezolvat?