Am fost internată într-un spital municipal, în 2018

Omul sfințește locul – cred asta cu tărie, mai ales că am văzut cu ochii mei câteva locuri sfințite de oameni cu viziune, și am cunoscut câțiva oameni care au avut încăpățânarea de a atrage fonduri pe care alții nu le voiau, de a transforma o comună, un oraș, un conac, o ruină în ceva frumos. Ei sunt dați drept exemple pozitive, sunt niște păsări rare, excepțiile care întăresc regula că ”la noi e așa, nu se poate altfel, ca la noi, la nimeni”. De fapt, se poate și la noi și vreau să cred că exemplele pozitive vor fi din ce în ce mai numeroase. 

Spitalul municipal din Hunedoara este un exemplu de loc pe care îl sfințesc oamenii. Ca să înțelegeți despre ce vorbim, Deva (nu Hunedoara) este capitala județului Hunedoara. Astfel, spitalul județean se află la Deva, iar cel din Hunedoara te-ai aștepta să fie un spital de… orășel de provincie. Numai că acest ”orășel” a fost cândva casă pentru zecile de mii de angajați ai combinatului siderurgic din care (combinat) astăzi mai funcționează doar o foarte mică parte. Acei angajați aveau nevoie de un spital pe măsura numărului lor.

Sunt 612 paturi în acest spital și 970 de angajați. Nu spune nimeni că totul este perfect, dar se vede, de la an la an, schimbarea în bine. Am 36 de ani și am fost internată prin spitalele din județul ăsta de mică. Ajunsesem să cunosc curtea spitalului județean din Deva mai bine decât curtea blocului meu, poate și pentru că se învecinau și eram toată ziua pe-acolo. Săream gardul și ne jucam cu seringi folosite fără să ne dăm seama cât de periculoasă era ”joaca” noastră. Am fost în spitalul din municipiul Hunedoara de mai multe ori, o dată chiar am plecat foarte supărată că, după ce am stat nu-mai-știu-câte ore la coadă, medicul nu m-a consultat, pentru că… nu eram pe lista lui (încurcături birocratice).

Anul acesta, Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara a împlinit 50 de ani de existență. De o jumătate de secol, aici se vindecă trupuri și se salvează vieți. Sigur că… nu toate, că de multe ori mergem la doctor doar când ne doare, nu ca să prevenim boala, iar medicii sunt și ei oameni, nu pot face minuni (și totuși, uneori le fac, doar ei știu cum!).

Trebuie să fii gică contra și foarte rău intenționat să nu recunoști că lucrurile s-au schimbat în bine. Nu neg că sunt cazuri nasoale – le vedem cu toții la TV. Dar experiența mea a fost una pozitivă. Și chiar e mare lucru, când ești bolnav, să nu te mai supere și alții.

În prima zi, doamnele care mi-au servit masa nu au vrut nici măcar să mă lase să pun mâna pe farfurie sau să le dau cana pentru ceai, au făcut ele tot. Spre seară, altă doamnă a venit să curețe în baie, ne-a golit coșul de gunoi, iar o alta a șters pe jos cu mopul. Eram aproape șocată.

Mâncarea primită la spitalul din Hunedoara a fost așa:

Prânz ziua 1

• Ciorbă de cartofi cu zarzavat
• Mămăligă cu pulpă de pui și sos

Cină ziua 1

• Piept de porc cu mazăre
• Ceai

Mic dejun ziua 2

• O pâine pentru toată ziua
• Un pateu de ficat de 100 de grame
• Ceai

Prânz ziua 2

• Ciorbă de spanac, acră
• Iahnie de fasole cu o chiftea

Cină ziua 2

• Cuș-cuș cu pulpe de pui
• Ceai

Mic dejun ziua 3

• Pâine pentru toată ziua
• Unt
• Un triunghi de brânză topită
• Ceai

Prânz ziua 3

• Supă cu tăiței
• Cartofi fierți cu pulpă de pui

Cină ziua 3

• Mămăligă cu brânză sărată
• Un ou ochi

Chiar m-a surprins în mod plăcut să constat, în cea de-a doua zi, că se curăță masa, pervazul ferestrei, linoleumul de pe jos, gresie din baie și probabil și obiectele sanitare. Cineva a intrat în cameră și a aprins lumina, a rabatat geamul și a curățat cele menționate anterior, lucru pe care, trebuie să recunosc, îl văd pentru prima dată într-un spital de stat!

De când s-au instalat lifturile pentru pacienți și vizitatori, s-a dus și coșmarul reprezentat, pentru unii, de liftiere. Liftiera este acea doamnă care operează liftul. Nefiind suficiente lifturi, aceasta trebuia să îi refuze pe unii doritori atunci când avea de urcat sau de coborât mâncare, bolnavi, personal medical ori alte priorități. Acum, fiecare își poate chema liftul așa cum o face la bloc, iar mofturile noi sunt… noi și rapide, ca la hotel.

Un aspect care nu îmi place: faptul că se fumează exact la ușile de intrare în spital (la 2 din 3 uși), iar nefumătorii trebuie să treacă prin fumul viciaților atunci când intră și ies din spital.

Este posibil ca fiecare secție a spitalului să fie diferită. Dar acolo unde ești tratat frumos, ca un om și nu ca un animal bolnav, eu zic că este în primul rând meritul șefilor. Șeful de secție și managerul spitalului – ei sfințesc locul, adică dau tonul, iar angajații, de la asistenta șefă la brancardier şi femeile de serviciu, „cântă” după cum sunt dirijați.

Iar din partea mea, dr. Melinda Mitranovici (șef secție Ginecologie) și ec. Radu Budae (managerul spitalului) merită numai vorbe bune. De aia am și scris acest articol.

Plusuri:

• Fiind noiembrie, căldura mergea, iar soarele încălzește toată ziua partea cu saloane a spitalului. Deci iarna este foarte cald şi bine.
• Mâncare bună, suficientă, aș zice.
• Săpun lichid în dispenserul din baie, soluție dezinfectantă pe raftul de la chiuvetă.

• Termometre care măsoară temperatura cu o luminiță pe frunte, coborâte direct din viitor. Prima dată am ridicat mâinile ca-n filmele americane și am strigat”): „Don’t shoot!”

Minusuri:

• Noptierele din anii ’90, jerpelite și gălăgioase. Chiar mi-aș dori să le văd dispărute, eu mi-am păstrat lucrurile în plase și genți.
• Lipsa totală a hârtiei igienice