Titlul este de fapt un vers dintr-o melodie* veche de vreo zece ani.
Fata din titlu sunt eu şi sunt fericită pentru că în scurt timp voi face o baie fierbinte şi apoi intenţionez să dorm mult. Drumul Iaşi – Sovata [jud. Mureş] a fost lung, ne-a urmărit norişorul personal [avem un nor care ne-a însoţit peste tot, de la începutul săptămânii], iar după ce am ieşit din Iaşi am „prins” chiar şi nişte grindină. :(
În Sovata nu numai că există viaţă :D, dar e plin de restaurante, pizzerii, hoteluri mai mici şi mai mari, pensiuni etc. Deci nu am greşit venind aici; totuşi, singura problemă este că nu se poate înota în Lacul Ursu – poate, dacă avem noroc, mâine se deschide „ştrandul”. Nu mai mergem la Ocna Sibiului, vom rămâne aici până sâmbătă dimineaţă.
Am lăsat la sfârşit partea cea mai faină: Dani, jumătatea masculină a cuplului cu care suntem în concediu, a găsit cea mai mişto pensiune cu putinţă, la un preţ zuper rezonabil. Cinci stele = 260 lei pentru un apartament cu două camere, două băi şi living. Betoing, nu-i aşa?
Dacă leşin în vană acu’, mâine promit să pun şi pozele. Am făcut peste 1.000.
Am găsit şi melodia „La Sovata”, era cântată de Cindy Cat:
P.S, N-am leşinat în baie, da’ nu mai am răbdare să mă ocup şi de poze. Mai bine vi le arăt pe toate, la sfârşit.
chiar ma gandeam zilele trecuta la piesa asta ca s-ar putea sa ajung acolo la o scoala de vara….si imi trecea prin minte sa le cant la cei care merg,..da nu mio mai aminteam:))
No, acum o ai, Răducule.
Daca la Iasi era cald si umezeala, inseamna ca era ca la Chicago, sau invers. Vacanta placuta iti spun si eu :)
Denisa, pana la urma, mai treceti si pe la mine ?:)
No amu tre sa stiu, ca sa nu face eu alte planuri :))
Bogy, nu mai ajungem la tine. Sorry. Data viitoare!
fata era fericita pt ca avea o unitate militara la sovata ;)
de ce nu se mai poate inota in Lacul Ursu? Asai’i ca’s oameni faini pe acolo?
Ce veche e melodia, și ce versuri imbecile are. Nu mi le aduceam aminte, dar am râs bine de tot :))
Apropos de norișorul personal: sunteți familia Addams?
Nu stiu ce ti-a placut atat de mult in Sovata, ca eu am fost saptamana trecuta si era sa-mi rup picioarele prin gaurile negre din statiune. Mai ales ca statiunea chiar e lasata in paragina. In comparatie cu cativa ani in urma, Sovata de acum arata chiar JALNIC. Oricum, de remarcat ca ai vazut partea frumoasa a catunului numit „statiunea Sovata”
Ok ok … Next time :) Sper ca v-ati distrat si ca nu ati prins „prea multe probleme” cu traseul :D
Cand am fost si eu la Sovata mi-a zis tata o chestie: „du-ma mama la Sovata, sa-l cunosc si eu pe tata ” :)) cica apa de la Sovata ar fi benefica pentru cresterea fertilitatii.
Stimati turisti,Sovata este o statiune de batrani,unde nu prea ai ce face decat baie in apa sarata.Hotel Danubius e ok,dar are si lipsuri mari:-aer conditionat nu are ,televizoare invechite,restaurantul e varza,ospatarii nu stiu pe ce planeta sint,oricum nu ai in Sovata un restaurant adevarat cu specific unguresc .Duceti-va sa mancati in Odorhei la restaurantul Gizi csarda,e adevarat.La rest Boema nu mergeti ca e teapa{va arde la bani si nu mancati mai nimic},la restaurantul Ciuperca Mica la fel,nu ai ce manca decat tzatzichi.Pizza nu mancati in Sovata k e super nasoala.Lacul Ursu e in curs de amenajare.Deci sfatul meu este :daca vreti sa va simtiti bine in Sovata,luati-va femei de acasa ,mancare de acasa sau duceti-va in Odorheiul Secuiesc,de tenis,biliard,disco,cluburi,puteti sa uitati.La Hotel Danubius bazinele sint cam mici,dar au 2 nivele,sauna e mica rau.Merita sa mergeti numai in weekend,altfel va cam plictisiti.EU,am optat pentru apa termala,in rest…..va las si pe voi sa va amagiti!Pacat ca avem o tara frumoasa si nu stim sa facem turism.