Când am fost prima oară în Italia, m-am minunat de spălătoria & uscătoria de haine de tip self service: self service wash. Mi-ar plăcea, ziceam atunci, să văd așa ceva și în România. După trei ani, iată, Occidentul vine mai aproape de noi.
La Timișoara s-a deschis EasyWash, un laundromat unde te duci cu banii și hainele murdare, cumperi jetoane, plătești, speli, usuci și totul fără să interacționezi cu vreo persoană care să-ți vadă chiloții. :)
Prețurile nu sunt mici*, dar nici exagerat de mari: un jeton costă 5 lei, iar programele de spălare costă 2 sau 3 jetoane (3 pentru rufele mai murdare, mă gândesc), în timp ce programul de uscare costă 1 jeton, adică 5 lei. Programul de uscare durează 20 de minute și reclama zice că speli și usuci hainele într-o oră. Orarul de funcționare este zilnic de la 10 la 22.
Prețurile mi se par mari comparativ cu spălarea hainelor acasă, dar sunt cele mai mici de pe piață.
Mie mi se pare grozav acest serviciu, în special pentru studenți: dacă nu ai spațiu pentru o mașină de spălat (fie ea și slim) în camera de cămin, te duci cu sacul de rufe murdare și te întorci cu sacul de rufe curate. Pierzi o oră, dar poate găsești ceva de făcut (un curs de citit) cât aștepți să se spele hainele. Asta dacă nu folosești wi-fi-ul gratuit.
Laundromatul EasyWash se găsește pe strada Alexandru Vaida Voievod, nr. 1, în Timișoara și este o franciză EasyWash București (unde sunt trei laundromate spălătorii).
In Germania preturile variază de la 0.50 eurocenti – 2 euro, jumatate de ora.
Jumate de euro??
@Denisa Bârgău: Pentru spalare rapida, fara detergent si apa refolosita.
@Denisa Bârgău: da, juma’
Păi și cum faci să nu interacționezi cu nimeni, că văd că-s una lângă alta mașinile?
Te duci la 21 sau la ora deschiderii? :D
de ce ai face asta pe Romania cand toata lumea are masina acasa?
@rivi: Pentru ca unii stau cu chirie in garsoniere, sau in apartamente unde nu exista masina de spalat si nu doresc sa isi cumpere una.
Sau sunt in oras pentru o perioada scurta de timp si, iarasi, au nevoie de haine curate in timpul ala.
Sau sunt studenti si la camin e mai greu cu masina de spalat.
Sunt „n” variante.
Nu toată lumea are. Studenți, cămine, garsoniere etc.
Mi se pare foarte practica ideea,e mai comod sa mergi sa le speli intr-un asemenea loc daca nu ai masina de spalat. In Bucuresti exista asa ceva?
Va salut cu drag, consider ca si in Romania exista potential pentru o asemenea afacere, sunt multe persoane care considera benefica o asemenea idee de afacere, nu stiu insa daca se poate asigura ceva cu carcater permanent, de tip abonament lunar sau cu mai multe facilitati, nu m-am interesat dar cred ca ar fi avantajos.
mai e un avantaj: masinile de spalat sunt mari, pot introduce acolo si husa la canapea/paturi/perdele mari etc care acasa nu imi incap, ba le mai pun si la uscator dupa aia, si uite in 2 ore imi fac curatenia mare de Craciun si unghiile :) si apoi ma intorc cu ele uscate acasa ( sau aproape uscate).