Leapșă: copilăria

Înainte de a pleca să mă spăl și să mă bucur de apă, am de răspuns la o leapșă primită de la Nebu. Sigur, mai am cel puțin una la care n-am răspuns, dar sunt salvate toate ca bookmarks în calculatorul meu și nu le pot accesa. Cum a plecat Sebi, cum s-a dus naibii tot…

Așadar…

1. Cât de departe ești de copilărie?

Nu foarte departe, deși ai zice că, la 26 de ani, ar trebui să fiu „om mare”. Sigur, sunt femeie măritată, dar asta nu mă împiedică să mă simt de multe ori ca un copil. Și, la fel ca Nebu, mă mai uit la desene animate și-mi place ploaia. Când eram mică, iubeam sunetul pe care-l făceau stropii de ploaie când cădeau pe pervazul geamului. Asta se întâmpla la Orăștie și niciodată de când am plecat de acolo nu am mai avut tablă la geam. Tânjesc după sunetul ploii pe o bucată de tablă. Atunci mă simțeam bine stând în casă, la căldură, cu părinții.

2. Mai ai prieteni din copilărie?

Nu mai am, ne-am împrăștiat în patru zări și nici o rețea de socializare nu m-a ajutat să dau de ei sau pe ei să dea de mine.

3. Care sunt cele mai frumoase momente ale copilăriei tale?

Îmi amintesc cu drag copilăria mea la Orăștie, alături de cei mai frumoși, mai tineri și mai iubitori părinți, dar și zilele în care părinții mei prea tineri mă mai „uitau” la bunici, fie la Deva, fie la țară. Așa că am avut câte puțin din fiecare. Și 95 la sută din copilăria mea a fost foarte fericită, așa că ar trebui să scriu, ca Sebi, seriale întregi ca să-mi povestesc toată copilăria.

4. Câte vise de copil ți-au fost îndeplinite?

Nu am avut vise când eram mică. Cel puțin nu-mi amintesc să-mi fi dorit ceva foarte mult și să nu fi primit sau să nu se fi îndeplinit. Să nu creadă cineva că am fost un copil foarte răsfățat, dar pe vremea aia nu erau atâtea prostii pe care să mi le doresc – și dacă ar fi fost, probabil că ai mei mi le-ar fi cumpărat, iar dorințe arzătoare nu aveam. Am avut și am o familie foarte faină, nu puteam visa la mai mult. Și nu, nu mi-am dorit niciodată să mă îmbrac în rochie de mireasă. Nu am visat să fiu „prințesă pentru o zi”, așa cum văd prin filme că-și doresc toate fetițele, încă de mici. Așa se explică de ce nu am suferit deloc când m-am măritat și am făcut-o fără fandoselile care se impun la un astfel de eveniment. Ba chiar am fost puțin dezamăgită că nu mă pot mărita în blugi și bocanci, așa cum aș fi vrut. Dar am trecut peste asta. :D

Pe la 16 ani am început să visez la o carieră în publicitate, dar să zicem că am fost prea departe de a-mi îndeplini visul ăsta. În plus, sorții mi-au fost potrivnici. Oricum, niciodată nu-i prea târziu, așa că om trăi și-om vedea.

Un alt vis a fost să vizitez America. Bine, eu visam să locuiesc acolo, dar am crescut și am revenit cu picioarele pe pământ. Românesc. Și nu intenționez să mă mutvreodată mai departe de Austria. Oricum, sigur nu mai departe de Londra, pentru că acolo plouă tot timpul și-i fain. Dar totuși, rămân cu gândul la Austria. :)

Leapșa merge la Dragoș și Sebi și la cine mai vrea s-o preia.