A venit vremea să încep şi eu o leapşă. După ce l-am „omorât”, vreau să-mi spui cum ţi-l imaginezi tu pe Moş Crăciun. Aştepţi vreun cadou în seara de 24 decembrie? Ai împodobit pomul? Sau crezi că toate astea sunt copilării?
Eu nu am mai sărbătorit Crăciunul de vreo trei ani. Cel puţin nu în adevăratul sens al cuvântului. Nu mai simt spiritul ăla de sărbătoare decât, poate, în sensul negativ. Când vreau să-mi fac cumpărăturile şi mă lovesc de cumpărătorii de decembrie. Şi nu am loc în supermarket, pentru că în decembrie s-a „scăpat” tot poporul la cumpărături.
Moşul vine cu cadouri mai mult sau mai puţin simbolice – când vine – şi mi-ar plăcea să-l mai aştept cu nerăbdarea cu care o făceam în copilărie. Să mă mai bucur de ceva aşa cum mă bucuram de Crăciun de mirosul de portocală. Din păcate, am crescut. Am crescut şi am devenit eu Moşul unora. Nu îmi displace deloc „poziţia” asta, ador să fac cadouri dacă ştiu că aşa le pot face o bucurie celor din jur. Dar parcă mi-ar fi plăcut să mai fiu mică, iar Moşul să fie acel cineva mare, care pândeşte pe la geamuri toată luna decembrie şi aduce cadouri doar copiilor cuminţi. Iar eu eram întotdeauna cuminte. Eram…
Leapşa merge la VisUrât, Ovi, Dojo [că tot zice că-i place tăguiala], Orădeanul, Lilişor, Arhi, De Ce, Jimmy, Mihai şi la cine mai citeşte acest post. Consider yourself tagged!
Dom’le… cum să-ţi esplic io? Mufică e Mufică, Elmo Gâdilăciosu’ ar fi doar un văr de-al lui, aşa…
Îhîmm! Am şi ieou o întrebare la Dv.: stie Mufica USeBeu ca vrei sa-l inseli cu un (!)Tickle Me Elmo ??? Presimt ca esti o fire duplicitara >:(
asa va insinuati cu toatele, azi ii iei un Tickle Me Elmo, maine ii iei masina, poimaine economiile de la banca, raspoimaine yahtul, si tot asa….