Lola

Urmăresc blogul Lolei de câteva luni şi abia azi am intrat pe un site unde Lola a expus o parte dintre mărgelele pe care le-a creat [nu m-am prins până azi de existenţa catalogului, nu pot să-mi explic de ce].

Mărgelele realizate manual de Lola dau o stare de bine, de aceea cred că spaţiul ei virtual ar putea să se numească Lola’s Joy Factory, pentru că mai presus de a „fabrica” vise, ea oferă bucurie celor care-i poartă mărgelele. Nu exagerez şi nici nu m-a rugat nimeni să scriu despre Lola, nu am primit şi nu voi primi nici un bănuţ pentru că scriu despre mărgelele ei superbe, aşa că dacă veţi avea curiozitatea să-i admiraţi mărgelele şi veţi simţi aceeaşi bucurie pe care o simt şi eu, înseamnă că suntem mai mulţi. :) Sau mai multe. Eu o simt pe Lola foarte aproape, chiar dacă-i la nişte mii de kilometri de noi.

Pe lângă minunile pe care le face din lut şi culori, Lola are talent şi la scris şi cred că m-am hotărât să v-o recomand după ce i-am citit postul despre Balcic. N-am scris niciodată despre visul meu de a merge la Balcic, pentru că aşteptam să-l văd întâi şi apoi să-l povestesc. Uite că mai sunt şi alte persoane care visau la acest loc încă dinainte de a-l cunoaşte, aşa cum visez eu la Balcic, New York, Paris şi încă vreo două capitale europene pe care trebuie să le văd în viaţa asta.

Când o să cresc mare, vreau să fac mărgele delicioase ca ale Lolei sau măcar să am jumătate din ideile frumoase pe care le are ea.

P.S.: De azi, Lola este în sufletul şi în blogroll-ul meu. ;)

8 thoughts on “Lola”

  1. Margelele Lolei sunt farame de vise. De cateva zile de cand mi-am primit si eu margelele de la ea, nu ma mai satur sa le port. Sunt minunate si se simte in fiecare margica dragostea cu care le-a facut. Are intr-adevar talente deosebite..

    1. Coco, dacă foloseşti Internet Explorer, sunt şanse să nu vezi blogul meu cum trebuie. Aşa că te sfătuiesc să „treci” pe Firefox, Chrome sau orice altceva. :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.