Lumea nu se învârte în jurul tău

Voiam să scriu „Lumea nu se învârte în jurul tău, Karen”, dar în România nu cred să fie mai mult de 10 femei cu numele Karen… iar pentru cine nu știe, Karen este, în SUA, numele dat sclifositelor care au impresia că totul se învârte în jurul lor, că dacă nu le convine ceva, pot să cheme managerul și să primească un discount sau un serviciu gratuit doar pentru că au ridicat vocea. Sunt acele femei pe care le urâm cu toții, femei și bărbați deopotrivă, și care au transformat feminismul în feminazism.

Mă abordează o Karen de-asta pe stradă, într-o dimineață în care mă grăbeam să ajung la serviciu. Era în jurul unui scaun cu rotile, pe care însă nu stătea. Stătea în picioare, bine merci – adică nu se chinuia să stea pe picioare. Zice:

„Bună ziua, nu vă supărați…”

„Bună ziua”, îi răspund.

„Să știți că nu sunt nebună! Vreau doar să vă rog ceva”.

Ei bine, când începi cu asta, cam la ce ar trebui să mă gândesc eu? Nu ești nebună, dar…?

„Spuneți”.

„Durează doar două secunde. Să dau un telefon ca să îmi facă ăștia o oferă că îmi expiră și…”.

Deja suna a mai mult de două secunde, iar eu chiar nu aveam timp ca ea să stea la povești de pe telefonul meu. Mă apucă mâncărimea la gândul că altcineva ar putea să stea cu telefonul meu în mână mai mult de 10 secunde.

I-am zis că îmi pare rău, dar nu am timp, mă grăbesc. Ce credeți că a zis?

„Păi da, că asta-i umanitatea! Poate să moară omul și tu nu-l ajuți! Îl vedeți căzut pe jos și treceți și-l lăsați să moară!!! UMANITATEA ZERO!”

„Nu te văd căzută pe jos și nici rău nu îți este”, i-am mai zis, în timp ce mă îndepărtam.

O știu din vedere. Mi-am adus aminte apoi că mi-a povestit cineva despre ea că este dusă cu pluta, că are tot felul de scenarii, se plânge că nu are ce mânca etc. În concluzie, voi sta departe de astfel de persoane, de-acum încolo. Nu o să pot să mă „feresc” de ele tot timpul, dar o să încerc să nu mai fiu gâscă.

Un alt exemplu de Karen: o doamnă bine îmbrăcată și frumos parfumată intră într-un loc și își începe discursul: „Aș fi vrut și eu… (aici zice ce ar fi vrut)”. Acest „aș fi vrut” exprimă dezamăgirea de a nu fi găsit ceea ce ai căutat, dar ea de-abia intrase. Iar când aud „și eu”, mă gândesc automat la București. De-acolo a pornit mizeria asta cu „dă și mie”, „zi și mie”, „vreau și eu”… și tu? Tu și mai cine? Mai bombăne câte ceva, nu ascultă explicațiile persoanei interpelate, comentează despre cum țara asta „e dusă” și apoi pleacă salutând, în scârbă, cu „bună ziua”. La plecare.

Concluzia? Păi ce să zic, că și eu am uneori atitudine de Karen, deși încerc să nu o scot prea des la suprafață… Să încercăm să ne dăm seama că nu totul e despre noi, că Pământul nu se învârte în jurul nostru, ci în jurul axei proprii – așa cum facem și noi, hehe – și că dacă noi nu ne mai trezim mâine, Pământul va continua să își vadă de învârtitul lui, chiar și fără noi. Șocant, știu. Iar toate lucrurile mărunte pentru care ne sare țandăra asta sunt: niște nimicuri pentru care ne consumăm inutil și le mai facem și altora viața grea.

Înainte de a deschide gura să critici pe cineva sau ceva, gândește-te dacă tu ai făcut azi ceva util pentru societate. Dacă nu, mai bine îți înghiți vorbele și treci mai departe, îți garantez că Pământul va continua să se învârtă!

1 thought on “Lumea nu se învârte în jurul tău”

  1. Denisa, poate ca nu le cheama Karen, dar stiu atat de multe asemenea fiinte, incat ma enervez doar gandindu-ma la ele. :)
    Haide sa iti povestesc pe scurt o faza care m-a lasat masca. Pe un grup oarecare, o tanara a tot cerut ajutor pentru a strange bani sa isi trateze boala de care suferea. Oamenii s-au mobilizat exemplar, au adunat destui bani sa o trimita de cateva ori la tratament in Turcia. Din pacate, cancerul de care suferea nu era de fapt tratabil, dupa cum i se spusese deja in Spania. Fata a murit ieri dimineata. Tot ieri a avut loc o petrecere (in real) a celor din grupul respectiv, petrecere care fusese organizata si anuntata in urma cu vreo 2-3 luni. Si au sarit cateva sensibile in sus sa ii certe pe cei care platisera si care au mers la petrecere. „Nu va e rusine, Alina e moarta si voi faceti chef?” Asta in conditiile in care petrecerea fusese programata cu mult timp in urma si nimeni de pe grup nu era ruda cu biata fata moarta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.