Într-o bună zi, voi avea o casă perfect ordonată, ca în showroom-urile de mobilă. Până atunci, însă, adun idei, le pun în practică, încerc tot felul de variante noi de organizare și de sortare a lucrurilor de prin casă. Și vă mai arăt și vouă câte o idee, două.
Astăzi, vă arăt cum îmi păstrez eu ustensilele pentru manichiură și pedichiură, după ce ani la rândul le-am ținut peste tot și niciunde. Penseta „aia bună” are în continuare loc pe interiorul ușii de la dulăpiorul din baie, dar tot mai am unghiera, forfecuța și pila pe care uneori le aveam în ghiozdan, alteori prin cameră, rareori prin baie și niciodată toate la un loc.
Am folosit o cutie dintr-un plastic transparent dur și foarte gros, care mi-a rămas de la un parfum Carolina Herrera 212 Splash*. În el am pus niște biluțe vag parfumate, pe care le-am recuperat dintr-un săculeț parfumat pe care l-am cumpărat acum mulți ani dintr-un Bamboo.
Erau puține biluțe, așa că am avut o surpriză plăcută când am constatat că săculeții de AROXOL anti molii conțin tot biluțe din astea, doar că nu sunt colorate. Probabil absorb foarte bine mirosurile puternice – de parfum, de lavandă care le deranjează pe molii etc. – și de-asta sunt folosite în pliculețe parfumate.
Ei bine, cu biluțele recuperate din doi sau trei săculeți anti molii am umplut cutia de plastic așa cum se vede, le-am amestecat bine și a rezultat ceea ce vedeți. Biluțele sunt moi, ca din cauciuc, așa că ustensilele pentru manichiură și pedichiură stau foarte bine în „pahar”, așa cum le pun eu, fără să se atingă și fără să zgârie pereții sau fundul paharului. Și le-am găsit un loc într-un dulăpior, așa că știu tot timpul unde le găsesc.
Cost total: 0 lei, pentru că am folosit lucruri pe care le aveam deja prin casă. O cutie de Aroxol costă în jur de 7 lei, iar parfumul… e scump, nu dați 100-200 de lei pe el doar pentru cutie. :)
* Dacă aveți o cutie goală de la parfumul Carolina Herrera 212 On Ice și n-aveți ce face cu ea, o primesc eu :D