Măgura Rocks! Trei zile de rock autentic românesc

Magura Rocks! în august, lângă Simeria, are loc cel mai tare festival de rock românesc

Early Bird până pe 10 iulie: 30 DE LEI pentru o zi de festival, 80 DE LEI pentru abonamentul de acces în toate cele trei zile!

 În weekend-ul 24-26 august 2018, iubitorii muzicii rock au parte de un festival care îmbină istoria cu cele mai bune trupe rock din România: Măgura Rocks! Amplasat lângă situl arheologic Măgura Uroiului (Simeria), foarte aproape de Hunedoara și Deva, într-o arie protejată care documentează unele dintre cele mai vechi așezăminte de pe teritoriul țării noastre, Măgura Rocks! le propune turiștilor un line-up senzațional care parcurge un spectru larg al muzicii rock autohtone.

  • Vineri, 24 august: E.M.I.L, Firma, Robin and the Backstabbers, Vama, DJ SET
  • Sâmbătă, 25 august: Soul Serenade, Kryptonite Sparks, Les Elephants Bizzares, Holograf, DJ SET
  • Duminică, 26 august: Domino, Pragu’ de Sus, Byron, Dean Bowman – USA & Rareș Totu’s Midnight Sun Band

Fiecare zi va fi deschisă de un recital al unei trupe locale, organizatorii încercând să aducă, astfel, în fața publicului nume noi și artisti tineri aflați la început de drum. Ne așteaptă 3 zile de rock autentic românesc, mâncare din Ardeal și o atmosferă faină. 

Cum ajungi la Măgura Uroiului?

Magura Uroiului (Simeria) este la 160 km distanță de Cluj, 120 km de Sibiu, 65 km de Alba Iulia, 17 km de Hunedoara și 10 km distanță de Deva. Accesul se poate face cu trenul până la Deva sau Hunedoara, din Simeria urmând să existe curse speciale puse la dispoziție posesorilor de bilete. De asemenea, accesul se poate face și cu mașinile personale, organizatorii urmând să pună la dispoziție locuri de parcare tuturor.

Pe măgura Uroiului se adună amatorii de senzații tari și, când vântul e bun și vremea prielnică, sar cu parapanta. În anii trecuți, aici a avut loc Măgura Wave, un festival… tot așa, numai că altfel. Mă bucur mult că s-a orientat complet către rock, avem nevoie de câte o gură de aer proaspăt între atâtea cântărețe care se deosebesc doar prin nume, în rest arată și cântă aproape toate la fel.

Bilete la Măgura Rocks!

Biletele pot fi cumpărate online de pe www.iabilet.ro și din rețeaua magazinelor Flanco, dar și de la sediul Centrului Cultural Simeria (strada Avram Iancu, nr. 23). Biletele se află în perioada de Early Bird până pe 10 iulie, prețul fiind de 30 de lei pentru o zi de festival și 80 lei pentru abonamentul de acces la toate cele trei zile. Începand din 11 iulie, prețurile sunt de 40 lei/zi și 100 lei/abonament, urmând ca din 11 august să crească la 50 lei/zi și 120 lei/abonament.

Accesul copiilor sub 10 ani este gratuit, în baza biletului achiziționat de adultul însoțitor (părinte sau tutore legal). Accesul copiilor sub 14 ani este permis doar cu bilet și în compania unui părinte sau a unui tutore legal.

Camping

Organizatorii pun la dispoziție spatiu și utilități de camping, lângă rezervația naturală Măgura Uroiului. Camparea este gratuită pentru posesorii de abonamente. Zona de camping este îngrădită și este dotată cu toalete și dușuri.

1 thought on “Măgura Rocks! Trei zile de rock autentic românesc”

  1. „Accesul se poate face cu trenul până la Deva sau Hunedoara” … Gara din Hunedoara a este inchisa. Nu curse spre si dinspre Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.