„Mai scrie şi tu ceva, că m-am plictisit de Câmpeni!”, zice Veve. Bine, uite că scriu, chiar dacă mi se pare că nu am nimic nou de spus. M-a apucat aşa, o lehamite, o stare vegetativă şi nu am chef de nimic.
Din fericire, starea asta se încheie azi – sau cel târziu mâine – pentru că tocmai am terminat de văzut Grey’s Anatomy. Pe la primul sezon mă gândeam că-i prea devreme să mă laud că îl urmăresc, sezoanele doi, trei şi patru m-au acaparat aproape complet, iar zilele astea am reuşit să-l văd şi pe ultimul. Mă gândeam că o să mă apuc să-mi spun părerea despre serialul ăsta. N-o s-o fac. Dacă l-am urmărit cu sufletul la gură, înseamnă că merită văzut. Trebuie, totuşi, fie să ai stomacul tare pentru scenele cu mult sânge, fie să conştientizezi că e doar vopsea roşie. Şi oamenii nu mor, cel puţin nu ăia pe care îi vezi în film, altfel, da, în general oamenii mor.
Mă mai gândeam la modul în care legile sunt respectate la ei – iar prin „ei” înţelegem orice ţară civilizată, alta decât România. La noi, mi s-a spus, Moartea domnului Lăzărescu nu este un film premiat, este realitatea de fiecare zi a spitalelor româneşti. Eu n-am prea stat prin spitale, din fericire. M-am ferit cât de mult am putut de bolile de care m-am putut feri, iar când a fost necesar să mă internez, am făcut-o ştiind că nu va dura mai mult de câteva zile.
În Grey’s Anatomy, pacienţii sunt trataţi cu respect, dar mai ales trataţi – în sensul medical al cuvântului – cu frică. Frică de legea care se aplică, frica de a nu-ţi pierde licenţa, frica unui proces în care să fii acuzat de malpraxis. La noi, din ce am văzut eu, frica sălăşluieşte pe paturile de spital, respectul este îndreptat către medicii care s-ar putea să aibă chef să te trateze, dacă le-ai „împins” suma corectă. Bineînţeles că sunt şi excepţii. Medicul meu de familie, Dr. Petronela Trestian, este un medic adevărat. Are răbdare cu zecile de bolnavi adevăraţi sau închipuiţi care-i trec zilnic pragul cabinetului, le vorbeşte frumos, le explică ce au de făcut sau de ce boală suferă, dă sfaturi, scrie sute de reţete. Dar nu sunt toţi aşa. Ea este una dintre puţinele excepţii care confirmă regula.
În Grey’s Anatomy n-am văzut nici un gândac prin saloanele pacienţilor, nici o asistentă scârbită care să aştepte o ciocolată sau 10 lei pentru că-şi face datoria, nici un medic care să spună că s-a săturat de bolnavi. Dacă e să privim de dincolo de gard, medicii din Grey’s Anatomy nu îşi pun problema banilor, pentru că în alte ţări, meseria de doctor este remunerată corespunzător. La noi… mai bine nu mai zic nimic.
La noi se întâmplă asta. Mai zi ceva dacă poţi.
Mai, imi place cum arata blogul tau, la nebunie. oare ti-am mai zis? Nu mai stiu. Deci DA!
si pe mine m-a tinut cu sufletul la gura serialul. cu tot cu fazele scarboase. acuma nah…era facut totusi pt tv…ai vazut ca si lor le cade tavanul :P
off topic: arata super blogul, nu-mi placea deloc cand era roz. in schimb imi lipsesc liknurile de la sfarsitul fiecarui post. era mai usor de navigat….avand in vedere ca nu am un net prea grozav. asa trebuie sa astept sa se incarce pagina anterioara ca apoi sa ajung la cea pe care vreau s-o citesc. chiar mi-e dor de linkurile dintre articole. in rest e super:D
DA, Grey’s Anatomy e un serial ffff buna. Imi place la nebunie!
In primul rand, acuma daca ai terminat cu Grey’s si ti-a placut asa mult, uita-te la House si o sa-ti placa si ala. Stiu io sigur. :P
In al doilea rand… n-as baga mana in foc ca la ei (la toti ceilalti) e ca in Grey’s pentru ca nu demult am vazut la stiri cum o femeie a fost lasata sa moara in sala de asteptare si nici o asistenta, nici un doctor, nici un gardian nu au bagat-o in seama. A asteptat biata de ea cateva ore si nimeni n-a intrebat-o ce vrea, si n-a intervenit cand se zbatea pe jos pe sub scaune.
De-atunci sunt putin sceptica in ce priveste povestea pe care ne-o prezinta serialele.
In rest, nimic de spus, tot respectul pentru Grey’s, io’s fana 100%. :)
Asta e tara noastra,noi sintem romani,noi sintem aici pe veci stapini…
Exact actiunea din filmul „Moartea domnului Lazarescu” mi s-a intamplat mie in realitate .. cu bunicul meu in „rolul” de pacient… si ca o ironie a sortii, pe bunicul chiar il chema Lazarescu pe numele de familie…. :|
Draga Denisa,
Apreciez ca ai evidentiat macar un doctor care nu intra in categoria hulita in general. Dar parintii mei sunt doctori. Doctori buni, respectati, care nu au facut averi, dar care si-au nenorocit in schimb oasele si inima stand ore in sir in sala de operatie si langa patul bolnavului. Tocmai pentru ca sunt doctori stiu si eu ce se intampla prin spitale. Totusi, cum ar trebui sa reactionez eu cand citesc asemenea articole (al tau e chiar „bland”, majoritatea generalizeaza si arunca indiscriminat cu noroi), cand l-am vazut pe tata aproape incapabil sa ma vorbeasca dupa 8 ore in sala de operatie? Cand am vazut-o pe mama plangand pentru ca o fetita murise in mainile ei? Sau cand stiu ca mama face acasa supe si mancare dietetica pentru pacientii care au nevoie de ceva mai bun decat mancarea din spital, insa nu are cine sa le aduca de acasa? Am trait cu doi parinti dedicati trup si suflet meseriei lor (meserie pe care am ajuns sa o urasc sincer pentru ca le-a distrus sanatatea) si doare cand vad ca nu apare nici un articol despre vietile salvate. Nu toti doctorii sunt criminali si nu toti doctorii traiesc din spaga.
Carmen, n-am zis că sunt toţi aşa, părinţii tăi sunt, poate, printre puţinele excepţii. Îmi pare rău, dar din puţinii medici cu care am avut de-a face, doar doi m-au făcut să nu generalizez atunci când vorbesc despre ei.
In principiu ai dreptate, Denisa, dar eu tot cred ca exagerezi macar putin – nici la ei lucrurile nu sunt asa de roz si nici la noi chiar asa de negre. :)