Îmi pot doar imagina cât de greu trebuie să le fie mamelor singure să își crească copiii, având în același timp cel puțin un job, o casă de îngrijit și pe ele la fel.
Am zis „și pe ele” pentru că așa se întâmplă: întâi te ocupi de copil, că e mic și neajutorat și cere atenție și „mănâncă” energie, apoi de casă, pentru că nu poți să stai în mizerie și nici să mănânci de la fast food, iar la final, dacă mai rămâne ceva timp, te ocupi și de tine.
Sunt femei care rămân în relații care nu mai merg de dragul copiilor, cred ele. Doar că acei copii nu sunt niște păpuși care nu simt nimic, văd și ei când părinții se ceartă, simt răceala dintre ei, cresc cu frustrări, cu o percepție greșită despre cum ar trebui să arate iubirea într-un cuplu. Decât bătuți de tată și ignorați de mamă, parcă mai bine iubiți de o mamă singură, nu?
Fără îndoială, mamele singure sunt cele mai puternice femei. Pentru puiul lor, sunt în stare de orice și le apreciez pentru asta, pentru felul în care reușesc să aducă pe lume și să crească oameni mari. :) Problema apare atunci când din femei, ele se transformă în mame – leoaice fără pic de feminitate. Am cunoscut câteva și m-am speriat…
Să nu-mi spuneți: „Crește tu doi copii și spală-i și hrănește-i și adu și bani acasă și ține o casă și apoi vezi dacă îți mai rămâne timp pentru tine!”, știu cât este de greu cu două joburi și fără copii. Mămicia (sau cum se traduce motherhood) nu e pentru toată lumea, asta-i clar. Dar cred că, decât să te uiți la o telenovelă sau să stai la țigară și cafea cu vecinele, mai bine te ocupi un pic de tine. Și nu mă refer doar la vopsit, epilat, pensat, cremuit, ci și la citit, socializat, văzut un film (nu telenovelă, repet), mers la un muzeu, la o expoziție etc.
Altfel, că tot e decembrie și nimeni nu mai vorbește de bine despre femei până prin februarie, m-am gândit să le aduc eu mamelor singure un omagiu pentru felul în care reușesc să fie mame și tați și femei! Respect!
Verisoara mea e judecator si cresteun baiat. A fost mama singura inca de pe cand avea 2 luni, acum are 8 ani. Pentru ea ziua incepea si incepe foarte devreme si se termina foarte tarziu. Cand copilul era mic ma mira ca poate sa il poarte in brate si sa faca ba curat, ba mancare, ba sa studieze fara sa fie tulburata vreo nu stiu ce noua lege. S-a intors la munca dupa un an Copilul il ducea la cresa si tot ea il lua inapoi cand ajungea acasa, apoi facea mancare, curat si mai si iesea sa-l plimbe aproape in fiecare seara.
Nu era obosita niciodata.
Singurul ajutor pe care il are acum, cand s-a marit baiatul, vine de la o menajera ce ii face curat, in rest ea e peste tot si face de toate. Ii e mai usor , dar nu inseamna mai putine activitati, din contra.
Nu as fii putut sa fac fel, cel putin asa cred, mie mi-a fi trebuit timp in plus …
Este o misiune grea, dar si una nobila. Cel mai dificil imi pare sa explici celui mic unde e tata, de ce nu e prezent si uneori sa ii tii locul.
Într-adevăr, pare imposibil.
să știi că eu mă gândesc la ele zilnic de câteva ori. De câte ori îmi e greu și mă gândesc că nu știu ce m-aș face fără EL -soț. Voi scrie și eu, promit.
p.s. Te-am visat acum într-o noapte. Îți spuneam că ai un blog tare fain și să nu te lași :))
Awww, ce drăguță ești! Nu mă las, departe de mine gândul. Doar că am timpul limitat și nu rămâne prea mult pentru blog… iar decât să scriu bălării, mai bine tac. :)