Am fost la Mănăstirea Prislop

E grozav să fii adult! Poți, în sfârșit, să faci toate lucrurile care-ți trec prin cap fără să te îngrijorezi că iei bătaie sau că îți superi părinții. Din punctul ăsta de vedere, îmi place la nebunie să fiu o persoană adultă. Când vin facturile și trebuie să muncesc ca să am ce mânca, în schimb, îmi doresc să fiu din nou copil. Asta e, sunt avantaje și dezavantaje. 

Zilele astea am primit vizita unei prietene dragi din copilărie, Alina. Alina are o minte orientată către afaceri – peste tot identifică oportunități de afaceri, lucru deloc rău, zic eu. Așa că atunci când am menționat într-o doară fenomenul Arsenie Boca și Prislop, a făcut ochii mari. Nu mai auzise de nebunia asta care a cuprins România de câțiva ani. Și locul trebuia văzut, că sigur se găsește ceva de vândut acolo. :)

Lăsăm detaliile de business la o parte, eu m-am dus acolo strictly for material, cum zicea Seinfeld. Adică, dacă tot trebuie să merg, măcar să iasă un articol pentru blog din asta! Sunt departe de Alina și de skill-urile ei de reporteriță de teren! S-a dat jos din mașină, a stat la povești cu vânzătorii de cruci, icoane și alte suveniruri, „toate sfințite”, a luat pulsul afacerii.

(La Prislop n-am mai fost de câțiva ani buni, înainte să fie la modă să mergi la mormântul lui Boca. M-au dus ai mei într-un an, de Înviere, și pentru că Sebi a vrut să meargă de curiozitate, nu m-am opus. Oricum, dacă nu e să se prindă evlavia de mine, nu se prinde oricât de des aș merge la mănăstire, you know?)

Ce m-a surprins pe mine foarte tare, după ce am citit zeci de reportaje despre aglomerația de la Mănăstirea Prislop, a fost lejeritatea. Cu toate că am mers într-o vineri, nu era nici un autocar în parcare. Se lucra, ce-i drept, la o nouă parcare, mai mare, iar în presă am citit că e în plan refacerea drumului, care-i cam îngust și când trec câte două autocare se lasă cu ambuteiaje.

La intrare, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate, dar știam de când am fost ultima dată că dacă te duci în pantaloni, ca femeie, te iau măicuțele la unșpe metri și că e mai bine să îți acoperi fundu’ decât să se strige după tine, nu? Prin urmare, ne-am echipat de bunăvoie cu câte o fustă improvizată. Nu foarte igienic, dar eram la mănăstire și igiena cred că este ultimul lucru pe lista de priorități.

Mă așteptam să ni se ceară o taxă de intrare. La toate mănăstirile din Bucovina pe care le-am vizitat am plătit – câte o taxă simbolică, dar tot era ceva. Aici nu ni s-a cerut nimic, dar Prislop este, sunt convinsă de asta, mănăstirea cu cele mai multe panouri informative sau de atenționare de pe teritoriul României!

Încă de la intrare, pac: fotografiatul, filmatul și fumatul interzise! De f*tut n-au zis nimic, e de la sine înțeles. Nici de furat. Dar nu cred că se fură ceva acolo, oamenii dau de bunăvoie săracilor care cerșesc și… săracilor vânzători care stau în soare și vând icoane. Revenind la afișe, sunt peste tot și avertizează să nu arunci bani în micuțul lac, să nu pui candele în cutia aia unde se aprind lumânări, dacă aveți evlavie, să vă purtați nu-știu-cum, să duci frumos banii în biserică și să nu-i pui ca țăranul în crăpăturile zidului, să nu faci mizerie etc. În principiu, ai voie să urci dealul până la mormântul lui Arsenie Boca (care acum e înconjurat de un gard din lemn, înainte nu era așa – și Arsenie nu-i singur, e înconjurat de câțiva „prieteni”), să lași acolo niște flori cumpărate în prealabil de la mulții întreprinzători din sat, să spui o rugăciune scurtă și să te duci de unde ai venit.

E plin de icoane de vânzare înainte de a ajunge în parcarea de la mănăstire. Icoane de pus la oglinda retrovizoare, icoane de atârnat pe perete, iconițe de pus la cheie, de pus peste tot. Cărți, cruci, flori, plăcinte, gogoși, apă, suc – găsești cam de toate acolo, semn că nu am citit minciuni în presă și că sunt, totuși, sute de mii de oameni care vin la mormântul lui Arsenie Boca.

Cred că am avut noi noroc, că nu am stat la absolut nici o coadă, nu ne-a ținut nimeni în drum, am urcat la mormânt gâfâind pentru că-i un pic cam la deal, am văzut un gard de lemn și mulți oameni care se rugau pe niște băncuțe așezate deasupra mormântului, am făcut câteva poze, discret, și am coborât.

Erau câteva sute de cârpe cu care femeie să-și acopere „rușinea”, deci bănuiesc că într-o zi profitabilă e plin de oameni. Am mai văzut garduri de fier de la Jandarmerie, o ambulanță SMURD și în general nici un paznic. Dar poate nu m-am uitat eu unde trebuia. Era multă liniște, parcă fiecare persoană venită acolo își știa traseul și scopul, toți se duceau undeva sau veneau de undeva, numai noi ne uitam în jur, în căutarea senzaționalului.

N-am găsit nimic senzațional la Prislop, în afara parcării uriașe care se construiește, a numărului mare de cârpe și de anunțuri tipărite și postate peste tot. Cred că am avut mare noroc, că dacă ar fi trebuit să stăm la coadă, nu ne mai întâlneam cu Arsenie Boca.

Liniște, kitsch, religie, interpretarea după bunul plac a învățăturilor lui Arsenie Boca. Asta am văzut acolo. Nu mă mai întorc în grabă, deși știu câțiva oameni care or s-o facă – e alegerea fiecăruia. :)