Unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus nu doar pentru 2010, ci pentru viitor, este să încerc să mănânc mai sănătos. Evit prăjelile, deşi nu-i nimic mai bun decât o porţie nesănătoasă de cartofi prăjiţi bine în ulei, iar dacă ele nu mă evită pe mine, încerc să nu abuzez, la un moment dat o să încetez să mă îndop cu zahăr – dacă nu ştiaţi, uitaţi-vă pe eticheta salamului din frigider: conţine şi zahăr. Mai toate alimentele pe care le consumăm conţin zahăr şi ăsta n-are cum să fie un lucru bun.
Când am fost prima dată la Iaşi, în vizită la soacra mea, a fiert cartofii la abur, într-o maşinărie creată special pentru aşa ceva. Cică ar fi mai sănătos să fierbi legumele – şi probabil că nu numai legumele, ci şi carnea – la abur decât să le fierbi în apă. Aşa că mă gândesc să-mi cumpăr un steamer care face treaba asta, fierbe alimentele în abur.
Folosiţi aşa ceva? Dacă da, cum se comportă şi – mai ales – ce gust are mâncarea?
Eu nu folosesc chestie din asta, dar imi dai seama ca sunt destul de sanatoase mancarurile care ies.
Sâmbătă m-am pricopsit cu un steamer philips și am încercat. Cred că daca ești adeptul măncării fierte fără strop de grăsime, de orice fel ar fi ea, e super ok. Dar dacă ești un KFC-ist înrăit e foarte puțin probabil să-ți placă. A fost bun puiul, au fost bune și legumele. Azi vreau să fac pește și sper să-mi placă și mai mult.
Ia-ți o masinuță d-asta că e interesant modul cum funcționează. Poate apoi o sa-ți placă și mâncarea. Hai că nu e chiar așa rea um credeam eu că va fi! :D
am vazut la teleshopping un asemenea aparat, dar mai exista si o varianta care gateste alimentele cu ceva raze (?) si aia si „prajeste” carne, cartofi, sau cel putin asa prezentau ei.
mancarea pe abur suna bine in teorie dar in practica o sa te saturi repede de ea.
in fond ce exact poti face pe abur? peste, pui, orez si legume. astea chiar ca nu au nici un gust daca nu faci si un sos pe langa sau folosesti macar maioneza.
decat sa cheltui banii mai bine gatesti pe abur la aragaz o saptamana si vezi cum suporti mancarea aia, apoi daca nu dai iama intr`un gratar sau in o shaorma merita sa`l cumperi.
legumele si fructele sunt mai sanatoase crude, nu fierte sau aburite.
daca vrei sa cunosti mai multe despre mancatul sanatos iti recomand cartea Studiul China. :)
Decât un steamer electric, de ce nu încerci un vas clasic, de aragaz care tot la abur fierbe?
eu am aşa ceva şi prefer să fac legumele la abur decât fierte.
@zani, totuşi cartofii nu prea merg mâncaţi cruzi!
exact asta am vrut sa spun si eu, doar ca mi-a luat-o tahemet inainte, ca mai bine incerci sa le firbi la abur pe aragaz, vezi dc iti plac si apoi cumperi. cu un fel de strecura pe vas special sau chiar improvizat. si de ce nu, poti incerca si grilul pe apa pe care chiar ies gustoase gratarele si astea. o sa caut o poza sa iti arat. si apoi sa vezi dc merita investit intr-un aparat de genu care ocupa spatiu si aduna praf.
gasit, stiam eu ca am mai vazut la cineva
http://www.lilisor.net/2008/12/aripioare-de-pui-la-grill-gaz.html
gustul adevarat e putin diferit
N-are pic de gust mancarea aia. E-adevarat, e mai sanatoasa, in sensul ca se evita compusii toxici si cancerigeni care apar in momentul prajirii iar metoda „aburita” pastreaza mai bine vitaminele din legume decat fierberea clasica. In rest, daca gustul mancarii tip „spital” e pe placul tau… du-te si ia-ti o jucarie de-aia.
Eu am alta varianta… si nu e un post publicitar. Eu folosesc vase zepter. Sunt pe acelasi principiu de „gatit in abur”, dar mie mi se pare destul de gustoasa mancarea (si stiu sigur ca sanatoasa!). Adica, sunt kfc-ista inraita, dar suport :) f bine mancarea facuta in vasele astea. E adevarat ca sunt cam scumpe, dar nu ai nevoie decat de 1 sau 2.. pentru ca poti face de toate in ele.
Nicoleta, sunt muuuuuuult mai scumpe produsele Zepter.
Nu spune nimeni ca dupa ce ai pregatit mancarea in steamer nu ai voie sa o condimentezi cu sare sau orice altceva ce-i da un gust bun.E adevarat, nu prea are gust, dar e doar o chestie de obisnuinta.Eu folosesc de mult steamer-ul si nu numai ca n-am mai avut senzatia aia de saturatie insotita de clasica fraza „pocnesc” dar am si slabit 3 kg in doua saptamani.
Eu ti-l recomand, insa sunt de acord cu cei care spun ca e mai bine sa pregatesti mancarea la abur pe aragaz.
Nu am folosit niciodata, dar am mancat diverse feluri preparate astfel. Acum cativa ani am stat o perioada la o familie din Franta, doar asa gateau. Este mult mai sanatos, intradevar, dar dupa cateva zile nu am mai putut suporta. Indiferent de cate condimente pui, indiferent de cat de exotice sunt, gustul de mancare de regim tot e acelasi. Eu n-am rezistat, ii groaznic.
Presupun ca e destul de bine pt sanatate sa ai un „steamer” in casa. Sincer insa, nu pricep o anumita afirmatie, respectiv aceea ca e mai sanatos sa fierbi legumele si carnea la steamer decat in apa… Mie asta mi se pare o mare aberatie, dintr-un simplu motiv: steam = abur, iar aburii provin din apa, ergo e acelasi lucru si, drept urmare, nu pricep care e diferenta (din punct de vedere al sanatatii, nu din punct de vedere al gustului sau aspectului mancarii).
Eu as zice ca daca ti-a placut ceea ce ai mancat la mama soacra sa-ti iei.
Dupa aceea chiar daca nu vei suporta sa mananci in fiecare zi, iti poti propune sa mananci de trei ori pe saptamana de exemplu ceea ce gatesti pe abur.
@Ioana, diferenta e ca nutrientii, mai ales din legume, ies in apa atunci cand le fierbi, spre deosebire de fierberea la abur prin care se pastreaza „the good stuff” in interiorul lor.
Eu una mananc mai mult lucruri coapte decat prajite in ulei, inclusiv la cartofi pe care ii fac la cuptor fara pic de ulei. Si-s la fel de crocanti si de buni ca aia prajiti in tone de ulei. Recunosc ca si din comoditate, ca mi-e mai usor sa bag o tava cu de toate la cuptor si sa nu le am baiu’ decat sa tot stau langa cartofii aia sa-i invart, sa nu se arda, sa nu se lege, sa prajesc carnea in alta tigaie, sa pun alte legume in alta, etc. In aceeasi tava bag si cartofi, si morcovi si gratarele.
Acum sapte ani, cand am ajuns in Luxemburg, toata lumea la care am fost folosea trei aparate: steamer, raclette si fondue. Solutia femeilor carora nu le place sa stea la cratita! Am gandit eu atunci. Cu timpul am inceput sa apreciez gustul preparatelor in steamer si acum, daca nu mananc cel putin o data pe saptamana ceva nu-i in regula. Eu le fierb asa si le asezonez cu putin unt sau smantana, sau le dau un pic intr-o tigae cu ulei de masline. eu cred ca ideea la steamer, in afara de cea ca mananci sanatos, este pastrarea gustului si a evitarea fierberii in exces.
Daca vrei sa vezi acasa cum e cu un steamer si sa nu te coste numic, cauta o cratita cu capac si o strecuratoare in inox, cu coada care sa faca perfect legatura intre capac si oala. Pune apa pana la strecuratoare legumele sau carnea(peste numai invelit in folie de aluminiu, daca nu se imprastie tot), capacul si aseaza oala pe foc potrivit.
Cand incepe sa clocoteasca, calculeaza cam 80 la suta din timpul normal de fierbere. Sau daca mama ta are un set de oale trompete, care le aduc tiganii din germania si cica sunt din inox de cea mai buna calitate alea au o cratita cu gauri care se foloseste la asa ceva.
Pentru mine, steamerul este solutia unei vieti foarte organizate, pentru ca iti ia mai mult timp decat o pizza congelata pe care o bagi la cuptor, sau un KFC. Dar, nu e rau de loc…si la mine s-a mai redus si din celulita:)
PS si Germania se scrie cu G mare!
si eu imi doresc sa mananc sanatos si am decis sa imi achizitionez ustensile de genul steamer. Cred ca e ok.
Stiu ca nu se compara legumele fierte in abur cu cartofii prajiti in ulei, dar intotdeauna e nevoie de sacrificii
mai sis,io stiam de la scoala ca cea mai mare realizare a oamenilor preistorici a fost descoperirea focului.”Desi antropologi legendari precum Charles Darwin si Claude Levi-Strauss nu au dat prea multa atentie “gastronomiei” omului primitiv, gandind probabil ca a reprezentat doar un detaliu marginal in istoria acestuia, potrivit cercetatorului britanic Richard Wrangham de la Harvard University, secretul evolutiei fiintei umane sta tocmai in faptul ca a invatat sa gateasca.
Inedita teorie – botezata “the cooking hypothesis” (ipoteza culinara) este explicata pe larg in cartea „Catching fire: How cooking made us human”, publicata recent, unde antropologul sustine ca descoperirea focului, si “geniala” intuitie ulterioara ca hrana apropiata de flacara devine mai buna a avut efecte cruciale asupra evolutiei umane.
Carnea si legumele gatite sunt mult mai usor de digerat decat cele crude, iar organismul primilor hominizi a transferat surplusul de energie astfel obtinuta creierului, generand o crestere a suprafetei cerebrale si a capacitatii intelectuale. “Aceast surplus de energie le-a conferit primilor bucatari avantaje biologice semnificative, ce i-au ajutat sa se reproduca mai eficient, multiplicandu-si propriile gene”, scrie omul de stiinta”
parerea mea e ca gratarul pentru carne reprezinta cea mai buna metoda de gatit.de fapt merg si legume sa pui pe el.daca fierbi in apa e mai bine decat daca fierbi in aburi?ma indoiesc..
daca vrei un regim alimentar sanatos intai pleaca de la baza.adica ce alimente folosesti si abia apoi treci la modul de preparare.dar fiecare cu ideile lui si cu gusturile lui.
Eu folosesc. Este de 1000 de ori mai buna mancarea. Cel putin cartofii au alta aroma, imi place mai mult. Plus ca legumele facute la aburi nu isi pierd asa de mult din proprietati ca la fiertul in apa :D
Nu folosesc steamer doar din cauza consumului mare de curent.Dar de aproape trei ani nu mai folosesc tigaia fiindca toti din casa trebuie sa tinem regim.Ce si cum gatesc?Aproape aceleasi feluri de mancare,insa numai fierte sau la cuptor.Tocanitele au absolut acelasi gust.In tava,pentru diverse feluri de mancare,pun doar apa si foarte putin(sau deloc)ulei.Mai pun uneori si condimente.Folia de aluminiu degaja ioni ai acestui metal,deci e nerecomandata.
Dupa cum se poate constata,n-am facut nicio investitie suplimentara.Ne simtim cu totii mai bine.Nu-mi lipsesc decat chiftelutele,care trebuie musai prajite.Dar compensez cu ciorba de perisoare.
Sincer,mai mult din curiozitate mi-am luat,pt ca aveau toti prietenii. Am mancat o data la ei si chiar mi-a placut.Sunt fana mc,kfc si restu…as trai numa din porcarii d-astea.
Vreau sa-ti spun ca mie chiar mi-a placut mancarea facuta la aparat,io am tefal si sunt super multumita.Am facut ficatei,carne de pui,porc,legume la greu,este si foarte practic,nu-ti bati capu ..sus bagi carnea,jos legume sau orez si gata cina si sanatos.
nu am aparat d-asta, dar are o prietena si e foarte multumita. spune ca legumele chiar au gust de legume, nu de terci fiert. si nu sunt foarte moi, de parca ai manca doar mancare de bebelusi sau de mosi fara dinti. :)
ce voiam sa zic de fapt, voiam sa-i zic lui Bear Grylls, ca eu am facut si chiftelute la cuptor si mi-au placut (mamei mele, nu). le-am pus intr-o tava unsa (doar unsa ca la prajituri, eventual cu o pensula), apoi le-am mai pensulat cu o picatura de ulei si le-am bagat la cuptor. se intorc de pe o parte pe alta, odata sau de doua ori. (uleiul nu trebuie sa balteasca, pur si sumplu se unge putin tava si fiecare chifteluta; daca nu se poate, merg si daca e doar tava unsa, nu si chiftelutele).
A, am io, da’ nu am steamer cum e in poza de aici ci un set de oale care se suprapun si au gaurele pe fund. Sunt delicioase legumele gatite asa, chiar si carnea. Pestele la fel, iese ft ft bun. Recomand.
@Bad Pitzi:”Ft” nu e cea mai recomandabila prescurtare pentru „foarte”,chiar daca e vorba de mancare.
ce puteti zice de consumul de curent si de durata de pregatire a legumelor?m-a bagat sotia pe cercetare -dezvoltare..
Se comporta Ok. Eu am un Philips si sunt super multumit de el. Are trei vase pentru alimente, exact ca cel din imagine. De obicie, pe primul pui carne si pe urmatoarele doua legume. In plus, poti face chiar supa si orez.
Carnea de pui are gust … bun. Acum depinde si de gusturi, nu e cine stie, adica nu se compara cu un gratar de pui, dar merge. Pestele iese foarte bun. (cel file, fara foase, congelat)
Mananc ocazional mancare „aburita”. Legumele le cumpar din supermarket-uri, sunt congelate si ies destul de gustoase.
In concluzie, eu zic ca merita.
@Laur:Legumele sunt gata atunci cand furculita le patrunde usor,lucru imposibil de verificat cand folosesti un steamer.Nu-ti ramane decat sa apreciezi din ochi,ceea ce presupune multa experienta in domeniu.Iar consumul de curent ar trebui mentionat in instructiunile de folosire ale aparatului,ceea ce nu gasim intotdeauna.Oricum e mai convenabil aragazul.
Am revenit si eu nitel si am inceput sa citesc din feed; stiu ca ai scris de steamer demult, dar voiam sa-ti zic de mancarea tot mai sanatoasa :
intai nu era voie de prajit,
apoi nu era voie cu carne, apoi cu oua si lapte de colesterol
apoi nu mai erau bune nici fierte ca se pierdeau din nutrienti,
apoi nu mai erau bune nici congelate ca iar pierdeau din „calitati, asa ca iarna nu ne ramaneau decat fructele deshidratate, cerealele integrale si cele de sezon, caci alea din sera nu erau sanatoase, trebuiau sa fie „organice.
Oare chiar e adevarat despre ai’ mai sanatoasa dieta ever, „raw food” ? sau mai bine zis organic raw food. Ssau e mai mult branding si promovare? Ca acum si cu eco s-a ajuns sa se exagereze nefondat spre incalzirea globala…
la carne am uitat sa zic, initial nu era voie cu de porc, apoi toata carnea rosie duce la cancer de colon si altele, apoi carnea de peste oceanic n-ar fi chiar rea ca are omega3, dar stooop! sunt deversari de petrol si deseuri de toate felurile, se fac experimente cu bombe detonate in oceane! Mercur! Iar carnea celor din crescatorii nu are tot ce trebuie, ca nu is ca in libertate, nu-s hraniti cum trebuie (asta si la gaini/oua e la fel, is stresate..)
… deci mai bine sa cumparam suplimete de omega3 decat sa mancam somon. (asa se zvonea da’ nu-s eu proasta sa renunt la peste)
Hmm… suplimentele si ele cica trebuia sa fie din alea de unde s-a extras uleiul la rece si encapsulat nu stiu cum, nu in fabrica automatizata de pastile. Si sa scrie pe ele ORGANIC. Acum eu stiu ca organic nu poate fi decat daca solul /apa aia unde locuiesc pestii timp de cativa ani a fost verificata si nu sunt probleme de toxicitate, iar in crescatorie ei ziceau ca nu e bun…
Si daca ar fi asa organic, de ce nu l-am consuma noi direct?
Undeva ciclul asta se repeta pe principiul sucit al rastalmacirii. Ala folosit indeobste de biserica, ca si aia tot gogosi vinde, asa ca au invatat si astia cu MLM uri si pastilutele bio minune din experienta lor si uite la ce s-a ajuns…
Sa manance ei pastile pe care oricum sunt obligati de cei ce mai au creier sa scrie ca nici un supliment alimentar nu inlocuieste o dieta echilibrata … (si aici fiecare o dezechilibreaza cum i se nazare)