Mâncare „spartană”

Aseară am scris articolul ăsta, după care starea de rău pe care o simțeam deja a început să se agraveze. Nu sunt convinsă că mi s-a tras de la mâncare, de-aia nu vreau să dau vina pe „restaurantul” Spartan. Totuși, altceva nu am mâncat și nici nu am încercat ceva nou.

La aproximativ două ore după ce am mâncat meniul de la Spartan, m-am „trezit” cu  diaree, frisoane, dureri ale încheieturilor, dureri musculare și în cele din urmă cu o sensibilitate la nivelul pielii. A, și parcă mi-au amorțit și brațele. Cu greu am suportat hainele pe mine și am adormit abia dimineață, din cauza senzațiilor „tari” pe care le-am experimentat. Nu am avut senzație de vomă, măcar atât, că în rest le-am avut pe toate și la un moment dat chiar mă gândeam că e posibil să mor.

Așa că nu știu ce să zic. Articolul e deja scris, mâncarea e chiar bună și am mâncat literalmente din aceeași farfurie cu Sebi, pentru că e un meniu mare, suficient pentru ca amândoi să ne săturăm. El nu a avut absolut nimic, deci e posibil să fi avut eu ceva… dar ce?

Iată și articolul original:

Dacă vedeți pe undeva fast food-ul Spartan și vă e foame, mâncați un meniu souvlaki cu „vițel și purcel” (vită și porc sună prea bădăran, pesemne). Aflăm de pe site-ul lor că au „restaurante” prin toată țara și că dacă vrei să îți deschizi o franciză Spartan, trebuie să ai un spațiu cu „o deschidere de minim 5 metri deschidere”. Dar măcar oamenii se pricep la mâncare. 

SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

Cine le-a făcut brandingul le-a spus că pot să aibă oricâte sloganuri, așa că pe firmă scrie, mare, YOU ARE SPARTAN – FOLLOW YOUR DREAMS, iar pe tricourile angajaților scrie aproximativ același lucru, dar tradus în română (NU UITA SĂ ÎȚI URMEZI VISELE, parcă), respectiv ceva despre cum un zâmbet poate să însemne foarte mult. Trei sloganuri, pentru că… dacă se poate, de ce nu?

Am trăit unul dintre foarte multele momente când mi-aș dori să am ochelarii Google Glass, ca să pot imortaliza momentul: domnișoara pe al cărei tricou scria asta era foarte încruntată. Probabil angajatorul le-a pus îndemnul pe tricouri ca să își aducă aminte să mai și zâmbească.

Revenind la nume și la definiția sa din DEX (o aveți mai sus), printre multele sloganuri mai scrie că sosurile rețetă proprie creează dependență. Sunt bune, într-adevăr, dar parcă n-aș vrea să știu cu ce gumă guar și gumă xanthan sunt făcute ca să aibă gust atât de bun. Dacă vrei, cumva, mai mult sos, plătești extra – 2 sau 3 lei pentru o lingură de sos în plus. Mult. În schimb, varză primești cât să-ți hrănești și armata de iepurași de acasă, că varza e ieftină…

Partea bună este, așa cum v-am spus mai sus, că mâncarea e delicioasă. A devenit pentru mine un fel de incentive ca să mă duc la filmele pe care nu îmi doresc prea tare să le văd (bietul Sebi, dacă-i trebuie șofer… :) ) Chiar și cu sosuri cântărite la gram, cu servirea fără zâmbete și cu berea la preț de restaurant, nici nu-i de mirare că tot timpul e coadă la fast food-ul din Shopping City Deva. La ei și la KFC ce-i mai aglomerat, în rest e destul de lejer în food court.